Un exemplu în manipulare europeană: Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti

Ca să nu-i cadă nasul, Delegaţia Comisiei Europene a decis să nu mai invite ziarişti de rînd la "briefing". De la redactor-şef în sus. De aici, a mai făcut un pas şi a început să selecteze care ziar să aibă acces şi care nu.

Cineva de acolo zice că nu vrea la "briefing" orice prost, ci pe aceia care "au un cuvînt de spus în momentul în care se hotărăşte ce subiecte intră în pagină... şi mai ales cum sînt ele abordate".

Mie unuia mi-a luat ceva timp să înţeleg ce zice. Deşi sînt în vîrstă, n-am lucrat în presa comunistă. Şi nici membru PCR n-am fost (de altfel, n-am fost membrul nici unui partid, niciodată). Şi mi-a venit greu să pricep.

De ce mi-a venit greu? Pentru că, în BURSA, expresia "de la redactor-şef în sus" nu are înţeles. În susul redactorului nos-tru şef nu este nimeni.

După cum bănuiesc, cei de la Delegaţia Comisiei Europene cred că ar fi normal ca, peste redactorul-şef, să se găsească directorii ziarului, Consiliul de administraţie, preşedintele şi, deasupra tuturor, proprietarii.

Cam aşa crede şi actualul preşedinte al Clubului Român de Presă, C.T. Popescu. În mijlocul scandalurilor de la "Evenimentul zilei" şi "România liberă" din toamna anului 2004, C.T. Popescu a publicat un text în "Adevărul" care afirma în clar că dacă ziaristului nu-i convine "linia" stabilită de conducere, atunci n-are decît să-şi dea demisia şi să se angajeze altundeva unde-i place. El zicea ceva de genul că şi la o fabrică de încălţăminte, lucrătorii execută modelele de încălţăminte alese de conducere şi că la ziar nu poa-te fi altfel (a lăsat-o ceva mai moale, ulterior, la momentul cînd a trebuit să plece de la "Adevărul").

Şi pomenesc de opinia lui, nu de altceva, dar, cum-necum, prezidează asociaţia profesională care are pretenţia de reprezentativitate pentru breasla ziariştilor. Înălţime de la care s-a crezut în drept să facă recomandări, acum, în scandalul scurgerilor de informaţii din armată. Pentru că-şi închipuie că ştie ce-i aia "libertatea presei". Şi s-ar putea ca cineva să-l creadă.

Am spus-o şi acum doi ani, o declar şi acum - eu, unul, nu sînt cizmar. Eu nu execut modele. În cazul ziarului BURSA, această credinţă că redacţia ar fi o cizmărie este greşită: în organigrama noastră, redacţia şi editura (ca întreprindere) figurează în careuri diferite, aflate în raporturi de coordonare, nici-decum de subordonare. Organigrama corespunde competenţelor din fişele de post şi clauzelor contractuale semnate de părţi la angajare. Din această cauză, este imposibil ca patronatul sau preşedintele sau cineva din conducerea executivă să sufle în ciorba redactorului-şef. Că sînt careuri diferite în organigramă. Ca director sau patron, poţi să-i comunici redactorului-şef cum stai cu finanţarea. El poate să spună de ce cheltuieli are nevoie. Restul este discuţie la o bere, dar nu-i obligatorie.

Mai mult şi mai uimitor, probabil, pentru Delegaţie, este că nici în josul redactorului-şef nu găsim pe nimeni. În fişa lui de post, la limita competenţelor sale este înscris: "libertatea de expresie a ziariştilor din redacţie". Adică nu are autoritate asupra a ceea ce scriu şi cum scriu cei care, în viziunea Delegaţiei, i-ar fi subordonaţi.

Redacţia este guvernată de un Cod deontologic propriu Grupului de presă BURSA, care stabileşte condiţiile de validitate (publicare) ale articolelor. Codul face parte din documentele semnate la angajarea ziaris-tului. Deci, dacă redactorul nostru şef are vreun cuvînt de spus în privinţa articolelor din ziar, atunci acel "cuvînt" constă în supravegherea ca articolele să corespundă condiţiilor de publicare (informare completă fără ignorarea incidenţelor în subiect - ca să elimine temeiul prejudecăţii -, curată limbă românească, derivare logică riguroasă, subiect pe specificul specializării ziarului). Decizia asupra "modului de abordare" al subiectului din articol (ceea ce reprezintă criteriu al Delegaţiei ca să-i selecteze pe invitaţii la "briefing") nu intră în competenţa redactorului-şef. Ci în competenţa ziaristului care scrie articolul.

Desigur, redactorul-şef nu este un nimeni, cum s-ar putea înţelege de aici. Se presupune că redactorul-şef este o personalitate intelectuală, cu un ascuţit simţ al dreptăţii şi puternică vocaţie pentru adevăr. Sfatul lui pentru ziariştii tineri în orice privinţă - tehnici, logică, ideologie - este valoros. Pentru ziariştii care-s leat cu el, opinia redactorului-şef este necesară ca să elimine orbirile, unilateralitatea, subiectivismul. Dar ca redactorul-şef să hotărască "modul de abordare" ... haida, de! mă bufneşte rîsul!

Uimitor, nu-i aşa?!

Adică, chiar există libertatea presei în EUROPAAAAAAAAAAA?!

Da, fraţilor.

Şi libertatea asta nu o găsim nici la Munchen, nici la London, nici la Paris şi nici chiar la Bruxelles, ci o găsim la Bucureşti?!

Da, fraţilor, la ziarul BURSA! Ce vă miraţi atît, e simplu: exis-tă o Constituţie care garantează dreptul la libera conştiinţă, credinţă şi exprimare a cetăţenilor români; ziariştii, înainte să fie ziarişti au fost ... cetăţeni. Cînd se angajează la un ziar, îşi pierd calitatea de cetăţeni?

Ziaristul trebuie să accepte "modul de abordare" al redactorului-şef? Este redactorul-şef mai cetăţean ca ziaristul? Dar directorul? Dar preşedintele ziarului e mai cetăţean? Cumva patronii?...

Nu, cînd un cetăţean devine ziarist se cheamă că a devenit un cetăţean privilegiat, care a cîştigat accesul la o tribună de la care să-şi facă auzite opiniile proprii, de mai multă lume decît dacă ar vorbi la şedinţa de bloc. Dreptul său constituţional la liberă exprimare nu se atrofiază, nu se împleticeşte încovoiat de "modul de abordare" al redactorului-şef, sau al oricui altcuiva - patron sau preşedinte de ţară, sau împărat al universului. Dimpotrivă, dreptul constituţional al cetăţeanului care a devenit ziarist, se amplifică. Este un cetăţean privilegiat. Cel mai tînăr angajat într-o redacţie, angajat de două minute, cînd îşi intră în atribuţii, devine un astfel de privilegiat.

De aceea - întorcîndu-mă la subiectul "briefing" - mi-a venit greu să pricep ce zice doamna de la Delegaţia Comisiei Europene. Dar, deşi nu am fost membru al niciunui partid, fie el comunist sau de aşa-zisă altă natură, fiind destul de în vîrstă, am reuşit să fac legături şi mi-am amintit încet-încet cum era pe timpul lui Ceauşescu.

Şi pentru că sînt genial, mi-am dat seama: "briefing"-ul Delegaţiei Comisiei Europene este un caz de manipulare.

Faptul nu mă uimeşte; de discriminarea şi de manipularea presei operate de Parlamentul European se plîngeau şi ziariştii străini pe care i-am cunoscut la Bruxelles.

Probabil că a venit vremea să ne integreze. Va fi lesne. Cu unele excepţii...