UPDATE Zamfir: "Isărescu a spus că dă Arenele BNR gratis şi o veste mai bună ca asta nu se putea"

ANDREI STAN
Bănci-Asigurări / 9 octombrie 2017

Mugur Isărescu

Mugur Isărescu

Actualizare 19:52 Zamfir: "Săptămâna viitoare îi voi invita la Comisie atât pe reprezentanţii BNR, cât şi pe cei ai instituţiilor interesate de Arenele BNR"

Senatorul Daniel Zamfir a anunţat în această seară că săptămâna viitoare îi va invita la Comisia Economică atât pe reprezentanţii Băncii Centrale, cât şi pe cei ai instituţiilor interesate de baza sportivă "Arenele BNR".

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, liberalul relatează întâlnirea sa de astăzi cu Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), de la baza sportivă.

El afirmă: "Astăzi, aşa cum anunţasem, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei economice, am vizitat Complexul sportiv care astăzi aparţine BNR. Nu mică mi-a fost mirarea să constat că am fost întâmpinaţi de însuşi guvernatorul Isărescu, care preţ de 40 de minute ne-a făcut istoricul bazei sportive de prin 1946 până astăzi. I-am spus şi domnului Isărescu, ceea ce am spus şi în discuţiile cu domnul Ţiriac, că eu nu pun acum în discuţie calitatea de proprietar a BNR. Ceea ce mă interesează pe mine, şi am constatat şi în vizita de astăzi, e că acolo e un loc minunat, cu alei îngrijite, dar cu terenuri şi instalaţii abandonate, unde nu se face sport, aşa cum prevede protocolul prin care fostul complex sportiv «Progresul» a trecut în propritatea BNR. Domnul guvernator a acceptat ideea că terenurile de sport trebuie să reintre în circuitul sportiv de performanţă, urmând să găsim împreună cu entităţiile publice interesate forma legală prin care baza sportivă să fie cedată. De aceea, săptămâna viitoare îi voi invita la Comisie atât pe reprezentanţii BNR, cât şi pe cei ai instituţiilor interesate.

P.S. Domnul Isărescu neagă că ar fi avansat suma de 35 milioane de euro în discuţia cu ministrul Dunca. Oricum, am solicitat şi un raport de evaluare, dacă el există".

-------------

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, este deschis la posibilitatea ca baza "Arenele BNR" să revină sportului, a declarat astăzi preşedintele Comisiei Economice din Senat, liberalul Daniel Zamfir.

Senatorul a afirmat, citat de news.ro: "Surpriza a fost că am fost întâmpinaţi de domnul Guvernator, care mi-a explicat tot istoricul bazei sportive. Vestea bună e că domnul Guvernator e foarte deschis în a ceda aceste terenuri sportului. Am făcut o vizită şi am identificat ce s-ar preta la aşa ceva, la toate terenurile de tenis, terenul de fotbal din spate. Domnul Guvernator mi-a confirmat că nu poate fi vorba de suma de 35 de milioane de ore şi se va face o evaluare a obiectivelor respective, urmând ca în cel mai scurt timp să intrăm în discuţii cu MTS (Ministerul Tineretului şi Sportului, n.r.), LPF (Liga Profesionistă de Fotbal, n.r.), pentru că dimineaţă am avut o discuţie cu preşedintele ligii, care ar fi interesat de terenul de fotbal, FRT (Federaţia Română de Tenis, n.r.) sau Primăria. Toate sunt interesate să ia o parte din aceste obiective. Sunt însă anumite clădiri care nu pot fi transferate. Dar partea sportivă poate face obiectul unui schimb pe care domnul guvernator doreşte să-l facă, pentru că domnul Guvernator s-a arătat deschis şi să primească alte imobile, fie de la Primăria Captalei, fie de la MTS. Important este însă că acea sumă de 35 de milioane nu se pune în discuţie".

Întrebat dacă Guvernatorul a avansat şi altă sumă, Zamfir a răspuns: "Nu, domnul Isărescu chiar a spus că, având în vedere nivelul degradării terenurilor de tenis, le-ar da şi gratis dacă i-ar permite legea. Eu nu-mi doresc să se tranşeze în instanţă această problemă, pentru că ar fi de durată, cei de la BNR ne-au prezentat şi un act de proprietate din 1946".

Zamfir a precizat că transferul poate fi făcut până în decembrie: "Cred că până în decembrie poate fi făcută mutarea, dar din ce am văzut pe teren, arena BNR este într-un stadiu de degradare fizică şi nu poate fi pusă în discuţie organizaea unui turneu până nu se face o expertiză tehnică a tribunelor".

Daniel Zamfir şi preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, au fost prezenţi, astăzi, la "Arenele BNR", unde au discutat cu Guvernatorul Mugur Isărescu despre baza sportivă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb