Va fi fost odată Carpatica?

• Update ora 12:25 Banca Carpatica: "Acţionarii italieni din grupul Olivo şi-au exercitat dreptul vot în cadrul AGA din 10 aprilie"

Reprezentanţii Băncii Comerciale Carpatica ne-au precizat că acţionarii italieni din cadrul Grupului Olivo şi-au exercitat dreptul de vot în cadrul AGA din 10 aprilie 2014, aceştia deţinând împreună 24,57% din drepturile de vot, alţi doi acţionari italieni fiind în situaţia menţionată, şi anume primirea cu întârziere a documentelor de reprezentare. "Aceşti doi acţionari reprezintă 7,79% din drepturile de vot, iar deţinerile acestora nu au fost luate în calculul cvorumului şi al voturilor conform legii 31/1990", explică domniile lor.

---

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Băncii Carpatica a început cu strigături ca la "Junii Sibiului" şi s-a încheiat în ritmuri de Kumbaya. Conform definiţiei din Wikipedia, Kumbaya este, la origini, un cântec religios, în care se face apel la Dumnezeu pentru a veni în sprijinul celor nevoiaşi, dar care şi-a schimbat radical semnificaţia în ultimul timp, numele său fiind asociat "viziunilor optimiste naive asupra lumii şi a naturii umane".

De ce nu o horă a unirii? Cauza a fost, probabil, absenţa unui actor principal din ceea ce presa a numit "războiul deschis dintre Carabulea şi BNR". Este vorba, bineînţeles, despre Nicolae Cinteză, conducătorul Direcţiei de Supraveghere din cadrul BNR.

La prima vedere, Banca Naţională nu avea ce să caute la o adunare a acţionarilor unei bănci, şi nici nu a fost, dar spectrul său ameninţător a fost omniprezent. Motivul este evident: utilizarea abuzivă, fără precedent, a puterilor discreţionare pentru eliminarea acţionarului principal din procesul decizional. Oare până unde va merge această putere a BNR, odată ce oficialii săi vor intra sub umbrela imunităţii absolute garantate de cadrul legislativ dedicat macrostabilizării?

Situaţia, fără precedent pe piaţa noastră financiară, m-a determinat să particip la Adunarea Generală a Acţionarilor, mai ales că "puterea" acţiunilor mele a crescut foarte mult ca urmare a deciziilor BNR, deşi valoarea lor totală abia cumpără un bilet la film şi floricelele de porumb aferente.

Punctele de pe ordinea de zi urmau să fie votate de acţionarii minoritari, care deţineau împreună aproape 43% din acţiunile BCC. Dar nu a fost aşa. AcţionariI italieni ai băncii, urmaşii lui Olivo Lucio şi Olivo Gian Antonio, care deţineau, la sfârşitul anului trecut, 5,77%, respectiv 4,79% din capitalul social, nu au votat, din cauză că documentele pentru împuternicirea reprezentanţilor, aflaţi în la adunare, nu au ajuns în termenul prevăzut de lege la secretariatul băncii.

După cum arată raportul curent al hotărârilor AGA, la adunare au fost prezenţi şi reprezentaţi acţionari deţinând 73,1464% din numărul total de voturi care a rezultat după eliminarea lui Ilie Carabulea şi a asociaţilor acestuia.

Un acţionar, după ce a amintit de scăderea extremă a preţului acţiunilor, şi-a exprimat revolta faţă de numirea lui Nicolae Surdu, fostul director general, la conducerea băncii sub presiunile BNR, în condiţiile în care salariul acestuia a fost "cât al directorului FMI".

Faţă de maximul de 0,53 de lei înregistrat la o lună după listarea la BVB din 2004 (n.a. conform valorilor ajustate), acţiunile BCC au scăzut cu peste 93% până în 2012, iar "redresarea" din ultimii doi ani a temperat declinul până la 88% (vezi grafic).

"Rezultatele" conducerii anterioare se văd. Restructurarea încă mai este subiect al discursurilor oficialilor BCC, iar rata creditelor neperformante îşi continuă creşterea.

În Raportul Directoratului către acţionari pentru 2013, se arată că rata creditelor neperformante a crescut până la 36,9%, de la 34% în 2012, pe fondul înregistrării în această categorie a unor credite din 2011 şi 2012. Adică, singurul rezultat concret al anilor de criză a fost creşterea remuneraţiei "salvatorilor", acceptată benevol sau sub presiune de către acţionarul principal, deoarece acesta nu a fost capabil să înţeleagă, fapt demonstrat şi în cadrul unei şedinţe mai vechi a Consiliului de Administraţie, efectele crizei economice asupra unui bilanţ bancar supus tratamentului cu "steroizi".

Acum a venit rândul unui nou director general să arate ce poate. În prezentarea sa, Johan Gabriels a precizat că obiectivul strategic al băncii este ocuparea unui loc între primele 10 bănci din ţară, proces facilitat de primirea mandatului acţionarilor pentru căutarea unui partener de fuziune.

Dar este realist planul, pe fondul includerii unor cerinţe dificil de realizat în lista condiţiilor pentru acceptarea fuziunii, cum sunt rămânerea băncii la Sibiu sau păstrarea calităţii de entitate absorbantă a BCC? Pentru a răspunde întrebării, trebuie să aşteptăm anunţul conducătorilor băncii, care va veni înainte de septembrie 2014, conform declaraţiilor directorului general.

Deşi rezultatele financiare din 2013 nu au constituit subiectul principal al adunării generale, acestea urmând a fi prezentate oficial acţionarilor la sfârşitul lunii aprilie 2014 (n.a. pe site-ul băncii sunt publicate), evoluţia acestora a apărut în luările de poziţie.

Creşterea venitului din exploatare, cu 12,5% faţă de anul anterior, până la 217,16 milioane de lei, s-a datorat exclusiv creşterii cu 180,8% a veniturilor nete din active financiare disponibile în vederea vânzării. Motivul este, desigur, forţarea scăderii dobânzilor de către BNR şi, implicit, a randamentelor pentru titlurile de stat. Este greu de crezut că performanţa se va repeta şi în 2014.

Celelalte categorii de venituri, din dobânzi, respectiv din comisioane, au înregistrat scăderi semnificative în 2013, de 14,7%, respectiv 22,4%, faţă de anul precedent.

Cel mai îngrijorător aspect este, însă, creşterea accelerată a cheltuielilor aferente deprecierii creditelor, care au urcat până la 18,1 milioane de lei în 2013, de la 8,3 milioane în anul anterior, după un avans de circa 118%.

Mai mult, analiza creditelor care înregistrează restanţe, dar nu sunt depreciate (n.a. secţiunea Managementul Riscului din cadrul situaţiilor financiare individuale IFRS) arată o creştere cu 131,8% a valorii creditelor cu restanţe sub 90 de zile, până la 285,73 milioane de lei, faţă de 2012, în condiţiile în care restanţele sub 30 de zile au crescut de peste patru ori, până la 231,96 milioane lei.

Parafrazând o veche zicală chineză, orice restanţă de peste 90 de zile începe cu o restanţă de o zi şi, din păcate, condiţiile economice actuale arată că există o probabilitate ridicată de alunecare a noilor credite restante către pragul fatidic de 90 de zile.

Profitul brut realizat în 2013 a fost de 26,5 milioane de lei, conform Raportului Directoratului, cu 5,2% peste cel din 2012, dar cu 8 milioane sub cel bugetat, iar profitul net a fost de 38,4 milioane de lei, pe fondul unei contribuţii pozitive de 11,9 milioane de lei a eliberării unor pasive fiscale, caracteristică majoră a profiturilor din 2013 pentru întreg sistemul bancar.

Rata solvabilităţii a fost, la sfârşitul anului 2013, de 12,32%, în condiţiile includerii în calcule a profitului auditat şi a unor active ponderate la risc de 1,79 miliarde de lei, însă oficialii băncii şi-au exprimat îndoielile cu privire la îndeplinirea indicatorilor de solvabilitate după anul 2016 în absenţa fuziunii.

În urma întrebărilor din partea acţionarilor, Johan Gabriels a estimat că este necesară o majorare a capitalului cu 20 - 30 de milioane de euro în absenţa unei fuziuni. De asemenea, Nicolae Petria, preşedintele Consiliului de Supraveghere al băncii, a declarat că profitabilitatea actuală nu este sustenabilă, chiar dacă îmbunătăţirea considerabilă a colaborării cu Banca Naţională a determinat eliminarea multor restricţii pentru activitatea băncii.

Aici trebuie remarcat modul subtil şi eficient în care oficialii băncii au folosit combinaţia între morcov şi băţ pentru convingerea acţionarilor prezenţi. Referitor la articolele din presă, despre "războiul deschis dintre Ilie Carabulea şi BNR", preşedintele Petria a precizat că realitatea este diferită: acţionarul majoritar al băncii nu este în război cu BNR, ci s-a pronunţat în favoarea planului de fuziune susţinut de Banca Naţională.

Unul dintre fiii lui Ilie Carabulea a declarat, la sfârşitul dezbaterilor din cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, că alegerea unui partener strategic pentru bancă este bună şi reprezintă calea de urmat pentru dezvoltarea băncii.

Ce va urma? În ciuda eventualului succes al unui proces rapid de fuziune şi recapitalizare a băncii, perspectivele instituţiei financiare cu greu pot fi numite pozitive.

Conform unor articole recente din presa naţională, revenirea creditării cu ritmuri caracteristice perioadei dinaintea crizei nu mai este posibilă, opinia fiind generalizată în cadrul Conferinţei Risc de Ţară, organizată de Coface România şi Mediafax. Mai mult, economistul-şef al BNR a declarat că "PIB-ul poate să crească şi în lipsa creditării".

Motivul nu s-a schimbat mult faţă de cel din urmă cu cinci ani: supraîndatorarea populaţiei şi firmelor. În cazul firmelor s-a precizat nevoia recapitalizării acestora, înainte ca agenţii economici din economia reală să revină la porţile băncilor.

Nevoia de recapitalizare masivă apare, însă, şi la nivelul sectorului bancar, pe fondul menţinerii tendinţei de creştere a creditelor neperformante, aflate deja la un nivel extrem de ridicat.

Un aspect negativ suplimentar pentru justificarea recapitalizării băncilor este şi tendinţa de creştere a numărului falimentelor în cazul firmelor mijlocii şi mari, după cum arată tot mai multe articole din presa ultimelor luni.

"Shotgun wedding" este o expresie colocvială din America, referitoare la o căsătorie aranjată în grabă din cauza unei sarcini "neplanificate", şi ilustrează situaţia în care tatăl fetei însărcinate îl ameninţă cu arma pe "nenorocitul" responsabil, pentru a-l convinge să o ia de nevastă.

Pe fondul situaţiei internaţionale dificile şi a tendinţei de ieşire a băncilor străine de pe piaţă, BNR s-a pus în poziţia tatălui (n.a. sau poate că este "naşul"?) care forţează "mariajul" ultimei bănci cu acţionariat majoritar românesc într-o familie mai "bună".

Pentru salvarea onoarei? Dar a cui onoare?

A lui Ilie Carabulea cu greu mai poate fi "reperată", deci ar mai rămâne "onoarea" BNR. Dar mai crede, oare, Banca Naţională că "trei chile de mastică prima", sub forma presiunilor extraordinare exercitate pentru acoperirea pierderilor BCC, vor fi de ajuns pentru trimiterea în uitare a deficienţelor deosebit de grave manifestate la nivelul supravegherii sistemului bancar?