Uninominalul - un bumerang sau o bombă politică cu efect întârziat? (I)

Drumul către democraţie prin statul de drept este şi va rămâne un periplu al voinţei politice care nu poate avea decât două finalităţi, fie un stat de drept consolidat în res­pectul suveranităţii convenţionalizate prin Constituţie, fie o democraţie confiscată care, înlăturând de la decizie deţinătorul de drept al suveranităţii, închină pe altarul grupurilor de interese financiare şi patrimoniale (autohtone şi de aiurea) prosperitatea şi fericirea românilor. Decizia globală încă aşteaptă la uşa încuiată cu incertitudini şi inconveniente vulgar instituţionalizate!

1. În decembrie 1989, românii s-au aşezat în răscrucea vremurilor şi a potrivniciilor şi au reintrat în istorie, răscroind-o. Dar!? Dar, în drumul României către sine s-a insinuat puţinătatea şi urâtul, perfidia şi coada pisicii lui Hagi Tudose, toate desprinse din adagiul care esenţializează drumul istoric al oricărei comunităţi umane : < poporul îşi merită conducătorii ! > . Oare ?!

Poziţia politicului, fără excepţie < sub vremuri >, ne-a întors din drum. Etatizarea < proprietăţii socialiste > : L.15 şi L.31/1990, L.18 şi L.58/1991 (toate izvodite pre-constituţional de Guvernul în pulovere !), care, sub masca restaurării proprietăţii private (privatizarea), a pregătit alienarea avuţiei naţionale, este doar un exemplu dintr-o serie fără sfârşit !

2. Prin Constituţia din 1991 şi prin sistemul electoral adoptat (L.69 şi L.70/1991, L.68 şi L.69/1992) circumspecţia legitimă încoronată cu spinii mineriadelor a fost adormită şi reaşezată în limitele, chiar dacă incerte, ale păcii sociale.

Şi era omeneşte, normal să fie aşa !

Cum să nu crezi şi să te concertezi democratizării când pe hârtie, în articolul 2 al Constituţiei - < Suveranitatea >, scrie negru pe alb: < suveranitatea aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum> !

Cum să nu crezi în democraţie, în realitatea ei, ce va să vină, când cons­trucţia juridică a reprezentativităţii prin legile electorale convine, < din greşeală > < fericit >, suveranităţii ?!

Când mecanismul electoral func­ţionalizat pentru alegerea edilului Ţării (Preşedintele României) şi pentru edilii localităţilor (Primarii) - < majoritatea absolută >, agregă, acolo unde trebuie, o responsabilitate personificată?! Când, prin mecanismul reprezentării proporţionale, sufragiile exprimate pentru încredinţarea mandatelor de reprezentare în conclavurile colegiale (Consilii locale, Consilii judeţene, Camera Deputaţilor şi Senat) adună suveranitatea divizibilă, într-un tot de voinţă care dă dreptul la diferenţă, când utilitatea votului este conservată prin litera legii ?! Evident, conştient fiind că mecanismele şi mixul lor acceptă perfecţionări, dezvoltări şi modificări congruente (sau, dimpotrivă, potrivnice) solvabilizării cererii ferme efective de suveranitate !

3. Ţara începuse să se mişte, să dea din coate, să se aşeze mai bine în drumul istoriei. Cu bune, cu rele, cu speranţe şi neîmpliniri, cu adulările şi porcăielile reciproce, cu o justiţie prea puţin imună la bolile copilăriei dreptului pe care le contractează orice democraţie "în facere", cu o inflaţie de gogomani şi cu o hiperinflaţie de (dezin)formatori de opinie.

4. A venit însă, toamna lui 2004 ! Cu roadele ei coapte, dar şi multe putrede şi necoapte.

Bulversat de filipicele care au scos la iveală promiscuitatea politicii, de becalizarea politicului, manipulat abil pe sticlă şi pe hârtie de voci şi pixuri veroase, < capul de locuitor>, prea puţin spornic în înţelegerea sensului profund al manipulării jegoase, a îngurgitat şi asimilat, ca substanţă a memoriei colective, tot ce i s-a băgat pe gât.

Întâi, întreaga responsabilitate pentru dezastrul economic şi social în care se afundă Ţara a fost aşezată pe umerii Parlamentului. Apoi, într-un proces de esenţializare < sui generis >, aceiaşi actori, într-o piesă regizată la unison de toate trusturile de presă şi televiziune, au insinuat şi inoculat în aceeaşi memorie colectivă, ca < panaceu universal > al izbăvirii de rele, < votul uninominal >.

În fapt, s-au ascuns sub preş, laolaltă, lipsa de expertiză a Guvernului, pierderile uriaşe pe care le provoacă şi nelegiuirile pe care le convoacă în numele post-liberalismului desuet, în fapt în numele intereselor grupurilor pe care acesta le reprezintă.

Că este aşa, stau mărturie dovezi irefutabile : costul exprimat prin consumul de fonduri publice fără echivalent (pierderi) de peste 22 miliarde cu care se vor încheia cei 4 ani ai guvernării Tăriceanu, între care, 5 miliarde pricinuite BNR, obligată să contracareze (citeşte să plătească) greşelile de politică economică şi îndatorarea globală a României la un nivel care depăşeşte PIB al Ţării, în fapt, o amanetare veroasă a viitorului generaţiilor ce vin şi transformarea României într-un debuşeu pentru exporturile altor state (importator net), sunt doar două alese dintr-un şir ce tinde la infinit.

Aşa se face că Guvernul, de drept şi de fapt, principalul responsabil de starea României a fost exonerat material şi moral de toate responsabilităţile, inclusiv de vina confiscării < de facto > a puterii legislative, prin ordonanţe de urgenţă!

5. Modificările aduse Constituţiei în anul 2003, în primul rând accentuarea clarificantă a exercitării suveranităţii : "prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum", îndrituia acelaşi < cap de locuitor > să creadă că perfecţionarea sistemului electoral este pe calea cea bună. Adică spre o < democraţie participativă >, cu dezvoltarea elementelor de democraţie directă şi cu conservarea utilităţii fiecărui vot!

Din această perspectivă aşteptată, forma finală a legii pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru alegerea autorităţilor adminis­traţiei publice locale (L.35/2008) este un < fiasco politic > total.

6. Cum nu mă aflu în dotarea nimănui şi nici nu vin din lumea lui < fără număr >, afirm cu toată responsabilitatea că, dincolo de faptul că explicitează ce înseamnă "roade putrede şi necoapte", că exemplifică cum poate fi aşezat progresul sub semnul racului şi desfiinţează un principiu de drept valid din secolul XVII (Legea statorniceşte/stabileşte ordinea, nu justiţia ! - Thomas Hobbes), Legea uninominalului (L. 35/2008), prin finalitatea pe care o convoacă, infirmă câştigul constituţional pe care legea fundamentală îl convenţionalizează în Art.2- "Suveranitatea" şi confirmă instituţionalizarea "rapt"-ului de suveranitate prin mecanisme electorale.

7. Între certitudinile pe care le consfiinţesc modificările sistemului electoral, la loc de frunte stă alienarea utilităţii reale a votului care se va reduce, de la aproape 100%, la cel mult 55% în cazul alegerilor locale şi la mai puţin de 45% în cazul alegerilor parlamentare. Cu alte cuvinte mai mult de jumătate din electorat nu-şi va regăsi opţiunea politică în conclavurile colegiale.

Pe înţelesul tuturor, în sistemul electoral bazat pe principiul proporţionalităţii, voinţa politică suverană a fiecăruia, exprimată prin vot valabil, se regăseşte într-un mandat de reprezentare, mecanismul de încredinţare a reprezentării (exercitarea suveranităţii) asigurând o proporţionalitate strictă între sufragiile obţinute de fiecare formaţiune politică şi numărul de mandate câştigate în conclavurile colegiale. Implicit, fiecare vot conta !

În sistemul electoral majoritar adoptat, încredinţarea mandatelor de reprezentare se face pe baza întrunirii majorităţii relative a sufragiilor. În fapt, conform regulilor de joc instituţionalizate, nu orice voinţă politică exprimată prin vot are corespondenţă în reprezentare. Doar cei care şi-au exprimat sufragiul pentru câştigător contează.

Prin modul în care Legea uninominalului reconsideră exprimarea < suveranităţii poporului >, majoritatea - cetăţenii care au împărtăşit altă opţiune politică de reprezentare decât cea câştigătoare, dispar devenind, împreună, o majoritate ce va fi reprezentată şi guvernată de o opţiune minoritară !

Că este aşa, o susţine nu numai structura heteroclită a eşichierului politic, dar şi bunul simţ. Un exemplu edificator : Circumscripţia Bucureşti (Colegiul 326) - Senat.

Intenţia de vot pentru reprezentantul :

PDSR + PC26%

PD-L 29%

PNL17%

PNG5%

PRM5%

UDMR5%

PNŢ-CD2%

Alţii11%

Total100%

Conform sistemului majoritar adoptat, bazat pe majoritatea relativă, şi considerând că intenţia de vot se materializează aidoma, candidatul PD-L va fi proclamat < ales > . Consecinţe imediate :

- colegiul 326 va fi reprezentat în Conclav (Senatul României) de reprezentantul PD-L (29%);

- cei care şi-au exprimat voinţa pentru alţi candidaţi (71% din electoratul colegiului şi, implicit din voinţa sa politică) au votat < în van >;

- în colegiu se instaurează şi se exprimă, de facto, o tiranie a minorităţii asupra majorităţii ! (ex. deşi, cererea majoritară de politici publice în colegiu începe cu crearea unei pieţe, < alesul > , devenit parte a conclavului decident, susţine o altă iniţiativă : crearea unei grădiniţe !)

8. Deşi Constituţia, marele câştig al comunităţilor umane şi-a găsit locul în drumul lung către reconsiderarea capitalului uman ca fundament, cauză şi efect al umanităţii, "lumea liberală" vorbeşte despre utilitate şi justiţie făcând, obscur şi abs­cons, disjuncţia între domeniile de aplicaţie ale cele două concepte, şi uitând că utilitatea nejustiţiabilă înseamnă un afront adus stării de drept care trebuie să guverneze orice comunitate umană.

Alienarea utilităţii votului constituie doar o speţă din multiplele "binefaceri" contra-, anti- şi ne-constituţionale la care conduce schimbarea de < cap compas > în mecanismul electoral. Ca un preambul la analiza speţelor ce va urma, într-o înşiruire ordonată neîntâmplător după impactul asupra suveranităţii, democraţiei reale şi statului de drept, Legea uninominalului (L.35/2008) convine că :

a. suveranitatea nu mai aparţine poporului român, ci, mandatarilor săi aleşi care, în exercitarea acesteia, au confiscat-o;

b. majoritatea legală a sufragiilor obţinută de un competitor într-un colegiu uninominal nu este suficientă pentru ca acesta să fie proclamat < ales > ;

c. < justiţia stabileşte ordinea, nu legea ! > , context în care :

- modificarea Constituţiei poate excede referendumului popular pe calea curţii constituţionale;

- adăugirea la Constituţie este legală (preşedintele consiliului ju­deţean !);

d. statul de drept în domeniul exercitării drepturilor politice se bazează în România, nu pe votul egal, ci pe discriminare, pozitivă pentru partea din poporul român aparţinătoare de etniile minoritare şi negativă pentru partea din poporul român aparţinătoare de etnia majoritară ;

e. pragul electoral este un concept aplicabil şi scrutinul majoritar bazat pe majoritatea relativă ;

f. exercitarea unui drept constituţional, deja câştigat şi neîngrădit, poa­te fi condiţionată extra-constituţional de constituirea unui gaj material;

g. imuabilitatea relativă, de care beneficiază prin lege norma de reprezentare, se aplică şi populaţiei Ţării care a rămas conform literei legii la mărimea determinată la recensământul din 2002 (soldurile fenomenelor demografice, mortalitate/natalitate, imigraţie/emigraţie sunt scoase din economia legii electorale şi înlocuite cu cifrele privind populaţia României);

h. deşi norma de reprezentare dimensionează conclavurile politice ale Ţării în funcţie de populaţia efectivă, numărul mandatelor de reprezentare poate creşte când populaţia scade.