Ultra bogaţii lumii vor să ia locul băncilor

Ultra bogaţii lumii încep să ofere credite directe în schimbul unor randamente ridicate, în timp ce băncile devin tot mai reticente atunci când vine vorba de acordarea de împrumuturi, potrivit unei analize Bloomberg.

Împrumuturile directe pentru proiectele vaste de explorare a petrolului, proiectele imobiliare de lux, întreprinderile cu capital privat şi start-up-urile din tehnologie pot plăti randamente de peste două ori mai mari decât piaţa obligaţiunilor din categoria junk.

Membrii elitei globale, cum ar fi fos­tul proprietar al Dodgers Los Angeles, Frank McCourt Jr., sau finanţatorul din Monaco, Evgeny Denisenko, care, în urmă cu patru ani, a pierdut mii de miliarde de dolari după ce a vândut un pachet de acţiuni unei mari firme farmaceutice ruseşti, au fost ademeniţi să acorde împrumuturi.

Într-o epocă în care băncile centrale păstrează economiile cu politici de bani ieftini şi obligaţiuni cu randament negativ, activele tradiţionale care au fost folosite pentru păstrarea averilor familiei sunt mai rare şi mai puţin eficiente. Aceasta înseamnă că valoarea reală a multor cuiburi de bani se micşorează, iar ultra bogaţii lumii, ca Denisenko, trebuie să facă faţă provocării de a se asigura că generaţiile viitoare ale familiei sale vor fi la fel de bogate ca el.

Soluţia, spune Evgeny Denisenko, în vârstă de 29 de ani, se află pe o piaţă riscantă, de a împrumuta bani întreprinderilor nişate refuzate de bănci.

"Dacă prinzi afacerea potrivită, este una dintre cele mai bune clase de active în acest moment", spune Denisenko.

Compania Proventus Capital, cu sediul la Stockholm, investeşte în numele clienţilor înstăriţi, precum şi investitori instituţionali, pe piaţă. Cele mai frecvente investiţii sunt pe piaţa creditelor private prin intermediul fondurilor.

Familia Pritzker, care deţine lanţul hotelier Hyatt, şi Trustul Fundaţiei Bill & Melinda Gates au injectat, de asemenea, bani în fonduri care investesc în datorii private aflate în dificultate. Purtătorii de cuvânt ai McCourt şi Gates Foundation Trust au refuzat să comenteze, potrivit Bloomberg.

Creditul privat s-a extins la nivel global, deoarece băncile au diminuat împrumuturile către companii mai mici, potenţial mai vulnerabile. Acest lucru vine în contextul în care autorităţile de reglementare au înăsprit normele de creditare în vederea reducerii ris­cului.

Piaţa creditelor private s-a extins la 787,4 miliarde dolari, de la doar 42,4 miliarde dolari în 2000, potrivit companiei de cercetare Preqin din Londra.

Birourile familiei - firmele de mini-investiţii înfiinţate de ultra bogaţi pentru a-şi gestiona averea personală - au alocat tot mai mulţi bani în împrumuturi directe, mai arată Preqin.

De exemplu, biroul de familie al lui Denisenko, cunoscut sub numele de Apolis, îşi propune să implementeze aproximativ 50 de milioane de dolari pe an în întreaga lume către companii din sectoare precum externalizarea, petrolul şi imobiliare.

În octombrie, 393 de birouri familiale erau active în datorii private, în creştere faţă de 129 în 2015, potrivit Preqin. Anul acesta, Axial Networks Inc., care operează un forum online ce reuneşte creditorii şi debitorii, estimează că birourile familiei de pe platforma sa vor semna până la 275 de oferte de credit privat în 2019, o creştere anuală de aproximativ 15%.

Este probabil ca această tendinţă să continue, conform concluziilor Consiliului de Credit Alternativ, care reprezintă gestionarii de active private de credit la nivel global. Sondajul său asupra firmelor care gestionează 400 de miliarde de dolari în active de credit privat a raportat că jumătate dintre acestea se aşteaptă ca birourile familiei să continue să adauge mai mulţi bani strategiilor de credite private în următorii trei ani.

• Concurenţă strânsă

Nu există manual pentru investiţii pe această piaţă.

"Ne place să investim în locuri care sunt de nişă şi cu capital redus", spune Alan Snyder, fondatorul şi partenerul de conducere al Shinnecock Partners, un birou multifamilial cu sediul în Los Angeles. Shinnecock oferă împrumuturi de la 5 milioane la 25 milioane dolari şi se concentrează pe strategii precum împrumuturi imobiliare pe termen scurt, obligaţiuni municipale aflate în dificultate şi împrumuturi pentru bunurile de artă. Fondul de creditare pe care l-a înfiinţat în urmă cu aproximativ 30 de luni a făcut oferte în valoare totală de 17 milioane de dolari şi primeşte mai multe apeluri de la oameni dispuşi să îşi închidă lucrările de artă în depozit ca garanţie pentru datorii, spune Snyder.

În plus faţă de randamentele ispititoare, gustul antreprenorial al creditării directe a întreprinderilor în căutarea recompenselor care prezintă riscuri mai mari se poate adăuga şi la apelul familiilor care s-au îmbogăţit din administrarea propriilor lor afaceri.

"Apetitul este cel mai puternic în tranzacţiile sau zonele cu fonduri care se apropie de investiţiile sau operaţiunile existente ale familiei", spune Robert Crowter-Jones, şeful capitalului privat la Saranac Part­ners, o firmă consultativă cu sediul în Londra pentru persoane şi familii bogate.

Dar, pe măsură ce popularitatea strategiei în raport cu miliardarii a crescut, concurenţa pentru tranzacţiile private de împrumut s-a aprins. Birourile de familie se pot deplasa mai repede pentru a semna noi afaceri decât pot colegii instituţionali mai mari, cum ar fi fondurile de pensii, spune Mark Sotir, preşedintele Equity Group Investments (EGI), care gestionează banii miliardarului Sam Zell din Chicago. EGI a împrumutat bani către compania Sirva Worldwide, companiei de petrol şi gaze naturale Penn Virginia şi companiei de energie Par Pacific Holdings, potrivit site-ului său web.

"Datoria este un instrument în caseta de instrumente şi în viitor îl vom folosi mai mult", spune Sotir.

Pe măsură ce cursa pentru închieierea ofertelor înaintea rivalilor se intensifică, investitorii înghit, de asemenea, riscuri mai mari atunci când acordă bani, potrivit Snyder.

Aşa-numitele credite pe piaţa mijlocie, care implică împrumuturi de 50 de milioane de dolari sau mai mari, sunt supraaglomerate. De asemenea, o concurenţă mai mare a început să erodeze randamentele care au făcut ca creditarea directă să fie atrăgătoare în primul rând.

Michael Dean, de la biroul familiei Bluelaurel, a simţit în primul rând, zdrobirea concurenţei. Avamore Capital, o companie de creditare axată pe proprietăţi pe care Bluelaurel o susţine, a produs iniţial rentabilităţi cu două cifre în urmă cu patru ani. Creşterea dobânzilor la creditul privat a redus până la jumătate aceste randamente, spune Dean. Totuşi, se aşteaptă să păstreze până acum 80% din activele familiei sale în credite imobiliare private. "Dacă apar oportunităţile potrivite, vom face probabil o oarecare implementare înapoi în proprietatea imobiliară directă", spune el.

Există, de asemenea, riscuri de lichiditate. Împrumuturile care stau la baza datoriilor private nu sunt tranzacţionate pe scară largă, ceea ce înseamnă că este probabil să fie greu de vândut într-o criză atunci când pieţele devin volatile. Pe scurt, investitorii ar putea privi neputincioşi, deoarece activele lor se vor devaloriza în timpul unui colaps. Mai mult, atunci când investeşti într-un fond închis cu un administrator de active, capitalul este blocat, practic nu are posibilitatea să se retragă până la scadenţa activului.

"Există un motiv real pentru care profiturile sunt la fel de mari", spune Christian Armbruester, fondatorul Blu Family Office din Londra, care administrează un fond deschis care conţine peste 3.000 de împrumuturi private în întreaga lume.

Însă, orice îngrijorare cu privire la deteriorarea calităţii creditului, concurenţa mai dură sau o scădere iminentă nu reuşeşte să diminueze popularitatea creditului privat în rândul investitorilor în căutarea randamentelor pe care le poate obţine. Creditul va rămâne o mare parte din portofoliile de birouri de familie, întrucât îşi extind amprenta pe pieţele private pentru viitorul previzibil, potrivit lui Peter Lehrman, directorul general al Axial.

"Este cu adevărat următoarea etapă a progreselor realizate de birourile familiei în ceea ce priveşte sofisticarea lor ca investitori direcţi pe pieţele private", spune Lehrman, adăugând: "Nu mă miră că au început să investească în capitaluri proprii. Şi faptul că pun tot mai mult capital la muncă şi caută oportunităţi de credit este o formă a rafinării lor".