Ungaria intenţionează să revină pe pieţele internaţionale de capital după o absenţă de doi ani, urmând exemplul altor state est-europene care vor să-şi asigure rapid finanţarea pentru 2016, a declarat astăzi pentru Bloomberg ministrul ungar al Economiei, Mihaly Varga.
Ungaria va oferi eurobonduri în dolari sau euro în ianuarie sau februarie, a declarat Mihaly Varga. Acesta a precizat că guvernul ungar a demarat pregătirile pentru întâlnirile cu investitorii sar nu a oferit detalii cu privire la volumul sau maturitatea emisiunii.
Şi alte ţări din regiune vor să acceseze pieţele de capital în lunile următoare. România intenţionează să strângă trei miliarde de euro (3,2 miliarde de dolari) de pe pieţele internaţionale în cursul acestui an, după ce luna trecută oficialii de la Bucureşti au avut un turneu de prezentare în SUA. Polonia ar putea vinde obligaţiuni în valoare de până la 25 de miliarde de zloţi (6,2 miliarde de dolari) pe pieţele internaţionale în primele trei luni ale anului, în funcţie de condiţiile de pe piaţă. De asemenea, planurile de finanţare ale Bulgariei prevăd vânzarea unor obligaţiuni în valută în valoare de până la 2,1 miliarde de dolari în cursul acestui an.
"Obiceiul în Europa de Est este să ne finanţăm cât mai rapid posibil la începutul anului. Din cauza maturităţilor trebuie să facem o mişcare pe piaţă în ianuarie sau februarie", a declarat Mihaly Varga.
Ungaria are de rambursat în acest an datorii în valoare de 1.520 miliarde forinţi (5,2 miliarde de dolari) şi ultima dată când a accesat pieţele internaţionale de capital a fost în luna martie 2014 când a strâns trei miliarde de dolari. Luna trecută directorul Agenţiei care se ocupă de gestionare datoriei statului ungar, Gyorgy Barcza, declara că în 2016 Guvernul de la Budapesta ar putea vinde obligaţiuni denominate în euro, dolari sau yuani în valoare de 1,1 miliarde de dolari.