Ministrul de Interne, Nicolae Moga, a demisionat, ieri, în urma tragediei de la Caracal. Caz cu care singurele legături ale noului minis-tru au fost demiterea, în direct, a şefului Inspectoratului General de Poliţie, Ioan Buda, şi propunerea de demitere a prefectului judeţului Olt.
Moga nu este vinovat de starea în care Ministerul de Interne a fost lăsat de Carmen Dan. Nu el i-a numit în funcţii pe actualii interimari, nu Moga a anulat organizarea concursu-rilor pentru ocuparea unei funcţii de conducere sau pentru avansarea ofiţerilor pe anumite funcţii. Asupra lui nu planează nici măcar vina celor întâmplate la 10 august 2018, evenimente de la care, în curând, se va împlini un an.
Aşa că demisia lui Moga este cel puţin stranie la prima vedere. O plecare benevolă din funcţie, la doar şase zile de la jurământul de învestitură depus la Palatul Cotroceni în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, este de neconceput, mai ales că Poliţia Română trece, după tragedia de la Caracal, prin cea mai gravă criză de imagine din ultimii 30 de ani. Iar la aceasta, se adaugă şi criza instituţională din interiorul inspectoratelor judeţene din ţară.
După demisia de ieri, Moga susţinea: "Am luat această hotărâre pentru a salva o parte din prestigiul puternic afectat al acestei instituţii. Retragerea din această demnitate trebuie să fie văzută ca un nou început pentru minister. Am dispus toate controlele posibile pentru identificarea vinovaţilor din Caracal. Am încredere în oamenii profesionişti din minister. (...) Trebuie ca astfel de evenimente să nu mai existe în viitor".
La prima sa conferinţă de presă după investirea în funcţia de ministru de interne, în urmă cu şase zile, Nicolae Moga declara: "Vă spun cu toată răspunderea că nu am vrut să ocup această funcţie, după cum bine ştiţi. Dar dacă tot a fost să fie, atunci ne apucăm de treabă serioasă. Dacă nu mă impun, înseamnă că nu am ce să caut în fruntea acestui minister. Ştiţi că am acceptat cu greu lucrul acesta. Ştiam din activitatea mea parlamentară că nu e de joacă aici, ştiam că lucrurile sunt complicate, ştiam toate lucrurile acestea. Să nu credeţi că sunt copil fără minte, care mi-am asumat o răspundere atât de mare fără să ştiu despre ce e vorba".
El menţiona că nu va avea cum să rezolve toate problemele, dar va încerca să se ocupe de cât mai multe dintre ele. Moga a precizat: "Cunoşteam în mare lucrurile. Eu vă garantez că o să fac în aşa fel încât să le cunosc în amănunt şi o să fac în aşa fel încât să rezolv cât mai multe probleme. Să nu cumva să se aştepte de la mine lumea acum că a venit Mesia şi rezolvă toate problemele. Nu. Vedeţi că am un fel de sinceritate, pe care vreau să o instalăm, ca şi opinia publică să fie informată".
După şase zile de ministeriat şi prin raportare directă la declaraţiile de mai sus, ar reieşi că Nicolae Moga nu a reuşit să se impună şi astfel a ales să plece din fruntea Ministerului de Interne.
În realitate lucrurile stau cu totul altfel. Moga s-a impus din moment ce l-a demis, în direct, pe şeful IGPR, Ioan Buda. Numai că, odată cu derularea cercetărilor din cazul Caracal, noul ministru a constatat ce moştenire grea i-a lăsat Carmen Dan. 63% dintre şefii inspectoratelor judeţene de poliţie sunt interimari în funcţii, 25% dintre inspectoratele din ţară nu au conducere, 50% din poliţişti funcţionează pe delegaţii, dosarul 10 august 2018 este o bombă cu ceas, Jandarmeria şi Poliţia sunt cele mai blamate instituţii în acest moment de către cetăţeni, iar Diaspora pregăteşte un protest masiv pentru 10 august.
Pentru a rezolva toate aceste situaţii, trebuie să fii un om puternic. Se pare că Nicolae Moga nu este, deoarece a renunţat la funcţie la "prima adiere de vânt": cazul Caracal.
Cel care, în urmă cu 15 ani, dorea să urce cât mai repede în funcţia de prefect al judeţului Constanţa, pentru că îl deranja profund titulatura de subprefect, a constatat că funcţia de ministru de interne este o pălărie prea mare pentru un senator atât de mic.
Iar acest lucru s-a văzut şi din faptul că ministrul Moga a refuzat să se prezinte în faţa Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor la audierea privind tragedia de la Caracal.
Cert este că, imediat după demisia lui Nicolae Moga, premierul Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control la Ministerul de Interne, ca urmare a modului în care a fost gestionat cazul crimelor de la Caracal. Şeful Guvernului a precizat că, în urma analizării raportului întocmit de ministerul de resort, a constatat lipsa de profesionalism, dar şi de responsabilitate a celor care au gestionat cazul.
Premierul a precizat: "Am constatat că au fost implicate în gestionarea aces-tui caz persoane cu o abordare de-a dreptul inumană, lipsite nu doar de profesionalism, dar şi de responsabilitate pentru o viaţă omenească. Un asemenea derapaj - nu doar de la atribuţiile de serviciu, ci şi de la empatie şi condiţie morală - este de neacceptat, aşa încât cer urgent începerea procedurilor de demitere pentru toţi cei care au fost parte a proastei gestionări a apelului 112. Am trimis Corpul de control al Prim-ministrului în anchetă şi în maxim o săptămână voi avea un raport. În cazul în care vorbim de o eroare umană care a viciat procesul de salvare a copilului, este obligatoriu ca organele de justiţie să acţioneze".
În acest moment, Ministerul de Interne şi Poliţia Română sunt fără conducere, pentru prima oară în istoria recentă.
Interimatul la conducerea Ministerului de Interne este asigurat de Mihai Fifor, vicepremier pentru parteneriatele strategice. Aceasta a fost numit interimar ieri, prin decret, de preşedintele Klauss Iohanis. Amintim că Mihai Fifor a fost o scurtă perioadă de timp ministru al apărării naţionale în cabinetul Mihai Tudose.