UE se pregăteşte de lipsa unui acord cu Londra asupra unor cote de pescuit de la 1 aprilie

S.B.
Internaţional / 22 martie 2021

UE se pregăteşte de lipsa unui acord cu Londra asupra unor cote de pescuit de la 1 aprilie

Miniştrii europeni ai Pescuitului se pregătesc luni, la Bruxelles, să adopte măsuri temporare cu privire la cote de pescuit în 2021 cu Regatul Unit, în lipsa unui acord la exprirarea la 31 martie a unor cote provizorii de pescuit în primul trimestru, informează news.ro.

"Vom face tot posibilul să negociem aprig, pentru ca la 31 martie să avem un acord care să ofere stabilitate flotelor europene active în apele britanice", a anunţat ministrul portughez al Mării Ricardo Serrao la sosirea la reuniune.

"Însă nu va fi uşor. Există în continuare dezacorduri enorme", a declarat ministrul, a cărui ţară deţine din ianuare preşedinţia semestrială a Uniunii Europene (UE).

Negocierile sunt cu atât mai dificile, în contextul în care Londra pregăteşte terenul unei "soluţii unilaterale", potrivit Guvernului german.

La jumătatea lui decembrie, în timp ce negocierile în vederea unui acord comercial post-Brexit erau incerte, Cei 27 au prelungit timp de trei luni, până la sfârşitul lui martie, cotele de pescuit din 2020, cu privire la stocul împărţit cu Marea Britenie, pentru a le permite percarilor să-şi continue activitatea în eventualitatea unui "no deal".

Acordul comercial post-Brexit încheiat la sfârşitul lui decembrie între UE şi Rgatul Unit prevede să li se acorde pescarilor europeni acces în apele britanice pe o perioadă de tranziţie de cinci ani şi jumătate, în care europenii să renunţe treptat la 25% din peştele pe care-l pescuiesc în apele britanice..

Însă cota de pescuit din 2021 nu a fost stabilită.

"Este posibil să nu se ajungă la vreun acord cu Regatul Unit la timp, înaintea datei-limită de 31 martie", declară un oficial european de rang înalt.

"În lipsa unui acord, este necesar să se găsească o soluţie în vederea asigurării menţinerii activităţii pescarilor de la 1 aprilie" şi evitarea opririi activităţii acestora din cauza lipsei unor reglementări, subliniază el.

Preşedinţia portugheză a UE crea "să ajungă cel puţin la un acord politic cu privire la măsuri de contingenţă", care să fie puse în aplicare, în cazul unui eşec, la începutu lui aprilie, declară sursa europeană.

Potrivit unui oficial german, ar fi vorba din nou despre "cote de pescuit provzorii pentru lunile următoare".

UE, Regatul Unit şi Norvegia au încheiat la jumătatea lui martie un acord - primul acord tripartit după Brexit - cu privire la cote de pescuit în Marea Nordului, în apele celor trei părţi, potrivit news.ro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb