Un alt gigant IT are probleme de imagine

O.D.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 31 iulie 2013

Un alt gigant IT are probleme de imagine

Unul din cei mai mari jucători de pe piaţa IT, Apple, se vede obligat să îşi verifice partenerii după ce s-au primit mai multe acuzaţii că furnizorii chinezi ai companiei americane nu asigură condiţii decente de lucru şi de trai pentru angajaţi. O altă firmă mare din domeniu s-a confruntat cu probleme la începutul acestui an, după ce surse ale publicaţiei Wall Street Journal afirmau în luna martie că autorităţile federale din Statele Unite investighează compania Microsoft şi parteneri de afaceri ai acesteia pentru că ar fi oferit mită unor oficiali guvernamentali din România, Italia şi China pentru a obţine contracte. Autorităţile americane nu au pus pe nimeni sub acuzare şi întregul scandal s-a stins la fel de repede precum a început.

Revenind la problemele Apple, compania a reacţionat prompt şi a anunţat că va trimite echipe de audit la trei fabrici din China ale companiei Pegatron, unul dintre cei mai mari furnizori ai grupului american, acuzat de către organizaţia non-profit China Labor Watch că încalcă numeroase reglementări şi standarde în domeniul muncii, oferind angajaţilor condiţii extrem de proaste. Una dintre principalele nemulţumiri semnalate de China Labor Watch se referă la salariile mici acordate de Pegatron, care determină angajaţii să lucreze în exces peste program, potrivit CNN Money. Organizaţia estimează că angajaţii de la trei fabrici importante ale Pegatron lucrează în medie 66-69 ore pe săptămână. Apple impune în regulamentul pentru furnizori o săptămână de lucru de maxim 60 de ore, cu excepţia apariţiei unor circumstanţe excepţionale. Raportul descrie de asemenea situaţii de abuz din partea managementului, probleme legate de sănătate şi siguranţa muncii, poluare şi angajarea minorilor care nu au împlinit vârsta minimă pentru a intra în câmpul muncii. Reprezentanţii Apple în China au afimat că producătorul iPhone şi iPad va verifica imediat situaţia de la fabricile menţionate în raport şi dacă se va constata că muncitorii au fost plătiţi prea puţin sau nu au fost plătiţi în concodranţă cu orele lucrate, se va cere Pegatron să le ramburseze sumele. Compania americană a precizat că a efectuat, din 2007, un număr de 15 audituri complete la mai multe fabrici Pegatron. De asemenea, Foxconn, cel mai mare furnizor chinez al Apple, a fost subiectul mai multor scandaluri în ultimii ani privind condiţiile dificile de muncă din fabrici. În ianuarie 2012, Apple şi organizaţia independentă Fair Labor Association au derulat inspecţii la fabricile Foxconn.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb