Vacanţa a lăsat Consiliul de Supraveghere Transelectrica în cinci membri

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 ianuarie 2016

Vacanţa a lăsat Consiliul de Supraveghere Transelectrica în cinci membri

Două scaune din cele şapte din Consiliul de Supraveghere Transelectrica (TEL) au fost eliberate, în luna decembrie 2015, după demisiile lui Radu Cernov şi a preşedintelui Carmen Neagu.

Dacă Cernov a rămas în companie, fiind numit în funcţia de Director al Direcţiei Juridice şi Contencios, surse din piaţă spun că doamna Neagu ar fi obţinut un job de CEO în altă companie.

"În prezent, Consiliul de Supraveghere îşi desfăşoară activitatea cu membrii aflaţi în funcţie", se arată într-un comunicat al companiei, din 30 decembrie.

Conform actului constituiv al companiei, în cazul în care vreuna dintre poziţiile din Consiliul de Supraveghere devine vacantă, Consiliul de Supraveghere poate desemna un membru provizoriu până la următoarea şedinţă a adunării generale ordinare a acţionarilor sau va cere Directoratului să convoace adunarea generală ordinară a acţionarilor pentru a numi un alt membru, care va fi selectat în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Noul membru este numit de adunarea generală pentru o durată care va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea în mod normal a mandatului predecesorului său, cu excepţia cazului în care întregul Consiliu de Supraveghere este reconfirmat pentru un nou mandat de patru ani.

Preşedintele Consiliului de Supraveghere va fi ales de către membrii Consiliului de Supraveghere, astfel că şi această poziţie trebuie ocupată, în urma demisiei lui Carmen Neagu.

Profitul net al companiei Transelectrica a avut o creştere uşoară de 0,6%, în primele nouă luni ale anului 2015 comparativ cu perioada similară din 2014, ajungând la 305 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb