USR: "PSD fură şi dosare cu semnături Fără Penali"

V.D.
Politică / 7 februarie 2019

"PSD fură şi dosare cu semnături Fără Penali"

USR acuză PSD că "fură şi dosare cu semnături Fără Penali", după ce adresa prin care iniţiativa este trimisă la Curtea Constituţională, după câteva luni de la înregistrarea la Parlament, are cu peste 200.000 de semnături mai puţine faţă de cele depuse. USR avertizează că a pregătit plângerea penală.

"ALERTĂ! PSD fură şi dosare cu semnături Fără Penali. Am analizat nota pentru CCR întocmită de Secretariatul General al Camerei Deputaţilor cu privire la semnăturile Fără Penali şi am constatat cu stupoare că apare o cifră suspectă de 591.097 de semnături înregistrate, în condiţiile în care USR a depus peste 800.000 de semnături în Parlament, restul până la un milion fiind încă blocate prin primării din ţară. În această notă LIPSESC foarte multe dosare depuse, fără nicio explicaţie. Tot în notă apare o cifră de 93.775 semnături care nu sunt atestate de primării din motivele abuzive pe care le ştiţi deja (lipsa celui de-al doilea prenume sau adresă incompletă pentru că lipseşte etajul)", precizează USR.

USR susţine că, de fapt, PSD încearcă să trimită la CCR un număr de semnături mai mic decât pragul de 500.000 impus de lege, ca să invalideze iniţiativa.

"Ajunge cu minciunile! Avem OPIS-uri ca să demonstrăm fiecare semnătură depusă. Avem copii după dosare cu ştampila Camerei Deputaţilor. Este fals în acte oficiale ceea ce face PSD prin Secretariatul General, după ce a comis un abuz în serviciu şi a blocat peste 100 de zile iniţiativa în Camera Deputaţilor. Comanda politică a lui Dragnea a devenit mai importantă decât legea. Secretariatul Camerei Deputaţilor nu avea competenţa de a verifica semnăturile, ele au fost deja validate de primării. Mâine la ora 11, ÎNAINTE de trimiterea iniţiativei la CCR, vom clarifica situaţia. Preşedintele comitetului de iniţiativă Mihai Badea, alături de Stelian Ion şi Cristina Prună vor merge la Secretariatul General să lămurească lucrurile. Plângerea penală este pregătită", anunţă USR.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Cerșetorilor flaminzilor opăritilor turbatilor în frunte cu careul negru al României care va conduce Barna Băsescu Cioloș Orban vrednici de blestem și cazanul cu smoala nu mai încercați sa mai manipulați România ca nici Dracul sa va ea cu clica voastră cu tot nu va mai crede și votează nici acuma nici peste 10 generații Pe unde mergeți voi otrăviți pământul si se usucă tot Rămâne ca la Hiroshima HUO HUO HUO

    Scrieti o plangere penala inainte sa iesiti in presa. Asta doar daca vreti voturi. Altfel mergeti la A3.

    1. USR vrea și vot electronic în condițiile în care există 14,4 milioane de votanți reali și 18,8 milioane de alegători în baza de date a Securității mincinoase. :)))))))))

      Cu 4 milioane de voturi din pix poți să-l faci președinte până și pe Iohannis. Ah, deja s-a întâmplat.  

      Ma mir, dat fiind cine sunt cu adevarat specialistii in furat din tara asta, cum cele 4 milioane (morti etc.) care l-au votat pe Nastase in 2004 si pe Geoana in 2009 si-au schimbat opinia si l-au votat apoi pe Johannis. Interesant, cum opinia mortilor se schimba, nu? Inteleg, dat fiind acest lucru, ca PSD ar fi mai mult decat de acord cu votul electronic, da? Intreb asa, sa se consemneze la dosar.

      În 2009 Băsescu era mai popular decât Britney Spears.

      Hai, bifează la unitate că te-ai făcut de cacao. 

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb