Un iancheu la curtea regelui Hamlet

Acţiunea se petrece la curtea PSD-ului. Iar similitudinile cu drama shakespeariană a lui Hamlet sînt izbitoare. În piesă, impulsul iniţial al evenimentelor vine de la un non-personaj. De la umbra regelui ucis. Funcţia lui este multiplă: revelator al adevărului, generator al condiţiilor psihologice menite să declanşeze chatarsis-ul şi trans-formarea lui Hamlet, motivator al acţiunii, instanţă morală supremă de legitimare a actelor care au menirea să "oprească răul" înstăpînit la curtea Danemarcei. Hamlet-tatăl, regele ucis mişeleşte de propriul său frate pentru a-i lua tronul şi soţia, îl transformă pe Hamlet-fiul în unealtă a destinului său. Un des-tin care continuă, chiar şi după dispariţia sa din lumea celor vii.

Scena I, surpriza! Cine se mai aştepta ca, după "uciderea" sa simbolică, Ion Iliescu să mai joa-ce vreun rol în evenimentele politice care se precipită, odată cu anunţarea alegerilor anticipate? Dar, iată că pe meterezele bătrînului castel PSD, umbra sa apare premonitorie, nu pentru a revela infamia asasinatului politic a cărui victimă a căzut, cît pentru a-şi salva moştenirea. Nu tronul, ci "Partidul". Problema structurală este lipsa unui duplicat filial: Hamlet-fiul! De aceea, scenariul a trebuit alterat. "Umbra" nu se poate mulţumi cu rolul de inspirator, ori de instanţă de legitimare, trebuie să treacă la acţiune. Ruptura cu trama lui Shakespeare este consumată. Ameninţaţi de armata adunată la hotare de Fortimbras-Băsescu, chiar "asasinii" îl cheamă pe Hamlet-tatăl în ajutor! De aici, virăm brusc într-un soi de "Lăpuşneanu": "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau" şi "De mă voi scula, pe mulţi am să popesc şi eu". Ion Iliescu preia iniţiativa politică. Face bilanţul "guvernării Tăriceanu", nu ca Mircea Geoană în ţinută de ştrand şi cu artificii de limbaj, ci metodic, fără compromisuri, dur! Dis-cursul se construieşte în jurul dihotomiei: "stabilitate" - "instabilitate". Ce legitimează preluarea precipitată a puterii după căderea regimului ceauşist? "Nevoia de stabilitate"! Ţara avea nevoie de instituţia embrion a autorităţii legitime, FSN-ul. Ce a însemnat "Piaţa Universităţii"? "Un focar de instabilitate", deoarece contesta rezultatul alegerilor libere şi democratice din martie 1990. De ce a mulţumit minerilor după raidul din Bucureşti? Pentru a-i convinge să părăsească Capitala şi a reinstaura, astfel, cu orice preţ, "stabilitatea". Cine o "destabilizase" în precedentele zile? Forţele fascis-toide ale opoziţiei, manifestanţii "rebeli" şi ulterior chiar minerii. De ce nu a fost bună guvernarea Constantinescu? Pentru că nu a adus stabilitate; a dus-o din criză-n criză. De ce nu a fost lăsat Adrian Năstase să facă alegeri anticipate la jumătatea mandatului anterior? Pentru că ar fi "destabilizat" regimul guvernării PSD! De ce greşeşte grav Traian Băsescu, cînd presează pentru alegeri anticipate? Pentru că "destabilizează ţara", iar instabilitatea ameninţă finalizarea la 1 ianuarie 2007 a integrării europene. Discursul politic iliescian a devenit uni-dimensional. Tema-promisiune-mantră: "stabilitate". Rolul PSD-ului este acela de "organ" care o secretă. Cu condiţia să fie conectat la "resursele guvernării"!

Între Shakespeare a rebour şi Costache Negruzzi reactualizat, discursul politic iliescian mai are o trăsătură post-modernă: tentaţia de a inventa un trecut care nu a existat niciodată: fericitul mariaj politic cu Petre Roman, FSN-ul monolitic, idilismul stabilităţii egalitarist-parternalist-socialiste etc.

Alegerile care vin ar putea fi un test decisiv şi pentru destinul discursului politic de tip post-modern. Vom vedea cine are puterea de seducţie mai mare într-o Românie obosită peste măsură de tranziţie: "realitatea-realitate" sau "realitatea-imagine".