UPDATE Transelectrica a sesizat Consiliului Concurenţei posibile practici anticoncurenţiale în cazul a două licitaţii

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 5 ianuarie 2018

Transelectrica a sesizat Consiliului Concurenţei posibile practici anticoncurenţiale în cazul a două licitaţii

În luna decembrie 2017, Autoritatea de Concurenţă a efectuat inspecţii inopinate

Actualizare 17:55 EnergoBit îşi exprimă surprinderea cu privire la investigaţia deschisă de Consiliul Concurenţei la sesizarea Transelectrica

EnergoBit, îşi exprimă public surprinderea legată de faptul că Societăţile "CNTEE Transelectrica S.A." şi "Reţeaua Naţională de Transport" sunt suspectate de un eventual comportament anticoncurenţial în cadrul a doua licitaţii şi anume "Retehnologizarea Staţiei 400/110/20kV Domneşti", respectiv "Modernizarea Staţiei Electrice 220/110 kV Râureni".

"Surprinderea noastră este susţinută de faptul că în activităţile lor curente, societăţile Grupului EnergoBit

respectă întru totul reglementările legale, atât în ceea ce priveşte participarea la procedurile de achiziţii

publice, cât şi în ceea ce priveşte regulile de concurenţă, fiind pe deplin conştiente de rolul esenţial pe

care îl joacă concurenţa într-o piaţă liberă", susţine EnergoBit prin intermediul unui comunicat de presă remis redacţiei noastre.

În aceste considerente EnergoBit formulează trei perspective pe fondul acestui subiect:

1. "În primul rând, referitor la procedura de licitaţie privind Staţia Râureni, după cum inclusiv comunicatul

de presa al CNTEE Transelectrica S.A. precizează, nici EnergoBit S.A. şi nici ELM Electromontaj Cluj S.A.

nu au participat, neexistând practic niciun indiciu care să vizeze societăţile din Grupul EnergoBit. Decizia

de a nu participa la aceasta procedură de licitaţie, ca de altfel şi la multe alte proceduri de licitaţie de pe

piaţă, a fost luată în mod independent, în baza unor analize interne, fără a exista o concertare sau

coordonare cu alţi participanţi concurenţI".

2. "În al doilea rând, referitor la procedura de licitaţie privind Staţia Domneşti,

contrar susţinerilor referitoare la atribuirea contractului la un preţ mai mare, facem precizarea că

diferenţa dintre oferta desemnata câştigătoare, respectiv oferta Asocierii EnergoBit SA - ELM

Electromontaj Cluj S.A. şi oferta Societăţii pentru Servicii de Mentenanţă a Reţelei Electrice de Transport

Smart S.A., a fost una infimă, de 0,66%, fapt ce denotă o concurentă prin preţ, puternică între cei doi

ofertanţi. De altfel, nu înţelegem surprinderea autorităţii contractante legată de faptul că ofertanţii au

licitat preţuri foarte scăzute, în condiţiile în care tocmai autoritatea contractantă a stabilit preţul cel mai scăzut drept criteriu de atribuire a contractului".

3. "Nu în ultimul rând, având în vedere că atât în cazul procedurii de licitaţie pentru Staţia Râureni, cât şi în

cea pentru Staţia Domneşti, ambele organizate de CNTEE Transelectrica SA, singurul numitor comun al

celor doua proceduri de licitaţie este chiar filiala CNTEE Transelectrica S.A., respectiv Societatea pentru

Servicii de Mentenanţă a Reţelei Electrice de Transport Smart S.A., considerăm că în realitate

problemele sesizate de autoritatea contractantă sunt mai degrabă o serie de probleme interne

organizatorice ale CNTEE Transelectrica S.A. şi a filialelor sale, şi nu probleme de concurenţă.

De altfel, nu înţelegem logica potrivit căreia societatea mamă CNTEE Transelectrica S.A., deşi avea o

serie de suspiciuni încă din luna septembrie a anului 2016, înainte de finalizarea procedurii de licitaţie

privind Staţia Domneşti, nu a intervenit în sensul asigurării respectării reglementărilor de către propria

fiică, respectiv conformarea acesteia cu regulile de concurenţă şi achiziţii publice, preferând în schimb să

solicite Consiliului Concurenţei să facă acest lucru".

V.D.

-----

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă trucare a unor licitaţii publice organizate de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica pentru atribuirea lucrărilor de mentenanţă/ modernizare/ retehnologizare a Reţelei Electrice de Transport, potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii de Concurenţă. Investigaţia a fost declanşată având la bază unele informaţii furnizate de Transelectrica SA, care a sesizat un posibil comportament anticoncurenţial al companiilor Energobit S.A., ELM Electromontaj Cluj S.A, Societatea pentru Servicii de Mentenanţă a Reţelei Electrice de Transport Smart S.A. şi Energotech S.A., în cadrul a două licitaţii având ca obiect "Retehnologizare a staţiei 400/110/20kV Domneşti" şi "Modernizare a staţiei electrice 220/110kV Râureni". Practic, în cadrul celor două licitaţii organizate de Transelectrica, ofertantul ce se clasase pe primul loc în urma derulării etapei de licitaţie electronică a fost descalificat pentru că nu a răspuns sau a răspuns incomplet la solicitarea autorităţii contractante, iar contractul a fost atribuit ofertantului clasat pe locul al doilea, la un preţ mai mare, mai precizează comunicatul de presă.

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a transmis, aseară, că a sesizat Consiliului Concurenţei posibile practici anticoncurenţiale în cazul a două licitaţii organizate de Companie: "CNTEE Transelectrica nu este companie investigată în ancheta Consiliului Concurenţei, din contră Transelectrica a acţionat în spiritul unei bune administrări a fondurilor proprii şi a derulării corecte a licitaţiilor, pe baza principiilor concurenţiale.

În anul 2016, CNTEE Transelectrica a derulat aproape simultan două licitaţii privind retehnologizarea şi modernizarea a două staţii electrice de transformare. Este vorba despre retehnologizarea Staţiei 400/110/20 kV Domneşti şi retehnologizarea Staţiei 220/110 kV Râureni. Ambele proceduri au avut drept criteriu de atribuire preţul cel mai scăzut şi faza finală de desfăşurare - faza electronică.

În urma desfăşurării fazei electronice a licitaţiei pentru retehnologizarea staţiei Domneşti, ofertanţii de pe primele două locuri au fost: ofertant 1 - SMART SA cu subcontractant Energotech SA, şi ofertant 2 - Energobit SA în asociere cu ELM Electromontaj Cluj S.A.

Procedura a fost invocată Consiliului Concurenţei pentru faptul că cei doi ofertanţi au folosit în justificarea preţului aparent neobişnuit de scăzut: fraze, terminologii identice.

În urma desfăşurării fazei electronice a licitaţiei pentru retehnologizarea staţiei Râureni, ofertanţii de pe primele două locuri au fost: ofertant 1 - Energotech SA şi ofertant 2 - SMART SA.

În cazul procedurii de la Râureni, având în vedere preţul neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urma a fi furnizat, executat sau prestat, CNTEE Transelectrica SA a solicitat clarificări de la ofertantul situat pe locul I. Faptul că ofertantul nu a răspuns, ceea ce l-a exclus din procedură, a ridicat suspiciuni comisiei de evaluare, având în vedere o posibilă viciere a procedurii.

Ţinând cont de aspectele prezentate mai sus şi de faptul că în cazul licitaţiei pentru Staţia Domneşti două dintre companii au participat împreună, iar în cazul licitaţiei privind Staţia Râureni acestea au fost concurente, CNTEE Transelectrica a constatat existenţa unor indicii privind o posibilă înţelegere între participanţii la licitaţii şi a sesizat, în septembrie 2016, Consiliul Concurenţei.

Facem precizarea că CNTEE Transelectrica SA colaborează cu inspectorii Consiliului Concurenţei, din poziţia de companie care a sesizat această posibilă practică neconcurenţială, punând la dispoziţie orice documente sunt necesare derulării anchetei.

De asemenea, menţionăm că toată documentaţia celor două licitaţii este publică în sistemul electronic de achiziţii publice.

În prezent, în urma procedurilor de licitaţii finalizate, lucrările de retehnologizare a Staţiei Domneşti sunt executate de Energobit SA (valoarea contractului este de 24.897.000 de euro), iar lucrările de retehnologizare a Staţiei Râureni sunt executate de SMART SA (valoarea contractului este de 16.856.207 lei). Cele două contracte sunt derulate în prezent fără niciun fel de probleme".

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat: "Pornind de la aspectele sesizate de autoritatea contractantă, analizăm toate licitaţiile de atribuire a lucrărilor respective, fiind posibilă o înţelegere pentru împărţirea contractelor. Este foarte important să depistăm şi să corectăm disfuncţionalităţile din domeniul achiziţiilor publice, astfel încât, în final, să avem o cheltuire eficientă a fondurilor publice".

În cadrul acestei investigaţii, în luna decembrie 2017, Autoritatea de Concurenţă a efectuat inspecţii inopinate la sediul companiilor, iar documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza Consiliului Concurenţei, în cadrul procedurii specifice de investigaţie. Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii Concurenţei.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă în cadrul programului de clemenţă pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb