Uniunea Europeană propune norme pentru dezvoltarea obligaţiunilor verzi

G.U.
Internaţional / 7 iulie 2021

Uniunea Europeană propune norme pentru dezvoltarea obligaţiunilor verzi

Comisia Europeană a propus ieri elaborarea unor norme pentru emiterea de obligaţiuni verzi pe care companiile şi statele vor fi încurajate să le respecte, însă proiectul este considerat prea vag de către ONG-uri şi parlamentari ecologişti, informează AFP, citat de Agerpres.

''Standardul european pentru obligaţiuni verzi'' pe care îl recomandă Bruxellesul ar constitui ''un etalon pe piaţă, răspunzând nevoii investitorilor de a avea un instrument fiabil şi solid'', a subliniat comisarul european pentru servicii financiare, Mairead McGuinness.

Astfel, emitenţii - inclusiv cei din afara Uniunii Europene - ar putea să se raporteze la acest standard european, care ar permite cumpărătorilor de obligaţiuni să ''verifice uşor dacă investiţiile lor respectă cerinţe stricte'' în materie de dezvoltare durabilă.

Obiectivul este de a obliga celelalte standarde existente pe piaţă să fie comparate cu standardul european, subliniază executivul comunitar, a cărei propunere va fi dezbătută de eurodeputaţi şi de statele membre, notează sursa citată.

Bruxellesul propune mai multe criterii: conformitate cu 'taxonomia' (clasificarea, în curs de elaborare, a activităţilor economice ce respectă mediul), transparenţă cu privire la folosirea capitalurilor şi controlul auditorilor externi înregistraţi la Autoritatea europeană a pieţelor financiare.

Planul european de relansare post-COVID în valoare de 750 de miliarde de euro va fi astfel finanţat în proporţie de 30% prin obligaţiuni 'verzi', a căror emitere a început deja.

În condiţiile în care UE intenţionează să-şi reducă emisiile de dioxid de carbon cu 55% până în 2030, în raport cu nivelurile din anul 1990, ''fondurile publice nu vor fi suficiente pentru a atinge acest obiectiv, fiind nevoie de sectorul privat'' şi deci de a favoriza aceste investiţii verzi, a subliniat vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene pentru o economie în serviciul cetăţenilor, Valdis Dombrovskis.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb