USR îi solicită ministrul Sănătăţii să susţină în Parlament reforma malpraxisului medical

S.B.
Politică / 3 octombrie 2023

USR îi solicită ministrul Sănătăţii să susţină în Parlament reforma malpraxisului medical

Reprezentanţii USR îi solicită ministrului Sănătăţii Alexandru Rafila să susţină în Parlament propunerile de reformă în domeniul malpraxisului medical, dacă tot declară că sprijină o lege a malpraxisului prin care să fie încurajată activitatea medicală şi să fie respectată independenţa medicilor, informează news.ro.

USR a depus trei proiecte de lege prin care, pe de o parte, pacienţii să poată primi despăgubiri mai uşor, iar pe de alta, medicii să beneficieze de un grad real de protecţie.

"Sănătatea nu trebuie să aibă culoare politică. Îl invit pe ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ca în calitatea de deputat, dar şi de doctor, să participe la dezbaterile parlamentare asupra celor trei legi de reformă a malpraxisului medical deja înregistrate în Parlament. În loc să fie iniţiate alte proiecte de la zero, este mult mai uşor să construim în Parlament, pe baza cadrului deja propus şi prin consens politic cât mai larg, o nouă reglementare a malpraxisului medical. Respectul faţă de pacienţi şi doctori trebuie să primeze şi pentru Guvern şi parlamentarii puterii", a declarat deputata USR Oana Murariu, co-iniţiatoare a proiectelor USR privind malpraxisul medical, potrivit comunicatului de presă al partidului.

În februarie 2023, deputaţii USR Oana Murariu, Diana Stoica şi Adrian Wiener au depus un proiect de lege prin care şi daunele morale să fie acoperite, cel puţin în parte, de poliţele de asigurare încheiate de medici în mod obligatoriu, astfel încât aceştia să nu se mai simtă descurajaţi în a practica anumite intervenţii medicale din cauza posibilelor reclamaţii. Proiectul (https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20936) a fost adoptat de Senat în luna mai şi în prezent se află la comisiile Camererei Deputaţilor.

Un al doilea proiect USR pe tema malpraxisului medical (https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20682), iniţiat de deputata Oana Murariu, vizează desfiinţarea comisiilor de malpraxis de pe lângă Direcţiile de Sănătătate Publică judeţene, comisii care, în cei peste 16 ani de la înfiinţarea lor, şi-au dovedit inutilitatea prin îngreunarea sau chiar blocarea procedurilor, conform sursei citate.

Nu în ultimul rând, în luna iunie, USR a depus, la iniţiativa deputaţilor Oana Murariu şi Adrian Wiener, un proiect de lege (https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=21055) prin care pacienţii să primească mai rapid despăgubiri.

Practic, este vorba despre schimbarea completă a abordării în procesele de malpraxis: pacientul care se consideră prejudiciat va chema în instanţă direct spitalul şi asiguratorul acestuia. În cazul unei decizii definitive de malpraxis, conducerea spitalului şi asiguratorul său se vor îndrepta împotriva asiguratorilor medicilor care au greşit, iar dacă asigurarea nu este îndestulătoare, şi asupra medicilor pentru diferenţă, mai spune comunicatul USR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb