USR atacă la CCR modificările la legea vânătorii

G.B
Politică / 16 noiembrie 2021

USR atacă la CCR modificările la legea vânătorii

Parlamentarii USR depun, astăzi, o sesizare la Curtea Constituţională pe proiectul care aduce mai multe modificări Legii vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, inclusiv în ceea ce priveşte cotele de vânătoare pentru speciile de păsări migratoare. Potrivit USR, modificările adoptate pot duce la decimarea anumitor specii de păsări migratoare, cu efect devastator asupra biodiversităţii, şi contravin dreptului comunitar din UE, potrivit Digi24.

Conform unui comunicat USR, obiecţia de neconstituţionalitate vizează Legea pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, lege iniţiată de 25 de senatori şi deputaţi UDMR şi care a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Parlamentarii USR au votat împotriva proiectului.

Unul din motivele invocate în sesizarea depusă la CCR se referă la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5), art. 35 alin. (1), art. 135 al. (2) lit. d) şi e) şi art. 148 raportat la art. 20 din Constituţia României, raportate la prevederile Directivei nr. 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice (Directiva "Păsări").

"Noua formă a legii prevede modificări substanţiale care, odată intrate în vigoare, vor avea efecte devastatoare asupra biodiversităţii, incompatibile cu obligaţia pozitivă a statului de a asigura protecţia mediului, inclusiv prin protecţia biodiversităţii.

Încălcarea textelor constituţionale reiese prin renunţarea la sistemul de cote de vânătoare anuale pentru speciile de păsări migratoare şi înlocuirea acestuia cu un sistem aleatoriu pe baza unui număr maxim admis zilnic, din fiecare specie, pentru fiecare vânător, cât şi prin diminuarea timpului de stagiatură necesar dobândirii calităţii de vânător", se arată în sesizarea depusă de USR.

Partidul transmite că în România sunt aproximativ 70.000 de vânători, la care se pot adăuga alte mii de vânători străini care sunt invitaţi de asociaţiile româneşti. Într-o simulare în care numai 2.000 de vânători (ceva mai puţin de 3% din vânătorii români) vânează numărul maxim de păsări/zi în perioada sezonului de vânătoare, rezultă că, într-un an, s-ar putea vâna întregul efectiv populaţional al mai multor specii de păsări care folosesc teritoriul României pentru cuibărit, pasaj sau iernare.

"De exemplu, s-ar permite vânarea a 3.660.000 de exemplare din specia gâscă de vară, în condiţiile în care, populaţia în timpul pasajelor este estimată la 6.110-16.162 exemplare, iar populaţia care iernează la noi este de 4.598-12.510 exemplare (populaţia cuibăritoare din Europa este formată din 120.000-190.000 de perechi.

De asemenea, dacă în forma iniţială a legii, pentru specia Anser albifrons, gârliţa mare, cota anuală prevăzută era de circa 50.000 de indivizi, în noua formă a legii cotă anuală este înlocuită cu o cotă zilnică de 10 exemplare pentru fiecare vânător în parte. Astfel, se estimează că pentru gârliţa mare, într-un sezon de vânătoare, se poate ajunge în noua formă la o cifră de 865.920 de exemplare recoltate, ceea ce este de peste 17 ori mai multe decât în forma iniţială a legii.

Cât priveşte scurtarea de la 1 an la doar 6 luni a stagiului de pregătire al candidaturii la obţinerea permisului permanent de vânătoare, măsura are consecinţă directă faptul că timpul foarte scurt de pregătire a viitorilor vânători nu reprezintă o garanţie suficientă că le va permite acestora să fie apţi să recunoască speciile de păsări care nu se pot vâna şi a speciilor care se vânează, dar sunt asemănătoare cu speciile cinegetice.

«Neconstituționalitatea modificărilor derivă din faptul că un proaspăt vânător poate ieşi la vânătoare de ciocârlii de câmp, fără cunoştinţe de bază referitoare la identificarea acestei specii. În plus, legea adoptată nu este corelată și nu este compatibilă cu dreptul comunitar, ci este contrară dreptului comunitar, care statuează faptul că anumite păsări sălbatice pot fi vânate numai în condițiile în care se respectă principiul utilizării durabile/raționale și se stabilesc și se respectă limite fundamentate științific», declară deputatul USR Stelian Ion", mai arată sursa citată.

Societatea Ornitologică Română i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge modificările aduse Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, adoptată recent de Parlament. Noua lege prevede cote zilnice de vânătoare pentru speciile de păsări migratoare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Unii cred ca e destul sa treci de marginea Bucurestiului și incepe belsugul: gaste, garlite, etc. nu asa domnule, dar pur si simplu navalesc peste vanatori ca amaratii nu mai au nici cartuse sa se apere. cam asta cred unii despre vanatoare, ca doar e simplu, e ca pe facebook.

    nu de alta dar astia se pricep la toate, numa ca in 8 luni nu numai ca n-au facut nimic, au mai si stricat. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb