Ungaria îngheaţă cheltuieli bugetare ca să iasă din procedura de deficit excesiv

Internaţional / 11 mai 2013

Ungaria îngheaţă cheltuieli bugetare ca să iasă din procedura de deficit excesiv

Ungaria va îngheţa unele cheltuieli bugetare şi este pregătită să adopte şi alte măsuri, inclusiv creşterea celei mai mari taxe bancare din Europa, ca să iasă din procedura de deficit execesiv derulată de Comisia Europeană, potrivit Bloomberg, anunţă Mediafax.

Guvernul va îngheţa cheltuieli de 93 miliarde forinţi (317 milioane euro) planificate pentru acest an, iar în 2014 este pregătit să economisească încă 80 miliarde forinţi, în principal prin amânarea unor plăţi pentru proiecte precum construcţia de stadioane, a declarat ministrul Economiei, Mihaly Varga, într-o conferinţă la Budapesta.

Dacă măsurile sunt insuficiente, Ungaria este dispusă să majoreze şi o taxă specială impusă băncilor sau taxa pe tranzacţii financiare.

Premierul Viktor Orban încearcă să obţină ridicarea procedurii de deficit excesiv împotriva Ungariei, întrucât aceasta ameninţă să conducă la tăierea de fonduri comunitare. Fondurile europene au o contribuţie de 95% la dezvoltarea infrastructurii din Ungaria, potrivit Bloomberg.

Comisia a delanşat procedura de deficit excesiv împotriva Ungariei în 2004, an în care ţara a aderat la UE.

"Facem tot ce depinde de noi ca să scoatem Ungaria de pe lista ruşinii şi ca să ieşim din procedura de deficit excesiv", a spus Varga.

Implementarea de noi măsuri de către Ungaria pentru menţinerea deficitului bugetar în limita UE de 3% în acest an şi în 2014 ar permite Comisiei să renunţe la procedura declanşată împotriva Budapestei, a declarat, la începutul lunii mai, comisarul UE pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn. Comisia a estimat că deficitul bugetar al ţării s-ar putea situa la 3% în acest an şi la 3,3% anul următor.

Ungaria a adoptat în mai multe rânduri, anul trecut, măsuri de reducere a deficitului bugetar, ca să evite pierderea de fonduri europene. Guvernul ia noi măsuri ca să-şi atingă obiectivul de 2,7% pentru acest an şi pentru 2014, deşi nu le consideră necesare, a declarat un purtăor de cuvânt al executivului. În 2012, Ungaria a înregistrat un deficit bugetar de 1,9%.

Budapesta îşi menţine estimarea pentru o creştere economică de 0,7% în acest an, întrucât guvernul se va concentra pe limitarea cheltuielilor în domenii cu impact mai redus asupra economiei, a afirmat ministrul Economiei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb