Un număr de 1500 manifestanţi au protestat în Piaţa Victoriei

Mina Irina
Miscellanea / 3 mai 2017

Manifestanţi (Sursa foto: captură Youtube)

Manifestanţi (Sursa foto: captură Youtube)

Graţierea corupţilor, votată în Comisia Juridică

Actualizare 22:50 Dragnea dezaprobă amendamentele la Legea graţierii

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, pe Facebook, că "dezaprobă categoric" amendamentele adoptate, miercuri, de Comisia juridică a Senatului, privind graţierea persoanelor condamnate pentru corupţie, şi că va avea o discuţie cu membrii PSD din Comisie pentru ca forma finală a raportului să nu conţină aceste prevederi.

Dragnea a scris pe Facebook: "Dezaprob categoric votul din Comisia Juridică de la Senat prin care au fost adoptate amendamentele privind graţierea faptelor de corupţie. Am spus tot timpul şi îmi menţin punctul de vedere că nu susţin graţierea infracţiunilor de corupţie. Înţeleg că raportul final nu a fost încheiat. Voi avea o discuţie cu membrii PSD din Comisie pentru ca forma finală a raportului să nu conţină aceste amendamente".

(A.C.)

-------------

Actualizare 21:32 Zeci de persoane s-au adunat, în această seară, şi în pieţele centrale din Sibiu, Cluj-Napoca, Braşov şi Constanţa, pentru a protesta faţă de amendamentele la Legea graţierii, adoptate de Comisia juridică din Senat, prin care condamnaţii pentru dare sau luare de mită şi pentru trafic de influenţă vor fi graţiaţi, scrie News.ro.

Actualizare 21:15 Aproximativ 1500 de oameni sunt acum în Piaţa Victoriei. Protestatarii au spart gardul care împrejmuia centrul pieţei şi au ocupat artera din faţa Guvernului.

Mulţimea strigă "Demisia!" şi "România, trezeste-te!". Jandarmeria apară hoţia", strigă câţiva indivizi, dar sunt acoperiţi de restul mulţimii, care strigă "Nu scăpaţi" & "Hoţii"

(A.C.)

--------

Actualizare 20:55 Aproximativ 800 de persoane protestează în acest moment faţă de decizia Comisiei Juridice din Senat care a votat, astăzi, graţierea unor fapte de corupţie. Au aparut pancarte pe care scrie "nesimţitilor", dar şi "am avut o zi superbă, pana aţi votat!".

Actualizare 20:43 Aproximativ 600 de persoane protestează în acest moment în Piaţa Victoriei, iar numărul protestatarilor continuă să crească.

Actualizare 19:43 Sute de oameni potestează în Piaţa Victoriei

Sute de oameni potestează în Piaţa Victoriei. Aceştia strigă "Hoţii!", "PSD, ciuma roşie!" şi "Nu vrem să fim o naţie de hoţi!" şi flutură steagul României. De asemenea, manifestanţii au şi o pancartă pe care scrie #Rezist, transmite Hotnews.

(M.I.)

---------

Actualizare 19:35 Turcan: "PNL a preluat amendamentele şi nemulţumirile sindicatelor la legea salarizării"

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, afirmă, pe pagina sa de Facebook, că legea salarizării trebuie dezbătută transparent şi arată că liberalii au preluat amendamentele şi nemulţumirile sindicatelor pe acest proiect.

Turcan a scris: "Legea salarizării trebuie dezbătută în mod transparent, onest şi să poată fi aplicată predictibil. PNL a făcut ceea ce Guvernul Dragnea-Grindeanu nu a reuşit: ne-am întâlnit cu reprezentanţii sindicatelor pentru a asculta preocupările lor asupra legii salarizării bugetarilor. Sunt foarte multe probleme şi neclarităţi în proiectul PSD. Există categorii întregi de bugetari care sunt discriminate. Fără o discuţie serioasă şi aplicată, în câţiva ani vom asista la o serie de nedreptăţi şi conflicte în sistemul public, adică exact contrariul unei legi care se vrea a salarizării unitare. Pentru echitate în raport cu munca prestată avem nevoie de o lege puternică. Să fie foarte clar: PNL nu e într-o competiţie cu PSD «cine dă mai mult». PNL a preluat amendamentele şi nemulţumirile sindicatelor şi va încerca să îndrepte lucrurile spre făgaşul corect".

Potrivit liderului PNL, în cazul în care PSD va respinge amendamentele convenite cu sindicatele, aceasta va fi "dovada clară că Dragnea a venit cu acest proiect doar din motive de imagine".

Liderul PNL afirmă: "Legea salarizării trebuie să fie mai mult decât un afiş electoral cu dl. Dragnea îmbrăcat frumos! Legea trebuie să aibă un calendar clar de implementare. O finalizare. Dacă PSD îşi asumă paternitatea acestui proiect, nu poate veni cu un termen de aplicare pe care să-l arunce în spatele unui alt guvern, depăşind astfel mandatul primit în alegeri".

Turcan menţionează că PNL susţine competiţia între nivelurile de salarizare, astfel încât motivarea financiară să aducă servicii de calitate, iar angajaţii să se perfecţioneze continuu.

Raluca Turcan arată: "Salariul minim trebuie gândit astfel încât să fie actualizat cu rata inflaţiei şi cu rata de creştere a productivităţii muncii, pentru că acesta influenţează nu doar mediul public, ci şi pe cel privat".

(M.I.)

-----------

Actualizare 19:30 USR: "Susţinem protestele faţă de graţierea corupţilor"

USR transmite, miercuri, că "susţine protestele" faţă de amendamentele adoptate de Comisia juridică a Senatului, privind graţierea persoanelor condamnate pentru corupţie, şi va face acest lucru "în Parlament şi în stradă", pentru a se opune deciziilor luate de PSD.

USR a anunţat, citat de News.ro: "PSD dovedeşte din nou că are o singură miză, salvarea corupţilor, nu binele cetăţenilor. PSD e o fabrică de sărăcie şi corupţie. USR s-a opus adoptării amendamentelor propuse de PSD şi va continua să o facă în Parlament şi în stradă. USR susţine protestele împotriva votului PSD de miercuri, 3 mai, din Comisia Juridică în favoarea graţierii totale sau parţiale a faptelor de corupţie. Graţierea infracţiunilor de serviciu, abuzul în serviciu şi conflictului de interese, va fi discutată joi, iar USR va vota împotrivă".

Liderii USR spune că adoptarea proiectului "îi va absolvi de responsabilitatea ilegalităţilor comise pe Dan Voiculescu, Elena Udrea, Dan Şova, Viorel Hrebenciuc, Mircea Cosma, baronul de Prahova.

(A.C.)

----------------

Actualizare 19:21 Predoiu: "Votul din Comisia juridică a Senatului - scandalos"

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a criticat, pe pagina sa de Facebook, decizia Comisiei juridice din Senat cu privire la graţierea unor fapte de corupţie.

Predoiu a scris: "Dincolo de imoralitatea scandaloasă a votului, rămâne o stupefiantă lipsă de logică a PSD: cum să susţii ridicarea MCV graţiind fapte de corupţie?! E o sfidare directă a unor interese vitale ale României, care ţin de păstrarea unei legături puternice cu Uniunea Europeană. Parlamentul pare captiv celor care au devalizat sistematic banul public 27 de ani la rând".

(M.I.)

--------

Actualizare 18:48 Sorin Grindeanu: "Guvernul susţine legea graţierii în forma propusă iniţial"

Guvernul susţine legea graţierii în forma propusă iniţial, iar amendamentele adoptate astăzi de Comisia Juridică a Senatului nu au susţinerea Executivului, a scris Sorin Grindeanu pe pagina sa de Facebook.

Grindeanu a spus: "Am mai spus-o şi o repet: Guvernul susţine legea graţierii în forma propusă iniţial. Amendamentele adoptate astăzi de Comisia Juridică a Senatului, referitor la graţierea faptelor de corupţie, nu au susţinerea Executivului".

(M.I.)

--------

Actualizare 17:45 Traian Băsescu: "Eu aş vrea să avem o clasă politică liberă"

Fostul preşedinte, Traian Băsescu a declarat că ar vrea ca urmare a acestei legi să avem o clasă politică liberă, potrivit ştiripesurse.ro.

Traian Băsescu a spus la România TV: "Deocamdată este o decizie incipientă. Obiectivul este să scoatem clasa politică de sub riscul major al instituţiilor de forţă.

Această olimpiadă a acuzaţiilor de luare de mită, de abuz în serviciu a campaniilor electorale s-ar fi putut declanşa şi în 2014. Finanţarea campaniilor se face de la bugetul de stat şi se decontează toate cheltuielile. Cine mai păcătuieşte de aici înainte, e liber să meargă în puşcărie. Eu aş vrea ca urmare a acestei legi să avem o clasă politică liberă".

(M.I.)

----------

Graţierea corupţilor, votată în Comisia Juridică

Comisia juridică a Senatului a adoptat astăzi, cu 5 voturi "pentru" (PSD şi ALDE) şi 3 "împotrivă" (PNL, USR şi UDMR) amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu la proiectul de Lege privind graţierea, prin care cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului.

Traian Băsescu a declarat în faţa senatorilor jurişti, potrivit News.ro: "Luarea de mită - am propus-o pentru graţiere, având în vedere că se face eventuala graţiere cu plata prejudiciului şi având recidivişti. E uşor de înţeles ce mă mobilizează. Până la ultima lege a finanţării campaniilor electorale, toate partidele pot fi acuzate aşa cum s-a şi întâmplat cu foarte mulţi oameni şi de luare de mită şi de abuz în serviciu, lucruri pe care se cam merge. Eu sunt de acord să fie pedepsiţi cei care au dus banii acasă. Şi trebuie pedepsiţi. Banii ăştia s-au dus în geci , în umbrele, pentru că aşa au funcţionat lucrurile în realitate. Dacă ne facem acum că au venit Fecioarele Maria, neprihănite şi Parchetele noastre pleacă pe această linie, asta a creat o atmosferă de supunere a clasei politice, dacă observaţi. Aţi văzut foarte bine şi pe amărâtul ăla care a dat pui şi a fost condamnat. Nu a dus un pui acasă, dar a distribuit în câteva comune... a fost condamnat. S-au dat mii de geci din China (...) Discutăm de realităţi. Dacă vrem să legăm toate partidele putem să o ţinem aşa".

Fostul preşedinte al ţării noastre a mai spus că este nevoie de "un moment zero" în ceea ce priveşte "această poveste".

Senatorii PNL şi USR au anunţat că se opun graţierii oricăror fapte de corupţie.

"PNL nu va susţine graţierea niciunei fapte de corupţie", a anunţat senatorul liberal Daniel Fenechiu.

Senatorul USR George Dircă a declarat: "Nici USR nu susţine graţierea faptelor de corupţie. Faptele de corupţie, chiar dacă sunt la prima faptă, nu trebuiesc graţiate. E foarte, foarte important să se înţeleagă că, odată ajuns într-o funcţie publică, nu trebuie abuzat de ea. Să înţelegem că societatea română trebuie să devină mai responsabilă, cel ajuns într-o funcţie publică să nu exercite funcţia în interes personal".

Reprezentanţii Parchetului General, Consiliului Superior al Magistraturii sau Uniunii Naţionale a Barourilor, prezenţi la şedinţa comisiei juridice a Senatului, s-au opus şi ei graţierii celor condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie.

Întrebat de preşedintele comisiei juridice a Senatului, reprezentantul Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor a declarat că de graţierea faptelor de corupţie ar beneficia în acest moment 246 de persoane condamnate pentru astfel de fapte.

Social-democratul Şerban Nicolae a propus să intre sub incidenţa legii graţierii faptele de corupţie comise până la 1 ianuarie 2017.

Potrivit amendamentelor propuse de Şerban Nicolae, Traian Băsescu şi Liviu Brăiloiu, vor fi graţiate faptele de corupţie prevăzute la articolele289 - 294 din Noul Cod Penal.

Comisia juridică a Senatului a reluat, miercuri, dezbaterile pe marginea proiectului de lege al graţierii, după ce săptămâna trecută au adoptat o serie de amendamente, printre care graţierea pedepselor de până în trei ani, scăderea a trei ani din pedeapsa de până în zece ani, înjumătăţirea pedepselor femeilor însărcinate şi graţierea integrală a pedepselor persoanelor care au împlinit 70 de ani.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dragnea vezi ce zice presa americana si ce deserviciu faci acestei tari!

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb