Un prim ajutor militar direct al Washingtonului pentru Taiwan a depăşit o etapă-cheie în Congres

G.D.
Internaţional / 15 septembrie 2022

Un prim ajutor militar direct al Washingtonului pentru Taiwan a depăşit o etapă-cheie în Congres

Un prim ajutor militar direct al Washingtonului pentru Taiwan a depăşit ieri o etapă cheie în Congresul american, votul fiind probabil să provoace furia Beijingului, scrie AFP, conform Agerpres.

"Este cea mai semnificativă revizuire a politicii americane faţă de Taiwan" din 1979, când Washingtonul a recunoscut Beijingul, acceptând în acelaşi timp să menţină capacitatea de autoapărare a insulei, au subliniat senatorii Bob Menendez şi Lindsey Graham, în fruntea acestei iniţiative.

Proiectul lor de lege, adoptat de Comisia pentru politică externă a Senatului, prevede un ajutor militar direct pentru Taiwan, în următorii patru ani, de aproape 4,5 miliarde de dolari. De asemenea, cere preşedintelui american să impună sancţiuni principalelor instituţii financiare chineze ca răspuns la orice "escaladare a actelor ostile faţă de Taiwan".

"Taiwan Policy Act of 2022", cum este numit, prevede, de asemenea, acordarea insulei a statutului de "aliat major non-NATO".

Acest vot în comisie este doar primul pas dintr-un lung proces legislativ: textul trebuie acum adoptat în şedinţă plenară în Senat, apoi în Camera Reprezentanţilor, înainte de a fi promulgat de Joe Biden.

Dar marchează o apropiere semnificativă între Statele Unite şi Taiwan, într-un moment în care relaţiile dintre Beijing şi Washington sunt la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii.

Prin urmare, Casa Albă navighează în acest dosar cu mare prudenţă.

"Vom continua să comunicăm direct cu Congresul cu privire la acest text", a afirmat evazivă, astăzi, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

Înainte de a da asigurări că administraţia Biden "va continua să aprofundeze parteneriatul său cu Taiwanul cu un puternic sprijin diplomatic, economic şi militar".

Acest vot în Congres a avut loc la doar câteva zile după ce Washingtonul a vândut arme de 1,1 miliarde de dolari Taiwanului şi la puţin peste o lună după vizita în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, care a înfuriat Beijingul.

China a lansat atunci cele mai importante manevre militare din istoria sa în jurul insulei.

Înainte de vizita în Taiwan a lui Nancy Pelosi, numărul trei în Statele Unite şi cel mai înalt responsabil american care a vizitat insula în ultimele decenii, anturajul lui Joe Biden făcuse deja cunoscut Chinei că ea nu reprezintă politica administraţiei, Congresul fiind o putere distinctă de guvern.

China consideră că Taiwanul, cu o populaţie de aproximativ 23 de milioane de locuitori, este una dintre provinciile sale, pe care încă nu a reuşit să o unească cu restul teritoriului său de la sfârşitul războiului civil chinez (1949). În şapte decenii, armata comunistă nu a reuşit niciodată să cucerească insula, care a rămas sub controlul Republicii Chineze - regimul care a condus cândva China continentală şi acum conduce doar Taiwanul, reaminteşte AFP.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb