Un' te duci tu, mielule?

Am pus deja două săptămîni între noi şi malul de vreme la care am lăsat luntrea ce ne-a trecut peste an. Pămîntul pare că ştie drumul său, înainte. Îşi vede de dansul lui, în care stă prins cu Soarele şi suratele planete, de mult de tot, de cînd vremea încă se îngîna cu eternitatea. Şi Soarele pare că ştie drumul ce-l are de urmat şi îşi vede de el, undeva prin ţinuturile despărţite de ecuatorul planului galactic al Căii Lactee. Toate par că ştiu de locul lor şi de locul spre care au apucat hotărît să meargă. Rîurile îşi caută, ca şi pînă acum, oceanul, marea sau lacurile în care să îşi lepede malurile şi să îşi lăţească în voie apele. Gheţarii şi zăpezile îşi caută rîurile în care să se adăpostească. Vijeliile îşi caută văgăunile în care să vijelească. Ploile, pămînturile pe care să le rodească. Doar tu, Omule? Tu, Mielule? Tu, încotro te duci?

Umbli rătăcind între drumuri! Nu pentru că ele nu există, ori s-au şters, nici pentru că stau ascunse sub rădăcini de păduri seculare de unde nu se văd, ci pur şi simplu, pentru că nimeni nu mai ştie, nu mai e sigur, unde duce fiecare dintre ele. Şi, chiar dacă se mai află careva care ştie, nu-l mai ia nimeni în seamă. Se află mereu alţi şi alţi "oameni ai autorităţii", "oameni ai clerului", "deştepţi" "luminaţi", "clarvăzători", "experţi", "savanţi" care să susţină că acea cărare duce în cu totul şi cu totul altă parte. Cel puţin, aşa au auzit ei, aşa au aflat ei, aşa ştiu ei, aşa au văzut ei, aşa le-a spus lor cineva. Aşa li s-a arătat. Unii sunt gata să jure că acela care le-a şoptit secretul la ureche ori într-o vedenie a fost Dumnezeu însuşi. Cad apoi în spasme tăvălindu-se în ţărînă, ori scriu cărţi profetice despre lumea care va să vie. În general, se vînd bine! Dacă nu, atunci cu siguranţă îi găsiţi la orice oră doriţi, pe oricare dintre cele 3x6x5x canale de televiziune la care sunteţi abonaţi. Lumea, însă, orbecăie!

Vorba aceea: avem o pandemie... ce facem cu ea?!? Unii zic că o s-o ţinem langa, dintr-un val în altul şi dintr-o mutaţie în alta, pînă s-or termina toate literele alfabetului grecesc. După aceea, cine ştie? Poate o luăm din nou de la capăt cu literele altor alfbete: latin, arab, sanscrit, slav, cuneiform, hieroglific, fenician, ebraic... Pînă să le epuizăm, mi-e că se termină secolul! Poate şi populaţia globului... Dar, ce contează, litere să fie, că virusuri... grămadă! Cică, lumea s-ar fi împărţit deja în oameni şi neoameni, "Vaccinaţi" şi "nevaccinaţi". Fals! Lumea este aceeaşi. Puterea şi-a împărţit, însă, sclavii în "ascultători" şi "răzvrătiţi". Pentru primii se mai găsesc, ca de obicei, ceva corvezi, cîte un codru de pîine şi cîte o cană de apă. Pentru ceilalţi: exilul, hrubele cu fiare pentru mîini şi picioare, biciul, crucea şi cuiele. Apă, o cană la trei zile; pîine, mai rar spre deloc. Să se înveţe minte şi să îşi vină în fire, doar NOI le-am spus ce-i bine pentru ei!! Nu le place binele ăsta? N-au decît să încerce cu răul şi să fie fericiţi! La polul opus, al opiniilor, răsar primii muguri ai ideii că pandemia asta se cam termină. Cum? Iaca-aşa, brusc, ca-ntr-un vechi proverb etrusc! De la sine? Da... mă rog, ca şi cum...! Ce... aia din 1918-1920 nu s-a terminat la fel? Ba da... Ei, atunci? Şi, dacă se termină pandemia ce ne facem?

Te pomeneşti că ne aducem aminte şi ne întoarcem la criza aceea economică pe care a ridicat-o la pătrat, la cub sau la ce putere mai mare decît trei doriţi dumneavoastră, sus zisa pandemie? Fiţi serioşi! Cui îi mai arde de criza aia? Nu mai e! S-a evaporat sub muntele de resurse financiare revărsate din planurile de rezilienţă şi redresare. Cu rezilienţa, noi cel puţin, am pus-o de mămăligă. Mai rămîne să vedem cum o scoatem la vopsea cu redresarea. Ei, şi la urma urmei, miliardele să curgă, că de cheltuit s-o găsi cineva să le cheltuiască şi cineva să mai pună ceva la ciorap de o parte. Ciorapul lui, şi partea lui, desigur! O să reluăm scenariul de la revoluţie. O să ne întrebăm o vreme, ca proasta-n tîrg, "21-22 cine ne-a lock down pe noi?". O să cerem, ca vinovaţii fără vină, să se facă lumină. Să ştim şi noi cine şi ce tunuri a dat pe baze ştiinţifico-medicale şi de achiziţii care s-au plătit la greu, dar nu s-au mai achiziţioant niciodată, ori dacă s-au achiziţionat au costat de treizeci de ori mai mult decît făceau. O să mai dăm o proclamaţie, ca aia de la Islaz, ori de la Timişoara, în care o să cerem o lustraţie cum nu s-a mai lustrat niciodată pe plaiurile mioritice, pentru toţi magnaţii şi remagnaţii pandemiei, pentru toţi îmbogăţiţii de război ai războiului dus de stat împotriva populaţiei, pentru toţi vacciniştii şi anti-vacciniştii, pentru neo-vacciniştii şi neo-antivacciniştii, pentru cripto-vacciniştii şi cripto anti-vacciniştii, pentru nomenclaturiştii dictaturii felcero-ştiinţifico-umoristice la care am fost supuşi pe bază de decrete şi stări de urgenţă care este... doar că, pe ici pe colo... au fost puţin alături cu legea şi Constituţia, după cum se va băga de seamă, la o vreme oarecare, după ce balul s-a încheiat de mult. Mă rog, s-ar putea să avem şi o mineriadă tehnico-sanitară... să-l văd pe Ararat cu ambulanţele cum îi ridică pe furiş noaptea pe protestatarii baricadaţi în corturi în Piaţa Independenţei, la cotul Dîmboviţei, ori la Colţul lui Butculescu... şi ţi-i toarnă la Despărţirea ori la spitalul veseliei, secţia terapie cu şocuri. Sau, poate, cine ştie, o să uităm de toate, de azi pe mîine, ca şi cînd nici n-ar fi fost, sub greutatea belelelor care stau deja să cadă peste noi. Ba facturi, ba liberalizare, ba criza salariilor, ba criza pensiilor, ba criza mediului, ba criza şcolară, ba criza forţei de muncă, ba criza sanitară, ba criza... că de crize, sigur nu o să ducem lipsă. Nici azi, nici mîine, nici în veacul veacurilor şi pîn' la Judecata de Apoi. Iar, dacă mă întrebaţi pe mine, nici după aia nu e sigur că scăpăm!