VA REUŞI BANCA NAŢIONALĂ SĂ "PRINDĂ" PIAŢA? Săbiile de oţel nu taie inflaţia

Decizia BNR de a creşte dobânda de intervenţie până la 9% nu ar fi trebuit să surprindă pe nimeni. Ce ar trebui să surprindă şi să ofere motive serioa­se de îngrijorare sunt declaraţiile oficialilor Băncii Naţionale.

De ce a crescut dobânda cu un punct procentual? Dobânda a crescut peste aşteptări "pentru că aşa a fost tendinţa pe piaţă", "Banca Naţională a ţinut seama de realitatea din piaţă" şi "este vorba de ce ne-a sugerat piaţa să facem" au fost argumentele unor reprezentanţi ai BNR în cadrul interviurilor televizate.

Din păcate, un cadru fragil de politică monetară, cum este ţintirea inflaţiei, nu permite unei bănci naţionale să acţioneze "după cum îi sugerează piaţa". Mai este nevoie să amintim pe ce drum periculos se angajează BNR, atunci când semnalează că va reacţiona la "mofturile" pieţei? Aşteptările inflaţioniste pot fi "modelate" doar de o bancă centrală care "acţionează", în loc să "reacţioneze", pe piaţă.

Evoluţia preţurilor pe pieţele internaţionale şi viteza tot mai mare de transmitere a şocurilor inflaţioniste la nivel global ne face să credem că există o probabilitate foarte mare ca rata inflaţiei să se scrie în România cu două cifre până la sfârşitul anului.

Frontul unit pe care încearcă să îl prezinte autorităţile noastre fiscale şi monetare nu este decât un exerciţiu de relaţii publice, a cărui credibilitate este foarte bine reflectată de evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale faţă de euro.

O acţiune proactivă ar fi fost necesară de la începutul anului trecut, dar atunci nimeni nu a dorit să tulbure iluzia prosperităţii. Încercarea de a "plasa" vina în curtea speculatorilor şi analiştilor "vânduţi" nu este decât o tentativă stângace de evitare a responsabilităţii în faţa electoratului. Se pare că speculatorii au învăţat bine lecţia lui George Soros, care a ştiut foarte bine să parieze contra tendinţelor bazate pe premise false.

Primele semnale ale tensiunilor din economia reală, generate de creşterea dobânzilor, sunt date de Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România, care prognozează pierderi pentru firmele angajate în proiecte de investiţii destinate creşterii competitivităţii. ANEIR greşeşte atunci când spune că singurul efect pozitiv al unei creşteri a dobânzii va fi reducerea inflaţiei. În contextul economic actual există toate condiţiile ca efectele pozitive să lipsească cu desăvâşire. Valoarea de 9% este încă foarte redusă, în termeni reali, şi nu va avea un impact semnificativ din punct de vedere al presiunilor inflaţioniste.

Dacă o dobândă reală în jur de 2% nu poate fi suportată de agenţii economici, importatori sau exportatori, atunci nu putem decât să constatăm lipsa de viabilitate a afacerilor respective într-un mediu economic normal.

Pentru o acţiune cât mai eficientă împotriva inflaţiei, băncile centrale trebuie să renunţe cât mai rapid la "ţintirea" efectelor inflaţioniste (n.a. creşterea preţurilor) şi să treacă la abordarea adevăratei cauze, creşterea excesivă a masei monetare şi a creditului.

Experienţa Australiei oferă, din nou, un punct de referinţă care este semnificativ şi pentru noi. Confruntată cu o inflaţie de 3,8%, Banca Centrală a Australiei a crescut dobânda de intervenţie la 7%. Guvernatorul Glenn Stevens crede că inflaţia se poate accelera în continuare, înainte de o moderare în 2009. Deşi politica monetară din Australia se desfăşoară tot într-un cadru de ţintire a inflaţiei, indicele core al preţurilor s-a apropiat periculos de indicele de preţ al consumatorilor, depăşind intervalul ţintă de 2 - 3%.

Ultimele date statistice pentru Vestul Europei arată o creştere a presiunilor negative la nivel macroeconomic. Cotidianul El Pais scrie că declinul economic din Spania s-a accelerat în ultimele luni ale anului trecut, iar şomajul a ajuns la cel mai ridicat nivel din 1998. Imigranţii, după cum arată Financial Times, sunt cei mai afectaţi. Dacă luăm în considerare că sunt peste 500 de mii de români (n.a. cifre oficiale) în Spania, se poate aprecia că situaţia acestora se va înrăutăţi. Transferurile de bani către rudele de acasă, atât de necesare finanţării unui deficit extern în creştere, se vor reduce drastic în 2008. Tot cotidianul El Pais mai susţine că preţurile produselor din coşul zilnic de consum au înregistrat creşteri cu mult peste cifrele oficiale cu privire la inflaţie. Aceste dezvăluiri constituie acuzaţii grave pentru guvernul socialist din Spania.

Menţinerea tendinţelor negative pentru economia UE se va reflecta curând şi asupra exportatorilor români, prin reducerea semnificativă a unor pieţe importante. Varianta optimistă a menţinerii fluxurilor investiţionale stăine nu este suficientă pentru stoparea creşterii deficitelor externe, iar presiunile asupra preţurilor şi a leului se vor amplifica.

Săbiile de oţel îşi vor dovedi, în scurt timp, ineficienţa în lupta împotriva inflaţiei. Armele pentru confruntarea cu acest fenomen, şi mai ales pentru "atacarea" cauzelor sale, se fac din cu totul alt metal.

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.