UEFA ameninţă că va muta meciurile în cazul interzicerii suporterilor echipelor vizitatoare în cupele europene

G.D.
Sport / 15 martie 2023

UEFA ameninţă că va muta meciurile în cazul interzicerii suporterilor echipelor vizitatoare în cupele europene

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a ameninţat ieri că va sancţiona cluburile şi oraşele lor care refuză să primească suporteri ai echipelor adverse, în ajunul meciului din manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, între echipele SSC Napoli şi Eintracht Frankfurt, care se va disputa fără suporteri germani în tribune, informează AFP, conform Agerpres.

În urma unui ping-pong între autorităţile italiene şi clubul Eintracht Frankfurt, pe fondul temerii de incidente, niciunul dintre cele 2.700 de locuri alocate iniţial suporterilor vizitatori pe stadionul Diego Maradona din Napoli nu vor fi ocupate.

Intervievat la televiziunea germană, Aleksander Ceferin a vorbit despre o "situaţie intolerabilă" şi a considerat această interdicţie drept o "decizie proastă".

Preşedintele UEFA are în vedere, în special, o nouă regulă. "Dacă s-ar mai întâmpla aşa ceva, atunci cluburile nu ar juca" în oraşele sancţionate.

Pe 8 martie, prefectura oraşului din regiunea Campania interzisese iniţial clubului SSC Napoli să vândă aceste locuri persoanelor cu domiciliul în Germania, de teamă să nu perturbe ordinea publică.

După o o anulare a acestei decizii de către instanţe, la cererea clubului Eintracht, a fost pronunţată o nouă interdicţie, de această dată doar pentru persoanele cu domiciliul în Frankfurt.

Conducătorul organismului fotbalistic continental a considerat inacceptabil faptul că "autorităţile italiene decid pur şi simplu să interzică fanii".

UEFA, a subliniat Ceferin, "s-a alăturat acţiunii legale introduse de Eintracht Frankfurt".

Cu ocazia primei manşe, din Germania, câştigată de Napoli cu 2-0, poliţiştii au raportat câteva incidente cu o zi înainte şi în ziua meciului, efectuând mai multe arestări.

Eintracht Frankfurt şi suporterii săi sunt supravegheaţi îndeaproape de EUFA, după ce terenul a fost invadat şi au fost folosite obiecte pirotehnice pe Waldstadion, după calificarea în finala Europa League, anul trecut în luna mai, în faţa formaţiei West Ham United.

În septembrie anul trecut, în timpul deplasării la Marsilia pentru un meci din Liga Campionilor, au avut loc incidente între suporterii celor două cluburi, cu schimburi de fumigene între tribune şi rănirea gravă a unui fan venit de la Frankfurt. Cu această ocazie, suporterii germani au efectuat saluturi naziste în tribune.

UEFA impusese închiderea parţială a unei tribune a arenei Waldstadion şi interzicerea vânzării de bilete suporterilor proprii pentru următorul meci în deplasare, două sancţiuni cu suspendare probatorie timp de un an.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb