Ultimul motiv de dispută politică: ursul carpatin

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Politică / 20 septembrie 2012

Ultimul motiv de dispută politică: ursul carpatin

Ursul carpatin este pe cale să devină agent electoral în anumite zone ale ţării. Dramele unor oameni şi problemele unor animale sunt şi ele speculate din punct de vedere electoral. Poate părea destul de greu de crezut, dar în ţara noastră s-a ajuns ca dezbaterea politică să ajungă până la acest nivel, al "mâinii" de urs.

Organizaţia PDL Dâmboviţa a cerut demisia prefectului Dragoş Emilian Rusu şi a tuturor celor implicaţi în gestionarea situaţiei provocate de atacurile unor animale sălbatice împotriva locuitorilor din nordul judeţului: "Este inacceptabil să moară oameni din pricina incompetenţei autorităţilor. PDL Dâmboviţa cere demisia prefectului Emilian Rusu şi a tuturor celor implicaţi în gestionarea situaţiei provocată de atacurile unor animale sălbatice împotriva locuitorilor din nordul judeţului. Reamintim că, după ce săptămâna trecută un urs a omorât un om şi a rănit grav alte două persoane, autorităţile au anunţat că au luat toate măsurile ce se impuneau, reuşind să identifice ursul ucigaş, care mai apoi ar fi fost omorât. Azi-noapte, am avut dovada tragică a incompetenţei conducătorilor judeţului: un alt om a fost ucis de urs". PDL Dâmboviţa susţine că în calitatea sa de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), prefectul Emilian Rusu este primul responsabil pentru această nouă tragedie: "Incompetenţa şi indolenţa autorităţilor au condus, din nou, la pierderea de vieţi omeneşti. Având în vedere modul defectuos în care prefectul a coordonat activitatea CJSU, rezultatul fiind o nouă tragedie, PDL Dâmboviţa cere demisia imediată a prefectului Rusu şi demararea unei anchete pentru identificarea tuturor celor care se fac vinovaţi pentru această tragedie cu repetiţie. Este inacceptabil să moară oameni din pricina incompetenţei autorităţilor".

Doi oameni au fost ucişi în judeţul Dâmboviţa şi alţi doi au fost răniţi, în ultimele cinci zile. Un bărbat de 71 de ani a murit, iar o femeie în vârstă de 55 de ani a fost rănită, după ce au fost atacaţi, sâmbătă, de un urs. Incidentele au avut loc într-un interval de aproximativ şase ore, în judeţul Dâmboviţa, în satul Dealu Frumos, comuna Pietroşiţa, respectiv în satul Dealu Mare, comuna Buciumeni, cele două localităţi fiind învecinate. De asemenea, animalul a atacat şi un bărbat din Buciumeni care vindea fructe pe marginea drumului, lângă maşină. Acesta a suferit leziuni pe spate şi la faţă. Sâmbătă noapte, vânătorii au împuşcat un urs la marginea localităţii Pietroşiţa, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dâmboviţa, Sandu Tolea, susţinând că este vorba despre animalul care atacase cele trei persoane. Din nefericire, un bărbat a fost ucis de un urs, ieri diminea-ţă, în localitatea dâmboviţeană Moroieni.Victima este un bărbat în vârstă de 64 de ani, incidentul a avut loc în jurul orei 8.00, într-o zonă izolată, cu acces dificil, aflată în apropierea pădurii. La puţin timp după acest incident, un cioban a anunţat că a fost atacat de un urs, dar a reuşit să se refugieze într-o baracă, fără a fi rănit, incidentul având loc în satul Dealu Frumos, comuna Pietroşiţa.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, spune că, din informaţiile sale, numărul de urşi este mai mare decât cel stabilit de standardele europene, pe fondul de vânătoare din Dâmboviţa unde au avut loc incidentele din ultimele zile, ea afirmând că trebuie găsită rapid o soluţie pentru relocarea urşilor. Ministrul a precizat că de luni au început verificările pe toate fondurile de vânătoare din ţară, precizând că, din informaţiile pe care le deţine, există fonduri de vânătoare unde populaţia de urşi este mai mare decât norma stabilită. Şi în acest caz se poate vorbi de o moştenire grea lăsată de fos-tele guvernări.

Dacă nu ar fi dramatică, din absolut toate punctele de vedere, situaţia ar putea părea chiar amuzantă. Urşii par să atace în funcţie de partidul aflat la conducerea ţării, după acelaşi model acţionând seceta, viscolul şi cutremurele de pământ.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Concluzia autorului merita toate laudele noastre.

    Intr-adevar, asta iarna Basescu era vinovat de viscolul care ne coplesise, acum, Ponta si Antonescu sunt de vina pentru seceta care nu se mai termina, iar Consiliul Judetean ca au turbat ursii !?!

    Dar, ne putem consola: nu suntem singurii care ne comportam astfel - iranienii ii considera pe americani vinovati pentru seceta care ii bantuie! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb