UNIFICAREA SUPRAVEGHERII PIEŢELOR FINANCIARE Nici bună, nici rea, ci proastă

Finanţarea producţiei, reproducţiei şi investiţiilor economice - aşa cum este relevată de empirica fenomenului în economiile Lumii - necesită pe lângă resurse financiare proprii, şi resurse financiare atrase.

Din considerente de economicitate şi rentabilitate, soluţia unui mix riguros în care resursele proprii de capitaluri sunt completate cu resurse de capital atrase - investiţii străine directe şi credite - constituie singura alternativă care poate configura la un nivel convenabil de eficienţă finanţarea proceselor economice.

Îndeobşte, atragerea resurselor financiare "lipsă" (necesarul de resurse de capital care depăşeşte disponibilul de capitaluri proprii) se realizează prin angajarea de credite contra cost.

Soluţia ieşirii din impasul pe care-l convoacă în eficienţa economică costurile capitalurilor atrase sub formă de credite, respectiv, cos­tul timpului de utilizare şi al rarităţii induse (dobânzile) şi costul riscului de solvabilitate (prima de risc) a convocat regândirea procesului de finanţare într-o manieră conceptual-funcţională care - operaţional - să contracareze sau, măcar, să liseze inconvenientele financiare şi economice specifice acestei metode de finanţare a afacerilor.

Dincolo de orice consideraţie pro sau contra, mecanismul imaginat - finanţarea societară a afacerilor (pe fond, o nouă paradigmă) - a revoluţionat atât regimul de finanţare a afacerilor, cât şi temelia socială a proceselor economice din perspectiva "existenţei împreună".

Evident, date fiind cererea de consistenţă legală emanată de mediul de afaceri astfel constituit şi condiţiile de risc în care se derulează afacerile societare, regulile jocului au trebuit pre-stabilite, instituţionalizate şi perfecţionate (în consens cu acumulările specific, vezi SEC), astfel că, peste tot în lume, au fost înfiinţate autorităţi de reglementare, supraveghere şi control menite să asigure regularitatea necesară în domeniu.

Maniera în care a fost susţinută şi promovată această soluţie - pe fond, vorbim de oferta publică primară de titluri de proprietate indiviză (acţiuni) asupra afacerii (activul economic + profiturile prezumate din afacere) relevă că interesele instituţionale care susţin piaţa monedei (piaţa creditului) au subminat, direct şi indirect, cosmopolitizarea ei ca alternativă de finanţare a investiţiilor.

Însuşirile extraordinare ale acestui mecanism de iniţiere şi finanţare a afacerilor/investiţiilor, respectiv, eliminarea costurilor directe şi de agenţie, responsabilizarea antreprenoriatului şi politicului şi adâncirea existenţei împreună pe calea economicului - calităţi pe care le endogenizează aranjamentele financiare < în parte > - au fost sacrificate pe altarul uzurarului.

Concret, prin mijoace de presiune, prin tertipuri de varii naturi (inclusiv, manipularea şi denigrarea finanţării societare) şi prin inducţie directă şi indirectă (dezvoltarea endemică a pieţei instrumentelor de "hedging" şi "covering", a industriei şi pieţei titlurilor de fond şi a pieţei private a datoriei suverane), finanţarea societară a afacerilor a fost dusă în derizoriu şi "ştampilată" ca "vetustă".

Promiscuitate doctrinară şi instituţională care s-a impus în economia capitalului pe calea liberalismului fundamentalist a devenit patentă odată cu eşuările sistemice pe care le-a cauţionat.

Criza financiară care, din 2007, bântuie "occidentul", "orientul" industrializat de finanţa trans-naţională şi (prin contaminare) "estul" pan-europenizat a eşuat - pe calea "frecţiei la piciorul de lemn" agreate, instituite şi exersate de forurile financiare tutelare (FMI, WB, BEI, BCE, BIS) - în criză economică.

Parte la construcţia pan-europeană, România plăteşte (ca să fie parte !) şi bani şi oale sparte (pe lângă eşecurile din propriul menaj şi cele din menajul cu UE).

De imediată actualitate, nici nu s-au schimbat bine frâiele, misiţii de la banca centrală au imaginat (tartori fiind, în opinia mea guvernatorul şi prim-vice-guvernatorul) o mişcare de anvergură prin care - invocând ca temei cererea de macroprudenţialitate reclamată de BCE - se demolează printr-o ordonanţă de urgenţă specificitatea a două autorităţi de importanţă magistrală în orice ţară civilizată, autoritatea care reglementează piaţa mobiliară (CNVM) şi autoritatea care reglementrează piaţa asigurărilor (CSA).

Concret, avem de-a face cu un demers grosier dedicat consolidării hegemoniei băncii centrale (pe activ şi pasiv, banca centrală deţine 93-95% din piaţa financiară) prin trimiterea în derizoriu (în poziţie de "etc.") a pieţei financiare nebancare, la care se însoţeşte grosier o re-configurare politică a managementului autorităţilor importante.

Justificarile guvernatorului, cum că piaţa financiară europeană de interes se află într-o rapidă schimbare de arhitectură, că în Consiliul European de Risc Sistemic am fi reprezentaţi - doar noi şi Italia ! - de 4 mandatari (CERS este constituit totuşi, din 80 de membri, fiecare cu domeniul său specific de expertiză), că recomandările BCE pentru ţările în care piaţa financiară nebancară este slab dezvoltată este comasarea/integrarea autorităţilor care o regmementează şi că actuala configuraţie a reglementatorilor pieţei financiare constituie un lux sunt în cel mai bun caz, puerile.

Duplicitatea care emerge din politica băncii centrale este flagrantă. Avem de-a face cu o circumstanţiere în post-modern a două adagii < hoţul strigă hoţii ! > şi "câştigătorul face, întodeauna, legea !"

1. Instabilitatea pe piaţa financiară românească, atâta câtă este, este indusă şi se datorează, în opinia mea - în cvasi-exclusivitate - politicii băncii centrale. Contribuţia semnificativă adusă de Putere pe calea destructurării economiei naţionale şi a ocupării salariale este o altă poveste !

Din panoplia de cinematici agreate prin care se propagă instabilitatea şi riscul sistemic de insolvabilitate amintesc doar acele mecanisme care au căpătat caracter permanent:

- regimul rezervelor fracţionare prin care băncile din sistem sunt invitate să facă creaţie ex-nihilo de credite (conform nivelului actual, masa creditelor bancare poate creşte, fără acoperire, de până la 6,6 ori în raport cu disponibilităţile reale de capital ale băncii),

- monetizarea titlurilor de creanţă prin operaţiuni < repo > (oferte în < open market > de creaţie ex-nihilo de lichiditate în moneda naţională destinate fluidizării fluxul de îndatorare publică prin licitaţii interbancare de obligaţiuni şi certificate de trezorerie în lei şi în valute forte),

- sterilizarea excesului de monedă (prin care, riscul de insolvenţă asumat nominal de bănci, odată cu excesul de credite cauţionat de rezervele fracţionare, este diseminat < on street > în întreg sistemul),

2. În primăvară, în urma unor negocieri mult înainte de vreme şi de necesitate (mandatele expirau în octombrie curent !) şi într-o lipsă - colegial, împărtăşită - de probitate morală, conclavurile CNVM, CSA şi CSSPP au fost mobilate < cu îndreptăţire parlamentară >, adică politic, cu o nouă generaţie de titulari.

Fără a comenta expertiza noilor numiţi şi a < curţilor > cu care s-au împrejmuit - chiar luând de bună premiza falsă că sunt toţi < muc şi sfârc > - nu se pot trece cu vederea, însă, neregularităţile venite chiar din sânul reglementării (vezi de ex. regulamentul privind funcţionarea Fondului Proprietatea, agreerea constituirii CSSPP sau renunţarea pe criterii venale la statutul de funcţionar public al personalului de specialitate din subordine).

3. Acum, după ce rezultatul alegerilor parlamentare a consfinţit "alternanţa la frâie" (venit din puţul gândirii şi moşit de curtea constituţională, sistemul de mandatare - vot uninominal de listă cu primă de eşec - a dat în bâlbâială calculatorul(1) şi contribuabilul) a venit rândul schimbării la faţă ! (vin ai noştri, pleacă ai voştri, noi rămânem goi, ca proştii !)

Cum spuneam într-o luare de poziţie anterioară, înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (dacă va avea loc !?) nu este nici rea, nici bună ! Este proastă.

De ce nu este rea ?

a) Pentru că, raţional, ar reduce costurile agregate de exploatare.

b) Pentru că, din perspectivă optimistică, ar dispare o parte din piesele de mobilier care consumă resurse fără a genera plus-valoarea care să justifice consumul.

De ce nu este bună ?

a) Pentru că vrea să înlocuiască un aranjament politic păgubos cu un alt aranjament politic - şi mai păgubos - care descalifică specificitatea ca fundament al cunoaşterii dedicate şi condamnă la dispariţie existenţa de sine stătătoare a două autorităţi de reglementare care fac parte şi nu pot lipsi din modernitatea instituţionalismului economic.

b) Pentru că, reducerea costurilor agregate de exploatare nu va fi - nici măcar, ca perspectivă - însoţită de o defiscalizare a pieţei financiare nebancare.

c) Pentru că în loc să trateze cauza de fond sau, măcar, efectul turbulenţelor financiare şi economice - operând asupra formei - încearcă un demers de conformizare cu "main-stream"-ul gândirii îngust-venale pe care o susţin promotorii şi proteguitorii hegemoniei segmentului bancar al pieţei financiare, în fapt, conservând starea de neconformitate pre-existentă.

De ce este proastă ?

a) Pentru că, neobservând expertiza specifică şi tipicul ei ar consfinţi ca finalitate transcendentalitatea adagiului < Lucrul amestecat, pute a c... şi al butadei < Dacă vrei să'nmormântezi o problemă soluţia optimă este să mai faci o comisie care să se ocupe, în mod organizat, de ea >.

b) Pentru că integrarea a două segmente instituţionale care reglementează specific este, dacă nu imposibilă, este cu siguranţă sortită eşecului.

c) Pentru că CSSPP - indubitabil ne-necesară în sistem - rămâne, ordonanţa pe marginea căreia tivim nefăcând altceva decât s-o constate şi s-o afluiască, în fapt, consolidează coruperea în esenţă şi spirit a pieţei valorilor mobiliare care a survenit odată cu instituţionalizarea acestei autorităţi fără logică în economia fondurilor de investiţii. În fond, fondurile de pensii private nu sunt nimic altceva decât "fonduri de investiţii" care au deja o autoritate magistrală de reglementare (CNVM) şi, mai mult, prin modul de formare, formatare şi administrare a portofoliului şi a riscului nu sunt nici mai sus, nici mai jos, ci în rând cu Fanny Mae, Freddy Mac şi, de ce nu, cu FNI !?

d) Pentru că, deschizând (tiptil !) calea spre marginalizarea CNVM şi CSA faţă de banca centrală (cu care, organic, se află frontal în concurenţă) va consacra - ne-necesar, ba chiar, neavenit ! - hegemonia pieţei financiare bancare (piaţa uzurarului) în raport cu piaţa financiară nebancară (piaţa proprietăţii societare indivize şi piaţa instrumentelor clasice - oneste - de contracarare a riscului).

e) Pentru că piaţa creditului - o soluţie scumpă de finanţare a producţiei, reproducţiei şi investiţiilor în raport cu piaţa investiţiilor societare - rămâne la cheremul agenţiilor de rating şi va putea lucra într-o linişte nefirească la evicţionarea panopliei de alternative de finanţare a economiei reale de oportunităţile ce pot fi create în baza paradigmei societare (a existenţei împreună).

Peste toate, demersul mai este şi pervers ! De ce ?!

a) Pentru că de la 31 iulie 2007 (reperul temporal este extrem de relevant pentru calificarea politică a guvernării liberale în raport cu situaţia de "incapacitate tehnică de plată" în care a fost adusă Romănia în decembrie 2008 !) a intrat in vigoare şi funcţionează cu rezultate pozitive un "agreement" permanent de cooperare între Ministerul Economiei şi Finanţelor, Banca Naţională, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private în domeniul stabilităţii sistemului financiar şi pentru gestionarea crizelor financiare prin care s-a constituit Comitetul Naţional pentru Stabilitate Financiară (CNSF) ai cărui membri sunt: Ministrul Economiei şi Finanţelor (ulterior, Ministrul Finanţelor) , Guvernatorul Băncii Naţionale şi Preşedinţii CNVM, CSA şi CSSPP.

b) Pentru că prin actul constitutiv, acest Comitet trans-specific şi-a stabilit principiile, şi-a împărţit pe căprării responsabilităţile privind co-managementul stabilităţii financiare în consonanţă cu obiectul de activitate al fiecărei autorităţi şi prin 3 acte adiţionale s-a structurat (sub-comitete tehnice + secretariat tehnic), şi-a completat obiectul de activitate cu prevederile Acordului de cooperare între autorităţile de supraveghere financiară, băncile centrale şi ministerele de finanţe din Uniunea Europeană privind stabilitatea financiară transfrontalieră şi s-a întregit (prin cooptare) cu Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDSB) şi funcţionează, după cum se constată, cu rezultate corespunzătoare.

c) Pentru că, în pofida evidenţei, tot travaliul derulat de-a lungul a 5 ani şi acumulările privind managementul stabilităţii financiare sunt desconsiderate pentru a separa - într-o modalitate nelalocul ei (adunarea sub o căciulă informă a autorităţilor financiare nebancare specializate) - sistemul pieţei monedei (cu tot cu fondul de garantare a depozitelor bancare) de restul sistemului financiar, deşi, fenomenul şi efectele sale - crizele financiare îşi au sediul central în sistemul bancar şi operează în cel nebancar, doar prin contagiune !

d) Pentru că, iniţiativa şi "lobby"-ul făţiş în care s-au angajat guvernatorul şi prim-ministrul (ordinea nici nu mai contează) desconsideră din empirica internaţională cel mai important exemplu : eşecul irefutabil al celei mai vestite instituţii de supraveghere financiară din Lume, Financial Services Authority (FSA) din Marea Britanie (bănci individuale, firme de asigurări, firme de brokeraj, chiar şi tranzacţiile cu acţiuni şi titluri de valoare), despre care George Osborne - ministrul de finanţe al Marii Britanii - declara ferm în 2010 că "va trece printr-o reorganizare masivă, responsabilităţile instituţiei urmând să fie preluate de trei autorităţi distincte" !

e) Pentru că, scoaterea din conclavul CNSF a Băncii Centrale (principalul responsabil - material şi instituţional - pentru posibilele crize financiare) şi a Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (principalul cauţionar în caz de neregularitate in administrarea capitalurilor băneşti fructificate pasiv) lasă în afara cooperării instituţionale tocmai persoanele morale însărcinate cu panoptica a 95% din volumul şi înfăţişările instrumetale pe care le ia "ochiul dracului" !

Dacă e s'o spunem p'a dreaptă, problemele pieţei financiare a României sunt altele, nu integrarea autorităţilor pieţei financiare nebancare:

În primul rând, din perspectiva pe care o analizăm, reconsiderarea cauzelor reale ale instabilităţii şi crizelor financiare inclusiv canalele prin care se insinuează (căile de contaminare).

În al doilea rând, din perspectiva revigorării concurenţei bancar/nebancar, capitalizarea prin orice mijloace (legale) a pieţei de capital, reconsiderarea structurală a exudatelor de cinematică venite din tranziţie şi reconsiderarea pro-stabilitate a fiscalităţii specifice şi generale.

În al treilea rând, din perspectiva finanţării economiei şi consumului , administrarea - economic contraciclică - a excesului de datorie suverană şi de datorie externă pe termen scurt.

În al patrulea rând, din perspectiva eficientizării macro-economice (pentru a ieşi din criza de sistem convocată de promiscuitatea conceptuală în care s-a decis viitorul Ţării), adoptarea programatică şi funcţionalizarea în finanţarea economiei naţionale a singurului mix câştigător: "capital autohton (investiţii în regim societar prin oferte publice primare) + capital străin (atragerea de investiţii directe) + credite (guvernate de stricta oportunitate)".