Un eşec lamentabil

După ce a anunţat cu surle şi trîmbe, nu doar că va bate "pălitura de osîndă", dar că poate marca şi cu ochii închişi, PSD-ul nu a apucat nici măcar să pună mingea la punctul cu var. Echipa n-a avut jucători pe foaie cîţi cere regulamentul jocului parlamentar, aşa că s-a întîlnit cu iarba gazonului, doar de pe tuşă. A reuşit greu egalabila contraperformanţă să îşi dea autogol, fără să joace. Un autogol, cît o retrogradare din A în categoria orăşenească. Un eşec mai mare decît o înfrîngere la scor de maidan. Nu că, în anii din urmă, eşecurile ar fi evenimente rare în istoria formaţiunii, dar ceea ce s-a întîmplat la această moţiune de cenzură lasă în penumbră toate realizările de pînă acum în materie de "chifle". Politice, desigur. Dacă asta se mai poate chema politică! Dar, să lăsăm fotbalul şi să privim un pic mai atent spre ceea ce spune istoricul episod din viaţa PSD şi ce consecinţe are el pentru viitor.

Din perspectiva tabloului politic general, consecinţa directă, evidentă şi cea mai importantă este "blocarea" actualei guvernări liberale la Palatul Victoria, aproape sigur, pînă la încheierea mandatului parlamentar, respectiv pînă la termenul viitoarelor alegeri generale. Nimeni nu mai poate crede de acum încolo că PSD mai are cum aduna credibilitatea şi sprijinul parlamentar necesare pentru o altă moţiune de cenzură. Cu siguranţă nici liderii partidului, nici parlamentarii săi. Deşi avea puşca îndreptată spre pieptul Guvernului Orban, PSD a tras ultimul cartuş pe care îl mai avea pe ţeavă în propriul picior. Lovitura a nimerit în plin, acum să vedem cine plăteşte oalele sparte. Cu siguranţă, noua echipă instalată sub comanda încercatului marinar de apă dulce Ciolacu nici vorbă să deconteze.

Trădătorii, mîna nevăzută, statul paralel, piaza rea, Ucigă-l toaca, trei ceasuri rele...mă rog cine vreţi şi cine nu vreţi ar putea fi vinovat, dar nu ei, cei care au organizat cu atîta măiestrie eşecul. S-au l-au mimat. Consecinţele sunt aceleaşi. Rezultatul inevitabil va fi acela că faliile care separă diferitele "cluburi", găşti şi coterii din PSD se vor adînci, se vor lăţi, se vor solidifica pentru a face încă şi mai dificilă, dacă nu imposibilă, activitatea de coordonare în interiorul partidului. În plus, noua conducere a PSD este expusă, cu toate slăbiciunile la vedere, iar dintre ele cea mai mare, izolarea faţă de corpul parlamentarilor. Nu încape nici o îndoială, actuala conducere va fi obligată să lanseze operaţiuni de "pedepsire" pentru a nu îşi prăbuşi autoritatea, dar costurile ar putea fi uriaşe, mai ales cu atît de puţin timp rămas pînă la confruntarea de la urne. Un război intern prelungit poate însemna un eşec major electoral, deschizînd drumul către lada de gunoi a istoriei. Un drum pe care PSD-ul s-a aşternut cam de multişor vreme, iar inerţia a început să lucreze temeinic împotriva partidului obişnuit cîndva doar cu "marile succese". Ieşirea de pe scenă, dacă acesta va fi deznodămîntul, nu se va face, însă, cu zgomot, bum, trosc, pleosc, ci ca efect conjugat a doi vectori silenţioşi: relevanţa electorală şi accesul la fonduri, resurse. Cînd PSD va deveni nesemnificativ electoral va deveni nesemnificativ politic, iar atunci se va închide şi robinetul banilor. Pînă atunci, însă...

Întrebarea este: ar putea deveni PSD-ul, relativ repede, pe fondul neîncrederii sau compromiterii actualei conduceri, "fondul de rezervă" pentru celelalte partide aflate în competiţia politică? În pregătirea alegerilor locale, PNL, în ciuda opoziţiei explicite a Preşedintelui Iohannis, a dat semnalul clar că după absorbţia PDL a venit vremea să "înghită" şi o halcă din PSD. Mai mare, mai mică, rămîne de văzut. Cu bucăţica sau tot odată, iară se va vedea destul de curînd.

În sfîrşit, care sunt consecinţele din perspectiva dinamicii politice? Deşi rămînerea în fotoliul guvernării este un succes, PNL nu are cum să şi-l atribuie şi nici prea multe foloase de tras de pe urma lui. În România lucrurile merg rapid nu din rău în mai rău, ci din rău în foarte, foarte rău. Capaciatatea liberalilor de a gestiona procese cu grad ridicat de complexitate este, după cum a dovedit-o tema coronavirusului, limitată. Foarte limitată. În plus, teritoriul crizei în care ne afundăm, nu numai din punct de vedere politic, ci şi economic, social este unul vast, cu orizont deschis pentru mulţi ani. Ca de obicei, nemulţumirea, pe măsură ce se va acumula trebuie să se reverse într-un fel sau altul, iar politica este primul dintre recipientele colectoare. Focul crizei ar putea desigur sa călească PNL-ul, după cum s-ar putea la fel de bine să îl facă scrum. Dacă cele două partide care ocupă acum, fără prea multă justificare ideologică, dreapta şi stînga eşicherului nostru politic îşi vor consuma resursele în confruntarea cu criza în care ne vom cufunda, nu este deloc exclus ca în doar cîţiva ani să vedem la Bucureşti un cu totul alt peisaj politic. Alte partide, alte teme, altă configuraţie a electoratului.

Un cuvînt totuşi şi despre marele cîştigător, Preşedintele Iohannis. Episodul prin care tocmai am trecut a arătat tuturor cine dă temele şi cine controlează extemporalele. Omul de la Cotroceni. Poate că pentru un moment este bine. Pentru lecţia despre democraţie, însă sigur nu este. Bine...vreau să spun. E chiar rău. În locul modelului competiţiei şi al cooperării politice am întărit modelul jupînului care, cînd cu biciul, cînd cu morcovul struneşte mîrţoagele răpciugoase înhămate la carul său triumfal.