Va fi demarat Planul Naţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii, de 4 miliarde euro

Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 5 ianuarie 2011

Va fi demarat Planul Naţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii, de 4 miliarde euro

Planul Naţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii, care totalizează 4 miliarde euro, va fi demarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) la începutul lunii februarie 2011, a declarat, ieri, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării, citată de Agerpres.

"Cel mai important (n.r. obiectiv pentru 2011) este Planul Naţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii, care va avea o schemă de finanţare folosită pentru prima dată în acest cuantum - 4 miliarde euro. Programul este derulat de MDRT. Mai are alocată suma de peste un miliard euro şi la Ministerul Mediului. Se referă la proiecte ale tuturor autorităţilor publice locale, iar noi intenţionăm să îl demarăm la începutul lunii februarie", a menţionat Elena Udrea.

De asemenea, ministrul de resort a precizat că a discutat, luni, cu premierul Emil Boc despre situaţia atragerii fondurilor europene: "Am reconfirmat ţinta - contractarea a 4,3 miliarde euro prin POR, până la jumătatea anului 2011, am verificat cum stăm cu plăţile, cu absorbţia efectivă şi ne-a cerut identificarea de soluţii la celelalte probleme pe care le-am găsit. Noi nu suntem şi beneficiari şi este mai dificilă urmărirea proiectelor"".

Soluţiile problemelor identificate vor fi prezentate şefului Exe-cutivului în termen de o săptămână, potrivit oficialului MDRT.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930