La ora la care scriu acest articol, rezultatul final al alegerilor din 9 iunie 2024 este încă departe, dar se prefigurează deja, aşa era de aşteptat, un bun rezultat al coaliţiei la europene şi o ierarhie mai clară decât în 2020 la locale, cu un PSD dominant, dar nu predominant şi un PNL care rezistă în fiefurile sale, cu două partide antisistem care îşi dispută rolul de Opoziţie oficială, AUR ŞI ADU.
În fond, nu este nimic spectaculos, efectul mecanic al comasării alegerilor locale pare, în general, să fi funcţionat. Şi prezenţa la urne a fost în limitele aşteptate, aşa cum a fost şi în 2016 şi 2008, şi mai bună decât în 2020, când, în septembrie, la alegerile locale, ne aflam în plin val de Covid-19, dar mai slabă decât 2012, când la data alegerilor locale organizate de un guvern nou tensiunea politică era deja ridicată, simţindu-se deja pregătirea suspendării preşedintelui.
Nu doar comasarea, ci şi sistemul electoral de la alegerea primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene au jucat în favoarea partidelor-sistem. Era de aşteptat ca în marea majoritate a cazurilor primarul în funcţie să fie reales, iar în privinţa preşedinţilor consiliilor judeţene faptul că PSD va recupera câteva mandate de preşedinte era de aşteptat.
Rezultatele alegerilor europene, desfăşurate în cele 27 de state membre în intervalul dintre 6 şi 9 iunie, trecute la noi pe locul al doilea, vor influenţa însă mai mult decât cele de la alegerile locale viaţa românilor în următorii cinci ani. Dar şi în acest caz alegerea partidelor-sistem a fost să nu trezească Monstrul. Vor fi reuşit?
Urmează alegerile prezidenţiale şi legislative şi rămâne suficient loc de imprevizibil. Acum, după alegerile locale, se conturează mai bine strategia pentru alegerile prezidenţiale, iar ipoteza unui candidat unic al Coaliţiei pare să fi fost abandonată. Dar, apropos de întrebarea din titlu, Coaliţia pare că va merge mai departe. Nu este însă clar încotro!
1. Cistigatorul
(mesaj trimis de esop în data de 10.06.2024, 07:19)
Votul politic spulbera extremismul din Romania .Alianta aflata pentru inca 4 ani la putere cistiga 54 de procente vot politic .AUR si Forta Dreptei au fost ciuca batailor .In functiile de primar omul sfinteste locul .Partidele nu au avut nici cea mai mica influenta .Drula ,Simion, Barna si Orban se pot duce la culcare .Ciolos nici macar nu mai intra in calcul .Sosoaca s-a facut de ris .Ciuca aduce PNL la 28 de procente vot exprimat nelasind PSD sa isi poata face de cap .Romania si rezultatul alegerilor reconfirma situatia politica actuala dar trendul partidelor ce visau la un scor cu doua cifre devine si mai descrescator.Nu mai au ce spune .Si-au consumat inutil benzina si au inceput sa dea rateuri .Orban fost de PNL si Barna au fost spulberati politic de mult de catre Iohannis .Aceste doua foste forte politice numite AUR si ADU(USR) nu mai au un viitor daca isi pastreaza ca si vectori de reprezentare reprezentantii la virf .Cetateanul a aratat ca stie sa faca si diferenta politica si cea administrativa .Iohannis iar a cistigat .Urmeaza alegerile Parlamentare comasate cu cele Prezidentiale ce il vor transforma pe Ciuca in Presedinte . Alianta PSD-PNL va ajunge undeva la 60 de procente dupa redistribuiri .Bucuria cea mai mare o reprezinta disparitia partidelor mici de tip balama din viitorul Parlament .Cetatenii au dat o lectie de intelepciune .Urmeaza alegerile din SUA unde Trump pierde .Macron dizolva Parlamentul aratind in fata intregii lumii si a cetatenilor Frantei ce inseamna democratia .O decizie extraordinara ce ii pozitioneaza pe extremistii in perdantii alegerilor viitoare .Poporul i-a aratat lui Macron nemultumirea si Macron le artata greseala pe care au facut-o dar asta doar o data .
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.06.2024, 09:38)
stai ca vine Simion imediat , exact ca Trump , cu alegerile au fost masluite, pana acum sondajele erau masluite(tot cu 14%). ma mir ca n-a zis inca :)
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.06.2024, 09:42)
si apropo, daca se mai indoieste cineva ca PSDNL si-a cumparat alegerile cu pomeni uitati-va la rezultatul PSDNL din diaspora, unde n-au dat nimic-23% ambii, comasati.