English
Potrivit rezultatelor unei cercetări sociologice, nu se ştie de unde răsărită, tinerii României, într-o proporţie de speriat 41% (!!!) cred că un regim de dictatură ar fi nu doar acceptabil pentru ei, ci şi mai bun ţară, pentru soluţionarea problemelor sociale. Fasoleală, frăsuneală, spasme de solemnă şi apostolică indignare prin comentariile canalelor media "de linie." Ce tineret! Ce decadenţă! Păi ce să ne mai mirăm?! "Tinerii din ziua de azi, vorba lui Caragiu, nu mai au nici un Weltanschauung! Eu am unul, dar nu găsesc baterii!". ("Snobul") Motiv, numai bun, să vă povestesc cîte ceva despre cum devine şi de unde vine chestia cu tineretul nostru, democraţia şi dictatura.
Cei ce citesc rezultatele cercetării cu pricina în cheia "indignării" comit o greşeală fundamentală. Presupun, fără nici un temei şi în răspăr cu realitatea, că modul lor de înţelegere a noţiunilor cheie "democraţie/dictatură" este acelaşi pentru toată lumea, uniform, fără variaţii semnificative de la un segment al populaţiei la altul, de la un loc la altul, de la un moment în timp la altul, de la un mediu social la altul. Aceasta este o premisă falsă! Şi, cu ea la originea interpretărilor, este sigur că "lectura" rezultatelor o să fie, la rîndul ei, alături cu drumul, adică cu ceea ce au vrut să spună tinerii cu pricina răspunzînd la întrebările care le-au fost puse, aşa cum le-au fost puse.
Să notăm, mai întîi, că marea majoritate a tinerilor solicitaţi să răspundă întrebărilor din chestionarul cercetării sunt născuţi după anul 2000. Poate cîteva procente cu cel mult trei sau patru ani înainte. Ce ştie această generaţie despre "dictatură"? Din experienţa socială proprie, nimic! Ceea ce îşi închipuie că ştie vine din frînturi de cuvinte şi fraze auzite pe la şcoală, cîte ceva din spuma stătută a cultului ceauşist care răzbate susţinut şi stabil în producţiile mediatice din România pînă în zilele noastre, de prin comentariile şi oftaturile unora dintre nostalgicii "epocii de aur" care se întîmplă să fie persoane importante, de referinţă şi cu priză afectivă, pentru tineri: părinţi, unchi, mătuşi, bunici, prieteni ai prietenilor etc. Pentru ei "dictatură" este doar un cuvînt! Şi nici acela întru totul negativ colorat. Mai degrabă ambivalent. O fi şi ceva rău, dar e sigur şi ceva bun. Nu degeaba or fi zicînd atîţia că "era mai bine înainte"!
Al doilea lucru demn de notat ţine de experienţa socială a acestor tineri. Ei au venit în contact în principal, des şi intens, cu formele de comportament care îşi au rădăcinile adînc înfipte în solul autoritarismelor de toate culorile, nicidecum al modelelor comportamentale derivate din valorile democratice. Ne place sau nu, suntem în stare să vedem şi să recunoaştem sau nu, societatea în care trăim musteşte de autoritarism oriunde apeşi un pic cu degetul. În familie şi la şcoală mai ales, pe stradă, în relaţiile cetăţeanului cu instituţiile publice, de orice fel şi de toate felurile. În România, orice fel de autoritate tinde şi se străduieşte din răsputeri să arate că este o "autoritate absolută, necenzurabilă". Acestea sunt faptele de viaţă pe care se bazează experienţa tinerilor. Nu-i vorbă că şi după ce ies de sub tutela familiei şi a şcolii, tot peste modele autoritariste dau. Domnului Nicuşor, primarul Bucureştilor, bunăoară, tocmai ce i s-a acrit să mai împărtă democratic autoritatea asupra "moşiei sale" cu "piţifelnicii" de la sectoare. Vrea tot la el pe birou. Şi, desigur, vrea beneficiile care rezultă de aici. Pentru el şi pentru cei care i-au dat brînci să solicite cu atîta "tupeu obraznic" monopolul cu pricina. Asta, aşa, ca să dau un exemplu la îndemînă, luat din cronica zilei. Deloc nesemnificativ, principalele instituţii în care nu doar tinerii, ci întreaga populaţie a României continuă să investească "cea mai mare încredere" (armata şi biserica) sunt arhetipuri ale autoritarismului pe care îl propagă viguros ca pe o valoare socială pozitivă, demnă nu doar de respect, ci dezirabilă în mai toate situaţiile şi condiţiile vieţii de zi cu zi.
Acum, să o luăm şi pe partea cealalaltă. Să vedem ce ştiu aceşti tineri despre "democraţie". Am să vă spun, mai întîi, ce nu ştiu! Ei, ca şi uriaşa majoritate a cetăţeanului nostru colectiv, mai mult sau mai puţin turmentat, nu au cîtuşi de puţin repezentarea clară a faptului că "democraţia" desemnează în primul rînd şi înainte de orice o formă, o soluţie de guvernare. Se referă, deci, la o arie socială relativ restrînsă şi cît se poate de precisă. La modul în care sunt organizate şi funcţionează principalele instituţii ale statului şi ale societăţii care au de a face cu politica şi cu guvernarea, în particular. Nicidecum cu domenii sociale precum economia, securitatea statală sau securitatea cetăţeanului, cultura, divertismentul, activităţile media etc. Pentru marea majoritate a cetăţenilor noştri, însă, democraţie înseamnă aproape orice care tinde către sau se află deja la polul opus al organizării riguroase, al bunei funcţionări, al ordinii şi disciplinei. Pentru mulţi, democraţie este echivalent cu neorînduială sau proastă rînduială, cu "libertate prost înţeleasă" sau cu libertate totul neîngrădită, reprezintă domeniul bunului plac, al desfrîului şi fărădelegii. Mai puneţi la socoteală, chiar dacă nu vă convine, faptul că nivelul culturii sociale, în general, şi al celei politice în special, în România ultimelor generaţii, cele ale educaţiei prăbuşite şi ale învăţămîntului falimentar, este mult sub genunchiul broaştei. Nu că înainte de 1989 ar fi fost mai sus! Tinerii nu ştiu mai nimic, cu cap şi coadă, despre rosturile societăţii şi mecanismele care guvernează funcţionarea sa, nu pentru că nu vor să ştie, ori nu ar avea capacitatea să înţeleagă, ci pentru că nimeni şi nicăieri nu-i învaţă sistematic şi cu rost, articulat, ceva despre subiectul cu pricina.
Din această perspectivă, lectura a ceea ce spun tinerii noştri arată foarte diferit. Este, mai degrabă, de bun simţ şi acceptabil: "democraţia" în care trăiesc acum este ceva disfuncţional, nu are nici o înclinare sau capacitate să identifice şi să trateze, necum să rezolve radical problemele generaţiei, nu duce lucrurile într-o direcţie bună. Păi, dacă democraţia nu poate, nu ştie sau nu vrea să ne facă viaţa mai bună, mai uşoară, mai plăcută, de ce n-am încerca şi cu dictatura? Poate reuşim aşa!
Sigur nu e mai bine, dar de unde să o ştie şi ei?!!
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
