UNOPC calculează valoarea la risc a fondurilor mutuale diversificate şi de acţiuni

f.a.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 august 2007

Uniunea Naţională a Or­gamismelor de Plasament Colectiv (UNOPC) a decis publicarea unui indicator de risc asociat investiţiilor, care alături de clasificarea produselor pe cele patru tipuri de fonduri (monetare, obligaţiuni, diversificate, acţiuni) poate orienta investitorii în privinţa alegerii tipului de fond adecvat pentru profilului fiecăruia.

Potrivit unui comunicat de presă al UNOPC, acest indicator este necesar pentru că orice investiţie se realizează în funcţie de câştigul aşteptat, dar şi de riscul asociat investiţiei respective, iar până în prezent fondurile ofereau doar informaţii referitoare la randament. UNOPC mai precizează că riscul reprezintă posibilitatea înregistrării unei pierderi ca urmare a scăderii valorii activului în care am investit.

Unul dintre avantajele fondurilor de investiţii este randamentul mai mare care se poate obţine pe termen mediu şi lung, comparativ cu instrumentele de economisire clasice. O întrebare legitimă a unui investitor este însă şi cât ar putea să piardă investind într-un fond de investiţii, iar răspunsul la această întrebare este dat de unul dintre indicatorii publicaţi de acum înainte de către UNOPC pentru fondurile administrate de membrii săi. Acest indicator se nu­meşte Value at Risk (Valoare la Risc, prescurtat VaR).

VaR indică pierderea maximă pe care o poate înregistra valoarea unităţii de fond într-un interval de timp şi cu o anumită probabilitate, în condiţii normale de piaţă. Pornind de la practica internaţională, UNOPC a decis să calculeze acest indicator pe un orizont de timp de 1 an, cu probabilitatea de 95%.

De exemplu, dacă un fond are un indicator VaR de 10%, acest lucru înseamnă că la o investiţie de 100 RON în fondul respectiv, există o probabilitate de 95% ca pierderea pe care investitorul o poate înregistra într-un an să nu de­pă­şească 10 RON, altfel spus să rămână cu cel puţin 90 RON din cei 100 RON investiţi iniţial. Dacă fondul ar avea un VaR de 25%, atunci există o probabilitate de 95% ca pierderea maximă pe care investitorul o poate înregis­tra într-un an să nu de­pă­ş­ească 25 RON, altfel spus să rămâ­nă cu cel puţin 75 RON din cei 100 RON investiţi iniţial.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb