VAGIT ALEKPEROV: Lukoil ar putea vinde unele active din Europa de Est

Ziarul BURSA #Internaţional / 1 august 2014

Lukoil ar putea vinde unele active din Europa de Est

Sancţiunile impuse Rusiei de statele occidentale din cauza crizei din Ucraina vor forţa Lukoil să-şi reducă programul de investiţii, din cauza accesului limitat la finanţare, a declarat ieri directorul general al grupului petrolier rus, Vagit Alekperov, adăugând că vor fi vândute unele active din Europa de Est pentru concentrarea pe proiectele din Rusia", transmite Reuters.

Lukoil, unde Alekperov este unul din acţionarii principali, nu este vizat de sancţiuni. Totuşi, a explicat Vagit Alekperov, compania îşi revizuieşte programul de dezvoltare pentru a-l ajusta la actualele condiţii.

"Analizăm câteva opţiuni şi, desigur, reducerea accesului la finanţare va conduce la reducerea costurilor şi a programelor noastre de investiţii. Sancţiunile sunt asociate Rusiei, noi suntem o companie rusească", le-a declarat jurnaliştilor şeful Lukoil.

Acesta anunţa în ianuarie că programul de investiţii pentru acest an este de 20 de miliarde de dolari, acesta fiind anul de vârf al companiei. "Vom finaliza investiţiile în rafinării, vom lansa proiectul West Qurna-2 şi vom începe punerea la punct a infrastructurii la câmpurile petrolifere Kandym şi Filanovsky", a precizat, în ianuarie, sursa citată.

În ultimii ani, Lukoil s-a extins agresiv în afara Rusiei, pentru a compensa declinul producţiei interne de ţiţei. Recent, compania a achiziţionat câteva active în Rusia şi se concentrează pe proiectele interne.

Alekperov a declarat că Lukoil ar putea vinde unele active din Europa de Est dar a refuzat să ofere amănunte. Compania operează rafinării în Bulgaria şi România.

În iunie, Vagit Alekperov dădea asigurări că actuala criză nu a afectat relaţiile grupului Lukoil cu ţările occidentale unde este prezent. "Compania operează în 26 de ţări din Europa, avem cinci mari unităţi, inclusiv patru rafinării, şi în America unde avem un lanţ de benzinării. În segmentul de producţie, nu am observat nicio schimbare în atitudine, nici în rândul populaţiei şi nici în relaţia cu autorităţile din ţările în care suntem prezenţi", a subliniat Alekperov. Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere din România. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.

Lukoil îşi lichidează afacerile cu amănuntul în Ucraina

Compania petrolieră rusă Lukoil - al doilea cel mai mare producător de petrol din Rusia - a anunţat ieri că a convenit cu societatea austriacă AMIC Energy Management GmbH asupra vânzării în proporţie de 100% a activelor Lukoil - Ukraina, care deţine 240 de benzinării şi şase spaţii de depozitare de petrol pe teritoriul statului ucrainean, pentru a "optimiza structura activelor", potrivit Agerpres. Negocierile ar fi fost iniţiate de firma austriacă, care a manifestat interes faţă de activele companiei ruse în Ucraina.

Vicepreşedintele Lukoil, Vadim Vorobiev, a estimat că vânzarea benzinăriilor din Ucraina companiei austriece AMIC va permite "optimizarea structurii activelor şi a sistemului de gestionare a reţelei de distribuţie în Europa de Est".

La ora actuală, părţile se pregătesc să semneze un contract de vânzare-cumpărare. Aspectele financiare ale tranzacţiei nu sunt făcute publice.

Lukoil-Ukraina figurează printre cei cinci lideri pe piaţa de combustibil în Ucraina după numărul de staţii şi volumul vânzărilor cu amănuntul a produselor petroliere. Compania planifica investiţii de cel puţin 141 milioane dolari în activele sale în Ucraina în perioada 2014-2019, însă de când a început conflictul în estul Ucrainei compania rusă s-a aflat sub presiunea forţelor politice radicale locale.

Potrivit Ria Novosti, combatanţi ucraineni din organizaţia radicală "Pravâi Sektor" au blocat zilele trecute mai multe benzinării ale Lukoil din regiunea Ivano-Frankivsk, cerând companiei ruse să aloce 2-3 tone de benzină lunar (aproximativ o sută de litri pe zi) pentru nevoile armatei ucrainene, angajată în prezent într-o operaţiune specială împotriva insurecţiei proruse în estul ţării.

Aceste acţiuni de presiune faţă de Lukoil-Ukraina sunt menţionate într-un raport al misiunii OSCE în Ucraina, dat publicităţii anterior, potrivit agenţiei citate de presă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb