Ungaria anunţă că nu va coopera cu comisia PEGA în cazul de spionaj Pegasus

G.D.
Internaţional / 20 februarie 2023

Ungaria anunţă că nu va coopera cu comisia PEGA în cazul de spionaj Pegasus

Misiunea Comisiei de anchetă a Parlamentului European pentru examinarea utilizării Pegasus şi a altor programe de spionaj echivalente (PEGA) este o farsă a stângii, a susţinut astăzi ministrul justiţiei din Ungaria, Judit Varga, motivându-şi cu aceste cuvinte refuzul de a se întâlni cu delegaţia de europarlamentari, transmite MTI, conform Agerpres.

''Luni începe cu o farsă a Bruxellesului. Astăzi soseşte în ţara noastră delegaţia PEGA care serveşte interesele politice ale stângii europene'', a scris Varga pe contul său de Facebook.

Ministrul ungar a adăugat că membrii delegaţiei, care se vor afla luni şi marţi la Budapesta, au solicitat o întrevedere cu ea, pe care Varga a refuzat-o.

Oficialul ungar a amintit că securitatea naţională este o competenţă exclusiv naţională a ţărilor membre ale UE şi şi-a exprimat opinia că PEGA îşi depăşeşte competenţele instituţionale într-o manieră ''periculoasă''.

''Pentru a proteja statul de drept nu acceptăm să cooperăm cu comisia PEGA'', a susţinut ministrul ungar, care s-a declarat ''obligată'' să respingă posibilitatea unei întâlniri cu delegaţia.

Un grup de 10 eurodeputaţi se deplasează astăzi la Budapesta pentru a investiga folosirea unor programe de spionaj precum Pegasus.

În iulie 2021, mass-media independente au publicat informaţii despre folosirea software-ului de spionaj Pegasus de către guverne din mai multe ţări împotriva jurnaliştilor, activiştilor şi nu numai.

Potrivit portalului de investigaţii ungar Direkt36, în Ungaria, guvernul ultranaţionalistului Viktor Orban ar fi putut utiliza Pegasus în cazul a mai bine de 300 de persoane, între ele, jurnalişti, oameni politici din opoziţie, activişti şi oameni de afaceri.

După luni întregi în care nu a comentat informaţiile, în noiembrie 2021 autorităţile de la Budapesta au recunoscut că guvernul a achiziţionat programul de spionaj israelian Pegasus, fără a da însă şi alte detalii, invocând interesul de securitate naţională.

Este de aşteptat ca mâine delegaţia PEGA să informeze presa despre vizita sa în Ungaria.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Parlamentul European NU ARE NICI OCOMPETENTA,

    sa analizeze serviciul de informatii/securitate a nici

    unei tari din UE, conform tratatelor de aderare 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb