Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca informează că îşi conectează programul UBBMed în domeniul sănătăţii cu Joint Research Center al Comisiei Europene şi European Network of Cancer Registries. Potrivit instituţiei de învăţământ: "Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a început o colaborare cu «Joint Research Center» al Comisiei Europene şi «European Network of Cancer Registries (ENCR)», pe tema înregistrării şi analizei datelor referitoare la cancer la nivelul european. La modul concret, UBB va asigura suport specific pentru trei grupuri de lucru ale European Network of Cancer Registries (1. «tumor recurrences» 2. «haematological malignancies» 3. «tumors of the Central Nervous System»), mai ales prin expertiză pentru elaborarea conţinutului ştiinţific al unor module de e-learning bazat pe recomandările recente ale ENCR şi analiză de date".
Demersul se înscrie în obiectivele majore ale UBB enunţate prin înfiinţarea Şcolii de Sănătate - UBBMed, focalizate pe dezvoltarea domeniilor de cercetare legate de sănătate, prin facilitarea abordărilor multi- inter şi trans-disciplinare şi prin sprijinirea temelor de cercetare de frontieră.
Rectorul UBB, prof dr Daniel David, a declarat: "În programul UBBMed, o secţiune principală se referă la UBBMed-G, care abordează teme transversale, între care oncologia, înţeleasă aici la modul complex bio-psiho-social (psihosomatic), este prioritate, atât prin demersurile interne (ex. nanomedicină, psihooncologie), cât mai ales prin colaborarea strategică cu Institutul Oncologic «Prof. dr. Ion Chiricuţă». Acest demers este un început extrem de promiţător, mai ales în contextul expertizei UBB în educaţia la distanţă (e-learning), computer science/digitalizare şi a noilor programe ale UBB în domeniul bioinformaticii (inclusiv expertiza avansată în utilizarea supercomputerului UBB pentru analiză complexă de date). Abordarea sănătăţii într-o cultură academică comprehensivă generează nu doar soluţii importante, ci şi soluţii inovative". UBB a iniţiat deja colaborări pe astfel de teme în cadrul alianţei europene EUTOPIA, respectiv dezvoltă Institutul BrainQ şi platforma de specializare inteligentă InfoBioNano4Health. Conform universităţii, astfel de colaborări şi iniţiative cresc capacitatea instituţională de a răspunde eficient la provocările din domeniul sănătăţii, întăresc profilul oraşului ca pol de referinţă în ţară în domeniul sănătăţii şi competitivitatea ţării în domeniu.