UniCredit nu ia în calcul vreo fuziune până spre finele lui 2021

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 decembrie 2018

UniCredit nu ia în calcul vreo fuziune până spre finele lui 2021

UniCredit SpA, cel mai mare grup bancar din Italia, nu întrezăreşte vreo fuziune cu o altă instituţie financiară până spre finele lui 2021, cel mai devreme, potrivit directorului excutiv Jean Pierre Mustier, citat de revista Euromoney.

Mustier a precizat, săptămâna trecută, că nu se va pune problema unei evoluţii "non-organice" a grupului în trei-patru ani, subliniind: "În scenariul actual este dificil să se poată întâmpla ceva în Europa".

Însă, conform publicaţiei, directorul executiv rămâne angajat să realizeze o bancă a comercială paneuropeană.

Anterior anului acesta, Mustier afirma că banca va analiza opţiunile strategice pe care le are la dispoziţie, inclusiv o posibilă fuziune, după ce va finaliza planul de redresare prevăzut până anul viitor.

Declaraţiile sale actuale vin după ce în anul curent au tot apărut speculaţii conform cărora UniCredit şi Societe Generale din Franţa s-ar putea alia.

Speculaţiile cu privire la o posibilă fuziune cu Societe Generale au venit la scurt timp după ce francezul Jean Pierre Mustier a fost numit la conducerea UniCredit, în 2016. În luna iunie a acestui an, Financial Times informa că ambele bănci analizează o fuziune, precizând însă că discuţiile sunt într-un stadiu incipient.

Dar, în luna septembrie, UniCredit a anunţat că se concentrează în întregime pe dezvoltarea organică, dezminţind speculaţiile privind o posibilă fuziune cu grupul bancar francez. Atunci, oficialul băncii a spus: "Vreau să insist cu faptul că UniCredit are un plan de trans­formare ce vizează în întregime dezvoltarea organică. Conducerea băncii este 100% dedicată acestui obiectiv".

Şeful UniCredit a pledat pentru bănci paneuropene mai mari, care să sprijine companiile şi economiile regiunii şi să contribuie la crearea de locuri de muncă. Mustier a citat Germania ca una dintre ţările în care băncile nu sunt suficient de mari şi de puternice pentru a răspunde necesităţilor pieţei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb