"Vae Apcarom", plus de 29,54%

A.A.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 19 ianuarie 2011

"Vae Apcarom", plus de 29,54%

Acţiunile "Vae Apcarom" Buzău (simbol APC) au adus investitorilor cel mai bun randament în perioada 17 decembrie 2010 - 17 ianuarie 2011, de 29,54%.

Cifra de afaceri a constructorului de material rulant "Vae Apcarom" Buzău, parte a grupului austriac Voestalpine, a scăzut cu 26% în primele nouă luni, la 51,6 milioane lei (12,3 milioane euro), iar profitul net a coborât de două ori, la 4,8 milioane lei (1,1 milioa-ne euro).

În acelaşi timp, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la Bursă, a urcat cu 14,25%, în perioada analizată, în timp ce indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a încheiat perioada cu un plus de 13,15% în ultima lună. Indicele BET-FI, care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a consemnat o apreciere consistentă, de 16,86%.

Datorită evoluţiilor bursiere, la capitolul fonduri de investiţii, cel mai bun plasament a fost reprezentat de unul de acţiuni, respectiv "Certinvest BET-Fi Index", care a adus un profit de 13,21%.

Cei care au achiziţionat bijuterii şi alte obiecte din aur, în perioada 17 decembrie - 17 ianuarie, au înregistrat scăderi de 0,75%. În ţara noastră, un gram de aur valorea-ză, în prezent, circa 140 lei.

Tradiţionaliştii care au preferat, la 17 decembrie, să constituie depozite în euro la "ATE Bank" sau Carpatica au obţinut în continuare randamente uşoare, de 0,29%. Şi investitorii care s-au hotărât să constituie depozite în lei la bănci s-au dovedit inspiraţi, înregistrând câştiguri la această categorie de plasament. Aceştia ar fi raportat o creştere de cel mult 1,43% a economiilor, dacă ar fi optat pentru Emporiki Bank, care a avut cea mai bună ofertă de pe piaţă.

Cei care au preferat să îşi păstreze banii "la ciorap" au consemnat aprecieri uşoare, cu 0,75%.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb