UPDATE Protestatarii s-au adunat, din nou, în Piaţa Taksim din Istanbul

G.S.
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 iunie 2013

Update 13:25

Bursa din Turcia a scăzut, astăzi, în urma demonstraţiile anti-guvernamentale de săptămâna trecuă şi după ce, în cursul week-end-ului, au existat confruntări violente între protestatarii din Istanbul şi poliţie, conform portalului Marketwatch.

Indicele Istanbul National 30 s-a depreciat cu 6,58%.

----

Update 08:44:

Peste 1000 de militanţi de stânga s-au adunat, ieri seară, în faţa consulatului turc de la Salonic, în nordul Greciei, pentru a-şi exprima solidaritatea cu manifestanţii turci, anunţă AFP.

Printre demonstranţi s-au aflat studenţi turci care participă la programul de schimb universitar Erasmus la Universitatea din Salonic.

Potrivit AFP, majoritatea manifestanţilor erau militanţi ai organizaţilor greceşti de stânga şi ai principalului partid grec al opoziţiei, Stânga radicală Syriza.

---

Piaţa Taksim din Istanbul a fost ocupată din nou, ieri, de mii de protestatari, continuând, astfel, seria de manifestaţii din Turcia, transmite Al Jazeera.

Mii de demonstranţi şi-au serbat victoria la Istanbul, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după retragerea poliţiei din Piaţa Taksim, la ordinul premierului turc Recep Tayyip Erdogan. Calmul revenise, ieri dimineaţă, pe străzile din Turcia, după ce, timp de o săptămână, au avut loc cele mai puternice revolte din ultimii ani din această ţară, în urma cărora aproape o mie de persoane au fost rănite doar în Istanbul şi câteva sute în Ankara.

Ministrul turc de interne, Muammer Guler, a anunţat, ieri, că poliţia turcă a arestat 939 de persoane în timpul celor 90 de manifestaţii care au avut loc vineri şi sâmbătă în mai multe oraşe ale ţării.

Protestele au fost declanşate de planurile guvernului să construiască magazine de tip baracă în Piaţa Taksim din Istanbul, similare celor din epoca otomană. Demonstraţiile s-au transformat într-o manifestare mai largă împotriva lui Erdogan şi a Partidului pentru Justiţie şi Dezvoltare (AKP), pe care îl conduce. Piaţa Taksim este un loc tradiţional de adunare a celor care doresc să protesteze faţă de decizii ale autorităţilor.

Manifestaţiile au început lunea trecută, după tăierea unor copaci, pentru a face loc barăcilor.

Departamentul de stat al SUA s-a arătat îngrijorat de numărul răniţilor, iar Parlamentul European şi Amnesty International consideră că poliţia a făcut exces de forţă.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe din ţara noastră a recomandat, ieri, cetăţenilor români să evite zona centrală a oraşului Istanbul (Taksim, Beyoglu, Harbiye, Beşiktaş), precum şi hotelurile aflate în această zonă, unde au avut loc protestele.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb