• Direcţia Control Financiar de Gestiune le dă dreptate managerilor: "Managerii de zonă nu au competenţa legală să semneze în numele şi pentru CN Loteria Română - în calitate de achizitor, deoarece Loteria Română, ca societate comercială ce funcţionează în baza Legii 31/1990 actualizată, nu poate acorda competenţe managerilor de zonă ale punctelor de lucru judeţene"
Scandalul provocat de contractul terminalelor loteristice, încheiat anul trecut între Loteria Română şi asocierea S&T România SRL - Safran Identity&Security, în valoare de 8 milioane de euro, pare să nu se mai termine.
Douăzeci şi trei de manageri zonali ai Loteriei Române, dintr-un total de patruzeci şi unu, au transmis, recent, o scrisoare conducerii companiei prin care susţin că sunt în incompatibilitate să recepţioneze terminalele loteristice din cauza încălcării prevederilor legale în vigoare şi a procedurilor interne.
Surse apropiate situaţiei ne-au declarat că, după ce Direcţia Logistică din cadrul Loteriei Române (CNLR) i-a înştiinţat că trebuie să recepţioneze din punct de vedere calitativ şi cantitativ echipamentele achiziţionate în baza contractului subsecvent încheiat între Loteria Română şi S&T România SRL, managerii zonali i-au scris directorului general Ovidiu Portariuc.
În adresă, aceştia spun: "Ţinând cont de importanţa implementării noului sistem loteristic, dar şi de valoarea, complexitatea acestei investiţii deosebit de importante pentru desfăşurarea activităţii viitoare a CNLR, dorim să vă semnalăm încălcarea procedurilor operaţionale şi a dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte recepţia terminalelor loteristice - mijloace fixe componente ale viitorului sistem loteristic, aşa cum ne-au fost prezentate la întâlnirea din 11 aprilie 2018, în care managerii de zonă şi specialiştii marketing au fost convocaţi să participe în vederea stabilirii detaliilor organizatorice referitoare la finalizarea cu succes a operaţiunilor privind furnizarea, instalarea, configurarea şi punerea în funcţiune a noilor terminale loteristice. În cadrul întîlnirii menţionate, s-a făcut referire la întocmirea «Procesului verbal de recepţie» şi a «Formularului de funcţionalitate şi acceptanţă», fără însă a ne fi prezentate şi puse la dispoziţie aceste documente în cadrul şedinţei, cu toate că acestea au fost solicitate".
După finalizarea şedinţei, documentele au fost distribuite în pachete sigilate reprezentanţilor punctelor de lucru judeţene, managerii de zonă declarând că, astfel nu a mai existat posibilitatea de a purta discuţii despre subiect: "După lecturarea documentelor, am constatat că formularele transise nu respectă Procedura Operaţională PO - 06 Investiţii şi nici cadrul legal".
Conform scrisorii managerilor de zonă, recepţia calitativă şi cantitativă a acestor echipamente nu poate fi făcută de o singură persoană, ci de o comisie din care să facă parte persoanele care au elaborat documentaţiile tehnico-economice şi caietul de sarcini: "La nivelul Punctelor de Lucru Judeţene nu se cunosc prevederile caietului de sarcini, condiţiile contractuale, propunerea tehnică, tehnologia, standardele etc., iar managerii de zonă nu au calificarea necesară pentru a certifica, prin semnătură, recepţia calitativă şi cantitativă, iar la nivelul punctelor de lucru personalul nu este abilitat pentru a desfăşura un asemenea proces de recepţie.(...) Managerii de zonă, prin semnarea PVR (n.r. proces verbal de recepţie) transmise de către reprezentanţii companiei, ar încălca prevederile procedurilor interne şi reglementările legale, în vigoare".
Managerii de zonă ai Loteriei Române au solicitat directorului general ca recepţia calitativă şi cantitativă a terminalelor loteristice să se realizeze prin desemnarea unei comisii de recepţie, din care să facă parte persoanele care au făcut propunerea tehnică, au elaborat documentaţiile tehnico-economice şi caietul de sarcini.
Unii manageri de zonă susţin că persoanele care au întocmit documentaţia caietului de sarcini, care au şi încasat compensaţii băneşti sub formă de primă în valore de 33.000 de lei fiecare, sunt cei mai în măsură să facă recepţia calitativă.
În opinia lor, managerii de zonă nu au competenţa legală să semneze aceste recepţii în numele şi pentru CNLR SA, în calitate de achizitor, deoarece CNLR SA, ca societate comercială ce funcţionează în baza legii 31/1990 actualizată, nu poate acorda competenţe managerilor de zonă.
La finalul săptămânii trecute, Direcţia Control Financiar şi Gestiune, prin şeful de birou Cornel Toader, a transmis către cabinetul directorului general o notă prin care arată că recepţia calitativă şi cantitativă nu poate fi făcută de o singură persoană, ci de o Comisie din care trebuie să facă parte persoanele care au elaborat documentaţiile tehnico-economice şi caietul de sarcini.
"Managerii de zonă nu au competenţa legală să semneze în numele şi pentru CN Loteria Română - în calitate de achizitor, deoarece Loteria Română, ca societate comercială ce funcţionează în baza Legii 31/1990 actualizată, nu poate acorda competenţe managerilor de zonă ale punctelor de lucru judeţene", se arată în documentul Biroului de Control Financiar de Gestiune al Loteriei Române.
Pe parcursul anului trecut, s-au perindat mai multe persoane în funcţia de director general, Ovidiu Portariuc devenind director general al companiei, din 28 septembrie 2017.
Sursele noastre susţin că achiziţia şi contractul de furnizare a terminalelor loteristice dintre Loteria Română şi asocierea S&T-Safran Identity&Security reprezintă cauza deselor schimbări ale conducerii Loteriei Române.
Consiliul de Administraţie al Loteriei Române de la acea vreme a cerut, în 23 august, Ministerului Finanţelor Publice, acţionarul majoritar al companiei, să demareze un control privind această achiziţie, întrucât au apărut unele suspiciuni privind licitaţia prin care a fost făcută respectiva tranzacţie, potrivit unor surse apropiate situaţiei. Acestea ne-au spus: "Fostul director general Mihai Păduraru, care a stat pe funcţie doar zece zile, a sfidat, practic, actualul Consiliu de Administraţie şi a semnat contractul cadru dintre Loteria Română şi asocierea S&T-Safran Identity&Security fără mandat din partea Consiliului. Deşi membrii Consiliului de Administraţie i-au cerut o notă de informare cu privire la acest contract, chiar cu câteva zile înainte de şedinţă, totuşi Mihai Păduraru a decis să-l semneze de unul singur şi doar să aducă la cunoştinţa membrilor Consiliului de Administraţie că l-a semnat".
Loteria Română a semnat, în vara anului trecut, un contract de furnizare a unui număr de 2.181 de terminale loteristice. Furnizorul sistemului loteristic este asocierea S&T România SRL - Safran Identity&Security, iar valoarea contractului se ridică la circa 8 milioane de euro. Sorin Constantinescu, expert în combaterea criminalităţii economico-financiară în domeniul jocurilor de noroc şi fost consilier al Loteriei Române, a acuzat că echipamentele pe care Loteria Română le-a solicitat în cadrul acestei licitaţii au aceleaşi funcţii ca echipamentele deja existente în sediile companiei, instalate acum patru ani de firma Novomatic în cadrul contractului pentru aparatele VLT. Totodată, domnia sa a mai spus că valoarea contractului este nejustificat de mare.
La jumătatea lunii noiembrie, Loteria Română ne-a transmis: "Domnul Sorin Constantinescu dezinformează repetat opinia publică cu privire la diferite aspecte ale activităţii Loteriei Române, fără ca afirmaţiile pe care le face să poată fi susţinute cu argumente. Domnul Sorin Constantinescu continuă să susţină că achiziţia de terminale loteristice desfăşurată de Loteria Română este «o fraudă, un furt, preţul contractului fiind mult umflat», deşi niciun organ de control sau autoritate cu competenţe în domeniu nu au constatat acest lucru".
În prezent, din Consiliul de Administraţie al Loteriei Române fac parte: Ioan Răceu, Gheorghe-Ovidiu Petru, Alina-Mirela Petre, Gabriela Dănănae, Alina Narcisa Intze.
1. Cu norma intreaga
(mesaj trimis de Eu în data de 24.04.2018, 08:02)
Dsoara Stanciu, se pare ca Dvs semnati condica si statul de plata la aceasta institutie de puteti cita cu punct si virgula documente interne din cadrul acestei companii.
Ati uitat/omis intentionat sa spuneti ca Dl Albu a zburat din functia de Presedinte CA dupa ce a fost demis ultimul director.
2. fără titlu
(mesaj trimis de Ancuta Stanciu în data de 24.04.2018, 11:41)
Stimate domnule "Eu", eu nu semnez decat articolul.
Faptul ca am informatii din interiorul Loteriei cu privire la un contract controversat (inteleg ca sunt sute de echipamente care zac in agentiile Loteriei si nu vrea sa-si asume nimeni receptia lor) nu inseamna altceva decat sa imi fac meseria de jurnalist.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de TU în data de 24.04.2018, 12:06)
Nu te mai potolesti, domnule < EU ......?!
2.2. Tot cu norma intreaga (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Eu în data de 24.04.2018, 12:23)
Controversat a fost facut tot de presa care a luat interviuri asa zisilor "experti" viciati si ei de anumite interese.
Asa cum vad eu acest contract, loteria a inchis robinetul care scurgea banii pe la fel si fel de companii ale unor oameni destepti.
Acum bine, inca se incearca din rasputeri sa nu se implementeze acest contract.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Eu în data de 24.04.2018, 12:44)
Gata, m-am potolit. Sa traiti bine!
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.04.2018, 13:37)
Ok, !
2.5. Apreciere (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Ionica Radu în data de 24.04.2018, 17:42)
Foarte bun articolul. Cele mai banoase afaceri sunt cu statul. Atat timp cat presa isi face treaba poate se sesizeaza cine trebuie si opreste jaful.Nu e prima data cand se scrie de afacerile de la loterie.Daca atatea judete scriu ca nu se respecta legea inseamna ca e ceva putred acolo iar cei ce au luat "spaga " sau "prima" fug de raspundere, de semnaturi. Poate chiar sunt un grup infractional organizat...Felicitari domnisoara ziarist. La mai multe articole..sesizari ! Opriti coruptia si devalizarea companiilor !
2.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.5)
(mesaj trimis de Dan Plopu în data de 24.04.2018, 18:33)
Si daca e tocmai pe dos decat ziceti dvs? Nu toate contractele sunt pe spaga sau pe prima. Cum o fi cu prezumtia de nevinovatie.....incercati si alte pareri....
2.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.6)
(mesaj trimis de Georgw I. în data de 24.04.2018, 19:58)
VAX....toti hotii invoca prezumtia de nevinovatie. Hotul striga hotii.statul sa traiasca si afacerile cu el. Ca baietii destepti stau la colt, pe repede inainte.pe unul il cheama A, pe altul B, C si tot asa pana la T, Z.
3. fără titlu
(mesaj trimis de Un cititor în data de 24.04.2018, 12:31)
Informatiile prezentate in acest articol au aprobarea CN Loteria Romana SA? Deontologia profesionala va permite publicarea unor informatii/documente fara acordul persoanei vizate. Din cate stim salariatii sunt obligati sa respecte obligatia de confidentialitate cu privire la informatiile gestionate. Senzationalul stirii nu ar trebui sa fie urmarit cu incalcarea acestor obligatii. Poate veti lua in considerare cu buna credinta aceste recomandari cand veti pregati materiale viitoare.
4. fără titlu
(mesaj trimis de Erasmismo în data de 24.04.2018, 16:04)
Loteria este o emblema nationala....lasati organele abilitate sa se ocupe....mai vrem si stiri pozitive....articole de genul..nu fac decat sa dauneze....institutia asta e condusa prin articole in presa sau cum???...qui prodest toata tevatura asta?!
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Elvis în data de 24.04.2018, 18:28)
Sfatu meu la toata presa e sa nu mai dea cu batu prin gard. Ce, nu stie guvernantii ce are de facut??? Isi spala toti rufele in public....are/n are unii treaba, hop in presa...ca sa ce....?
5. fără titlu
(mesaj trimis de Tudor Vrabie în data de 24.04.2018, 16:36)
Eu doresc success la baietii de la loterie...daca tot nu baga guvernantii autostrazi, macar sa nu mai stau juma de ora sa imi tipareasca in agentie un bilet de joc....hai ca se poate! bafta! Traiasca natiunea! Sus cu ea!
6. fără titlu
(mesaj trimis de Elena în data de 24.04.2018, 16:39)
Bine zis Tudor! Ca tot sarbatorim Centenarul si altceva nu avem de trecut la capitolul realizari!
7. DREPT LA REPLICA - REACTIVAREA GRUPURILOR INFRACTI
(mesaj trimis de Eu în data de 25.04.2018, 16:10)
DREPT LA REPLICĂ - REACTIVAREA GRUPURILOR INFRACȚIONALE
ACESTEA NU DORESC FINALIZAREA PROIECTULUI LOTERISTIC SILOR
Cu privire la punctul de vedere exprimat de Biroul Control Financiar de Gestiune din cadrul Loteriei Române – birou care își depășește atribuțiile in mod constant și efectuează la „comandă” controale nelegale, mentionez faptul că Biroul Control Financiar de Gestiune interpretează legea după “bunul plac” și la „comanda” mai multor GRUPURI INFRACTIONALE. Biroul Control Financiar de Gestiune din cadrul Loteriei Române efectuează, emite opinii neavizate și dispune măsuri la comanda GRUPURILOR INFRACȚIONALE inca din anul 2016, aceasta practica continua si în prezent, salariatii din cadrul Biroului Control Financiar de Gestiune comitand prin controalele efectuate nenumarate abuzuri.
Referitor la faptul că managerii și-au exprimat opinia cu privire la faptul că sunt în incompatibilitate să recepționeze terminalele loteristice din cauza încălcării prevederilor legale în vigoare... DE CE ACEȘTIA NU SPUN CE PREVEDERI LEGALE AR ÎNCĂLCA? DE FAPT PRINCIPALUL OBIECTIV AL GRUPURILOR INFRACȚIONALE ESTE CA ACEST PROIECT LOTERISTIC PROPRIU SĂ NU SE IMPLEMENTEZE ȘI AU ÎNCERCAT PRIN ORICE MIJLOACE POSIBILE SĂ ÎMPIEDICE ACEST LUCRU INCA DE LA DEMARAREA ACESTUI PROIECT PANA IN MOMENTUL PREZENT, RESPECTIV în faza de receptie a echipamentelor achizitionate. Relatez în acest sens o parte din acțiunile intreprinse de aceste grupuri infracționale: tergiversarea semnării contractelor de achiziție publică a echipamentelor pentru sistemul central și a terminalelor, refuzul managerilor Punctelor de lucru Judetene sa semneze procesele verbale de receptie si formularea de acceptanta, demiterea directorilor generali care au respectat prevederile legale...respectiv motivul demiterii domnului Mihai Păduraru este tocmai acela că domnia sa a respectat LEGEA ACHIZIȚIILOR PUBLICE ... și a semnat contractele de achiziție a echipamentelor pentru sistemul central și a terminalelor, semnarea contractelor de achizitie fiind singurul lucru LEGAL pe care domnia sa îl putea face deoarece ACHIZIȚIA ACESTOR ECHIPAMENTE A RESPECTAT LEGEA ACHIZIȚIILOR PUBLICE ȘI LEGISLAȚIA ÎN VIGOARE… Domnul Mihai Păduraru NU AVEA nevoie în momentul finalizării procedurii de achiziție DE MANDAT din partea Consiliului de Administrație, IN ACEL MOMENT AL PROCEDURII DE ACHIZITIE PUBLICA, DOMNUL MIHAI PADURARU, CA REPREZENTATNT LEGAL AL COMPANIEI AVEA DE FAPT OBLIGATIA SA SEMNEZE CONTRACTELE DE ACHIZITIE PUBLICA. DACĂ DOMNUL MIHAI PADURARU AR FI REFUZAT SEMNAREA CONTRACTELOR DE ACHIZITIE PUBLICA IN MOMENTUL FINALIZARII PROCEDURII ATUNCI AR FI ÎNCĂLCAT LEGISLAȚIA ACHIȚIILOR PUBLICE. O întrebare retorică: dacă Loteria Română ar achiziționa alte echipamente, de exemplu PC-uri sau aparate de aer condiționat ... cine ar răspunde de specificațiile tehnice ale acestor echipamente? Managerii de zonă ar refuza să le receționeze și pe acestea ?... răspunsul este simplu...CEL CARE RĂSPUNDE DIN PUNCT DE VEDERE LEGAL DE SPECIFICAȚIILE TEHNICE ALE ECHIPAMENTELOR ACHIZIȚIONATE ESTE PRODUCĂTORUL ACESTORA...ACESTA GARANTEAZĂ PRIN CERTIFICATUL DE CONFORMITATE FAPTUL CĂ SPECIFIICAȚIILE TEHNICE ALE ECHIPAMENTELOR CORESPUND CU CEEA CE S-A ACHIZIȚIONAT.
CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ PERSOANELE CARE AU ELABORAT DOCUMENTAȚIILE TEHNICO-ECONOMICE ȘI CAIETUL DE SARCINI PENTRU ACHIZIȚIA TERMINALELOR, DIN PUNCT DE VEDERE AL PARERILOR NEAVIZATE, ar trebui să facă recepția calitativă și cantitativă a acestor echipamente, MENTIONEZ faptul că acest lucru este O ABERAȚIE TOTALĂ. În alte companii, în care Statul Roman este unicul acționar, formularele de recepție și acceptanță ale echipamenetele achiziționate prin procedură de achiziție publică formularele de recepție și acceptanță se semnează de cei care au elaborat documentația de achiziție și caietul de sarcini? ... SAU ...CONFORM PREVEDERILOR LEGALE procesul verbal de recepție trebuie semnat “on site” de către personalul care recepționează echipamentele respective, in locatia unde se instaleaza respectivele echipamente ... iar cel care este răspunzător de specificațiile tehnice ale echipamentelor este PRODUCĂTORUL. PRODUCATORUL este cel care emite un CERTIFICAT DE CONFORMITATE în care sunt detaliate specificațiile tehnice ale echipamentului achiziționat. SĂ PRESUPUNEM URMĂTORUL LUCRU: documentația de achiziție si caietul de sarcini a fost elaborat de către un număr de 10 persoane... Cum ar putea aceste 10 persoane, fiecare avand expertiza pe domeniul lui de activitate unii fiind specialiști în achiziție publică, unii fiind consilieri juridici sau economici, altii fiind specialisti in domeniul informatic, să recepționeze fizic în TOATE UNITĂȚILE TERITORIALE ALE LOTERIEI ROMÂNE “ON SITE” UN NUMĂR DE APROXIMATIV 2000 DE ECHIPAMENTE ÎNTR-O PERIOADĂ DE APROXIMATIV 2 LUNI? ACEASTA FIIND O OBLIGATIE ASUMATA PRINTR-O CLAUZA CONTRACTUALA, EXISTAND UN GRAFIC DE IMPLEMENTARE, ACESTA FIIND ANEXĂ LA CONTRACTUL DE ACHIZIȚIE PUBLICA.
Desele schimbări la nivelul conducerii Loteriei Române... începând cu luna august 2016 și până în prezent au fost mai mult de 8 directori generali la conducerea Companiei ... au fost facute tocmai să pună “bețe în roate”, TOCMAI CA ACEST SISTEM LOTERISTIC PROPRIU SĂ NU FIE IMPLEMENTAT … pentru că interesele GRUPURILOR INFRACTIONALE sunt altele ... respectiv achiziția unui “sistem la cheie” … NU IMPLEMENTAREA UNUI SISTEM LOTERISTIC PROPRIU. ÎNTREBAREA CARE SE PUNE, DE FAPT, ESTE: CINE SUNT CEI CARE AR CASTIGA PRIN ACHIZITIA UNUI SISTEM LA CHEIE SAU PRIN SEMNAREA UNUI CONTRACT CU UN TERT ? Domnul Sorin Constantinescu, care își exprimă opiniile in mod neavizat, face parte dintre membrii asociației ROMBET, așa cum apare pe site-ul Rombet, asociație ce reprezintă interesele celor mai importante companii din piața jocurilor de noroc, aflate în raport concurențial cu Loteria Română. Cine l-a investit pe domnul Sorin Constantinescu cu titlu de expert în combaterea criminalității economico-financiară în domeniul jocurilor de noroc?
Echipamentele (terminalele) achiziționate prin acest contract cu S&T România...care în opinia domnului Sorin Constantinescu, ar avea aceleași funcții/specificații cu alte echipamente deja deținute de Loteria Română....este o informație enorată.......lucru ce poate fi lesne demonstrat din specificațiile tehnice ale echipamentelor de tip POS la care face referire domnul Sorin Constantinescu, care nu sunt aceleași cu cele achiziționate de Loteria Română prin contractul încheiat cu S&T România.
Referitor la supraestimarea prețului pentru echipamente (terminale), respectiv supraestimarea prețului contractului cu S&T România...poate fi lesne demontat prin studiul de piață efectuat, respectiv prin ofertele primite din partea agenților economici din această piață. Procedura de achiziție publică a echipamentelor pentru Sistemul Central si a terminalelor A RESPECTAT INTOCMAI LEGISLAȚIA ACHIZIȚIILOR PUBLICE. Mai mult de atat, inainte de lansarea procedurilor de achizitie, documentatia a fost avizata de catre Comitetul Tehnico-Economic din cadrul Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale - avizul Comitetului Tehnico-Economic fiind cerinta obligatorie pentru declansarea procedurilor de achizitie. Cele 2 proceduri de achizitie au fost complet transparente, documentatia a fost publicata pe site-ul Autoritatii Nationale a Achizitiilor Publice.
7.1. Replica replicii (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de Chirila Vasilica în data de 25.04.2018, 20:36)
Stimata persoana " Eu" , ca sa va asumati replica cu tot ce ati scris acolo, o conditie necesara si suficienta este sa va publicati numele si prenumele real, altfel ceea ce ati scris nu este asumat. In concluzie, "Eu " , daca aveti sange unde trebuie dati-va numele si prenumele real ! E asa greu ? Sau va este frica sa sustineti cu date personale reale ceea ce ati scris ?
7.2. 33000 (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de Ionescu & în data de 25.04.2018, 21:53)
Mai, Georgica si ti-am zis de atatea ori, nu mai manca mai baiatule ce nu trebuie, tu crezi ca astia-s prosti ? Slava Domnului ai binecuvantarea celui de SUS, ce-ti mai trebuie ? Vezi ca totul se plateste, mai Georgica ! Lasa fata , ziarista, sa scrie ca scrie bine si adevarat iar tu mai linisteste-te ! Nu-i bine mai,Georgica, mai baiatule,....mai Georgica, stai cuminte baiatule ca ai sa pierzi binecuvantarea si atunci ce faci ? Nici domnul min. nu mai este asa tare pe pozitie, urmeaza sa fie remaniat si tu ce ai sa faci...ii dai inainte cu tupeu...si ? Mai, Georgica, mai baiatule...nu te mai da mare si nu mai ameninta , nu mai jigni oamenii...ai grija, mai, Georgica..
7.3. Raspuns (răspuns la opinia nr. 7.1)
(mesaj trimis de EU în data de 26.04.2018, 07:08)
Toate cele scrise sunt sustinute prin documente reale. Referitor la caracterul anonim al celor scrise...va intreb doar atat...acesta este numele dvs. Real?
7.4. Prima (răspuns la opinia nr. 7.2)
(mesaj trimis de Peet Caraian în data de 26.04.2018, 20:23)
Dacă sunteți curajoși, de ce nu publicați toate primele? Sa zicem din ultimii 10 ani? Aaa, primele voastre sunt bune... Nu va convine.
8. DREPT LA REPLICA ARTICOL MONEY CHANEL
(mesaj trimis de Eu în data de 25.04.2018, 18:25)
DREPT LA REPLICA - ARTICOL MONEY CHANNEL REFERITOR LA LOTERIA ROMANA
CONTRACTUL DE ACHIZITIE PUBLICA A TERMINALELOR INCHEIAT ANUL TRECUT DE LOTERIA ROMANA CU S&T ROMANIA - SAFRAN IDENTITY & SECURITY A RESPECTAT LEGEA ACHIZITIILOR PUBLICE. MAI MULT DE ATAT, INAINTE DE LANSAREA PROCEDURILOR DE ACHIZITIE, DOCUMENTATIA A FOST AVIZATA DE COMITETUL TEHNICO-ECONOMIC DIN CADRUL MINISTERULUI COMUNICATIILOR SI SOCIETATII INFORMATIONALE - AVIZUL COMITETUTULUI TEHNICO-ECONOMIC FIIND CERINTA OBLIGATORIE PENTRU DECLANSAREA PROCEDURII DE ACHIZITIE. CELE 2 PROCEDURI DE ACHIZITIE, RESPECTIV PROCEDURA DE ACHIZITIE A ECHIPAMENTELOR PENTRU SISTEMUL CENTRAL SI PROCEDURA DE ACHIZITIE A TERMINALELOR AU FOST COMPLET TRANSPARENTE, DOCUMENTATIA FIIND PUBLICATA PE SITE-UL AUTORITATII NATIONALE A ACHIZITIILOR PUBLICE.
MANAGERII DE ZONA PRIN ACEST DOCUMENT TRANSMIS CATRE CONDUCEREA LOTERIEI ROMANE SE DECLARA “INCOMPETENTI” IN A RECEPTIONA UN BUN CUMPARAT DE LOTERIA ROMANA PRINTR-O PRECEDURA DE ACHIZITIE PUBLICA.
O întrebare retorică: dacă Loteria Română ar achiziționa alte echipamente, de exemplu PC-uri sau aparate de aer condiționat ... cine ar răspunde de specificațiile tehnice ale acestor echipamente? Managerii de zonă ar refuza să le receționeze și pe acestea ?
Referitor la faptul că managerii și-au exprimat opinia cu privire la faptul că sunt în incompatibilitate să recepționeze terminalele loteristice din cauza încălcării prevederilor legale în vigoare... DE CE ACEȘTIA NU SPUN CE PREVEDERI LEGALE AR ÎNCĂLCA? DE FAPT PRINCIPALUL OBIECTIV AL GRUPURILOR INFRACȚIONALE ESTE CA ACEST PROIECT LOTERISTIC PROPRIU SĂ NU SE IMPLEMENTEZE ȘI AU ÎNCERCAT PRIN ORICE MIJLOACE POSIBILE SĂ ÎMPIEDICE ACEST LUCRU INCA DE LA DEMARAREA ACESTUI PROIECT PANA IN MOMENTUL PREZENT, RESPECTIV în faza de receptie a echipamentelor achizitionate. Relatez în acest sens o parte din acțiunile intreprinse de aceste grupuri infracționale: tergiversarea semnării contractelor de achiziție publică a echipamentelor pentru sistemul central și a terminalelor, refuzul managerilor Punctelor de lucru Judetene sa semneze procesele verbale de receptie si formularea de acceptanta, demiterea directorilor generali care au respectat prevederile legale...respectiv motivul demiterii domnului Mihai Păduraru este tocmai acela că domnia sa a respectat LEGEA ACHIZIȚIILOR PUBLICE ... și a semnat contractele de achiziție a echipamentelor pentru sistemul central și a terminalelor, semnarea contractelor de achizitie fiind singurul lucru LEGAL pe care domnia sa îl putea face deoarece ACHIZIȚIA ACESTOR ECHIPAMENTE A RESPECTAT LEGEA ACHIZIȚIILOR PUBLICE ȘI LEGISLAȚIA ÎN VIGOARE… Domnul Mihai Păduraru NU AVEA nevoie în momentul finalizării procedurii de achiziție DE MANDAT din partea Consiliului de Administrație, IN ACEL MOMENT AL PROCEDURII DE ACHIZITIE PUBLICA, DOMNUL MIHAI PADURARU, CA REPREZENTATNT LEGAL AL COMPANIEI AVEA DE FAPT OBLIGATIA SA SEMNEZE CONTRACTELE DE ACHIZITIE PUBLICA. DACĂ DOMNUL MIHAI PADURARU AR FI REFUZAT SEMNAREA CONTRACTELOR DE ACHIZITIE PUBLICA IN MOMENTUL FINALIZARII PROCEDURII ATUNCI AR FI ÎNCĂLCAT LEGISLAȚIA ACHIȚIILOR PUBLICE. O întrebare retorică: dacă Loteria Română ar achiziționa alte echipamente, de exemplu PC-uri sau aparate de aer condiționat ... cine ar răspunde de specificațiile tehnice ale acestor echipamente? Managerii de zonă ar refuza să le receționeze și pe acestea ?... răspunsul este simplu...CEL CARE RĂSPUNDE DIN PUNCT DE VEDERE LEGAL DE SPECIFICAȚIILE TEHNICE ALE ECHIPAMENTELOR ACHIZIȚIONATE ESTE PRODUCĂTORUL ACESTORA...ACESTA GARANTEAZĂ PRIN CERTIFICATUL DE CONFORMITATE FAPTUL CĂ SPECIFIICAȚIILE TEHNICE ALE ECHIPAMENTELOR CORESPUND CU CEEA CE S-A ACHIZIȚIONAT.
Cu privire la punctul de vedere exprimat de Biroul Control Financiar de Gestiune din cadrul Loteriei Române – birou care își depășește atribuțiile in mod constant și efectuează la „comandă” controale nelegale, mentionez faptul că Biroul Control Financiar de Gestiune interpretează legea după “bunul plac” și la „comanda” mai multor GRUPURI INFRACTIONALE. Biroul Control Financiar de Gestiune din cadrul Loteriei Române efectuează, emite opinii neavizate și dispune măsuri la comanda GRUPURILOR INFRACȚIONALE inca din anul 2016, aceasta practica continua si în prezent, salariatii din cadrul Biroului Control Financiar de Gestiune comitand prin controalele efectuate nenumarate abuzuri.
Desele schimbări la nivelul conducerii Loteriei Române... începând cu luna august 2016 și până în prezent au fost mai mult de 8 directori generali la conducerea Companiei ... au fost facute tocmai să pună “bețe în roate”, TOCMAI CA ACEST SISTEM LOTERISTIC PROPRIU SĂ NU FIE IMPLEMENTAT … pentru că interesele GRUPURILOR INFRACTIONALE sunt altele ... respectiv achiziția unui “sistem la cheie” … NU IMPLEMENTAREA UNUI SISTEM LOTERISTIC PROPRIU. ÎNTREBAREA CARE SE PUNE, DE FAPT, ESTE: CINE SUNT CEI CARE AR CASTIGA PRIN ACHIZITIA UNUI SISTEM LA CHEIE SAU PRIN SEMNAREA UNUI CONTRACT CU UN TERT ? Domnul Sorin Constantinescu, care își exprimă opiniile in mod neavizat, face parte dintre membrii asociației ROMBET, așa cum apare pe site-ul Rombet, asociație ce reprezintă interesele celor mai importante companii din piața jocurilor de noroc, aflate în raport concurențial cu Loteria Română. Cine l-a investit pe domnul Sorin Constantinescu cu titlu de expert în combaterea criminalității economico-financiară în domeniul jocurilor de noroc?
Referitor la supraestimarea prețului pentru echipamente (terminale), respectiv supraestimarea prețului contractului cu S&T România...poate fi lesne demontat prin studiul de piață efectuat, respectiv prin ofertele primite din partea agenților economici din această piață. Procedura de achiziție publică a echipamentelor pentru Sistemul Central si a terminalelor A RESPECTAT INTOCMAI LEGISLAȚIA ACHIZIȚIILOR PUBLICE. Mai mult de atat, inainte de lansarea procedurilor de achizitie, documentatia a fost avizata de catre Comitetul Tehnico-Economic din cadrul Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale - avizul Comitetului Tehnico-Economic fiind cerinta obligatorie pentru declansarea procedurilor de achizitie. Cele 2 proceduri de achizitie au fost complet transparente, documentatia fiind publicata pe site-ul Autoritatii Nationale a Achizitiilor Publice.
Echipamentele (terminalele) achiziționate prin acest contract cu S&T România - Safran Identity & Security … care în opinia domnului Sorin Constantinescu, ar avea aceleași funcții/specificații cu alte echipamente deja deținute de Loteria Română....este o informație enorată.......lucru ce poate fi lesne demonstrat din specificațiile tehnice ale echipamentelor de tip POS la care face referire domnul Sorin Constantinescu, care nu sunt aceleași cu cele achiziționate de Loteria Română prin contractul încheiat cu S&T România.
PRIN PUBLICAREA UNOR DOCUMENTE INTERNE CU PRIVIRE LA SITUATIA SI SALARIATII DIN CADRUL LOTERIEI ROMANE AU FOST INCALCATE PREVEDERILE REGULAMENTULUI PRIVIND PROTECTIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL.
8.1. Banii (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de ..Ue în data de 25.04.2018, 20:19)
Pe voi astia cu replica nu va intereseaza decat banii, comisionul vostru. Pentru bani calcati in picioare tot; atunci cand interesele voastre sunt atinse sunteti in stare de orice. Daca esti asa tare in caramida, du-te si anunta organele in drept, si nu te mai vaicari atat. Spune ca ati respectat cadrul legal si ceilalti sunt incompetenti. Dar ai grija, daca nu reusesti sa probezi ceea ce sustii, atunci e grav si stii la ce ma refer. Poate inaintea dumitale se duc "incompetentii " acolo unde trebuie, te-ai gandit ? Sa ai o seara misto! Si mata ai luat prima 33.000 ?
8.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.04.2018, 07:14)
Totul se poate proba...sa vedem ce pot proba incompetentii...probele ii incrimineaza
8.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.04.2018, 07:26)
Bai, dar disperati sunteti. Cascavalul, bata-l vina ! Deja e pe fata ! 33.000 lei erau doar avansul la mita ?
8.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.04.2018, 14:13)
Domnule '"anonim"" daca pun mintea Dvs la o bovina o sa pasca pe asfalt.
8.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.04.2018, 15:38)
Nusa, nuielusa, cine-i cea mai malefica din tara ? Ia zii tu...
8.6. Mesaj eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 8.5)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 26.04.2018, 15:54)
...
8.7. Banii grecilor... (răspuns la opinia nr. 8.3)
(mesaj trimis de Ian în data de 26.04.2018, 19:31)
Mai, ăștia care nu vrei ca Loteria sa aibă sistem propriu, ce va mai plac banii grecilor... Bine ca "nu ați luat spagi de la greci". Dar nici nu mai pupați!! Va lamentati degeaba...
8.8. Spaga (răspuns la opinia nr. 8.7)
(mesaj trimis de Tronaru Catalin în data de 27.04.2018, 14:42)
Mai baieti eu lucru in privat si nu vad spagi prime ca la voi la loterie.deja mi-e scarba sa intru in magazinele voastre. Va bateti joc de banisori nostri. Sfatuiesc toti cititori sa nu mai intre in magazinele loto. Astia isi iau prime spagi mite din banii nostri si noi cotizam cotizam.DNA si codruta sa vina sa va ia