UniCredit va lupta şi pentru BCR şi pentru CEC

Magda Stoica
Bănci-Asigurări / 23 mai 2011

Răsvan Radu, preşedintele Unicredit România, spune că banca italiană va concura pentru amîndouă, deşi vrea să cumpere doar una din ele

Guvernul susţine că privatizarea BCR este prioritară

Puternicul grup bancar italian, UniCredit, vrea să cumpere una din cele două bănci ale statului - BCR şi CEC - dar va depune oferte pentru amîndouă. Poziţia grupului pare să arate că lupta pentru BCR, pentru care şi-a declarat iniţial intenţia, va fi mult mai strînsă decît în cazul CEC.

Răsvan Radu, preşedintele "UniCredit" România, ne-a declarat că banca italiană este interesată să achiziţioneze una dintre cele două mari bănci scoa-se la privatizare: Banca Comercială Română şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni. Răsvan Radu a mai adăugat că, deşi doreşte doar una dintre ele, "UniCredit" va concura pentru amîndouă.

În cadrul unei scurte vizite în România, Alessandro Profumo, CEO "UniCredit" a reafirmat interesul grupului pentru piaţa noastră, declarînd că o prioritate este achiziţia unei bănci puternice în viitorul apropiat.

Domnia sa a afirmat: "Sîntem încrezători în perspectivele oferite de piaţa românească şi sîntem interesaţi de oportunităţile unei achiziţii majore pentru a ne consolida poziţia de lideri în zona Europei Centrale şi de Est. De asemenea, sîntem foarte mulţumiţi de evoluţia băncii în 2005 şi rezultatele echipei manageriale confirmă accelerarea tendinţei de creştere înregistrate de UniCredit România în ultimii ani".

La nivel global, obiectivul strategic al Grupului UniCredit este situarea între primele bănci pe pieţele din regiunea Europei Centrale şi de Est, aşa cum se întîmplă în Polonia, Bulgaria, Croaţia, Bosnia şi Herţzegovina şi recent în Turcia. În România strategia de dezvoltare a Grupului UniCredit prevede atît accelerarea creşterii organice pînă la creşterea considerabilă a cotei de piaţă şi a numărului de sucursale, cît şi o achiziţie majoră pentru atingerea obiectivelor stabilite într-un interval de timp cît mai scurt.

În prezent, UniCredit controlează prima bancă privată din Polonia (Pekao), principalele bănci din Croaţia (Zagrebacka) şi Bulgaria (Bulbank), a cincea bancă din Slovacia (Unibanka), una din principalele bănci comerciale din Cehia (Zivnostenska). În Turcia, UniCredit Group deţine un parteneriat strategic cu Koc Financial Services, unul din cele mai mari grupuri private din ţară prin intermediul căruia a cumpărat recent Yapi Kredi, a patra bancă privată din Turcia după activele totale deţinute.

Grupul UniCredit a obţinut un profit net de circa 700 milioa-ne euro în primul trimestru din 2005, în creştere cu aproape 50% faţă de perioada similară din anul 2004. În urma rezultatelor financiare favorabile obţinute şi după achiziţionarea Yapi Kredi, una dintre primele bănci din Turcia, Grupul UniCredit va continua programele de dezvoltare şi investiţii în regiunile cu potenţial ridicat, inclusiv piaţa românească.

Acţionar majoritar al băncii UniCredit România cu 99,94% din acţiuni, Grupul UniCredit are o valoare de piaţă de circa 30 miliarde euro şi active totale de 266 miliarde euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb