VALDIS DOMBROVSKIS, VICEPREŞEDINTELE COMISIEI EUROPENE: "Măsurile în cazul adoptării Legii conversiei trebuie să fie proporţionale şi ţintite"

S.A., A.I.
Bănci-Asigurări / 11 decembrie 2016

Valdis Dombrovskis (Sursa foto: Facebook)

Valdis Dombrovskis (Sursa foto: Facebook)

Executivul comunitar înţelege că există motive pentru care statele membre ale UE sunt nevoite să reacţioneze în beneficiul bunului public, dar, în cazul adoptării Legii conversiei creditelor în franci elevţieni la curs istoric, consideră că măsurile luate de autorităţi trebuie să fie proporţionale şi ţintite, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar european pentru moneda euro şi dialog social.

Valdis Dombrovskis a fost întrebat, recent, care vor fi consecinţele adoptării Legii conversiei asupra băncilor europene din România şi dacă executivul comunitar va reacţiona la adresa acestei legi.

Comisarul a afirmat: "În ceea ce priveşte problema conversiei creditelor din franci elveţieni în valute locale, trebuie spus că discuţiile sunt în derulare cu anumite state membre. Spre exemplu, în cazul Croaţiei, Comisia a lansat o procedură de infringement pe baza împiedicării liberei circulaţii a capitalului, iar noi suntem în contact strâns cu autorităţile din România care evaluează legea conversiei şi procedurile juridice, inclusiv cele ale Curţii Constituţionale".

Acesta a precizat că autorităţile europene de la Bruxelles monitorizează îndeaproape situaţia din ţara noastră şi că acestea sunt pregătite să reacţioneze "dacă va fi nevoie".

Valdis Dombrovskis a subliniat: "Bineînţeles că înţelegem că există motive atunci când statele membre sunt nevoite să reacţioneze în beneficiul bunului public, spre exemplu ca să protejeze persoane vulnerabile, dar în cazul acesta, măsurile trebuie să proporţionale şi ţintite".

Parlamentul României a adoptat Legea conversiei creditelor din franci elveţieni, în lei, la curs istoric. Legea conţine amendamente suplimentare, inclusiv posibilitatea ca cei care şi-au convertit deja creditele din franci elveţieni în lei, pe baza ofertelor negociate cu băncile, să solicite o nouă conversie la cursul din momentul contractării împrumutului.

Fitch Ratings a confirmat, recent, ratingurile pe termen lung ale BRD Groupe Societe Generale (BRD) la "'BBB plus'', ale Băncii Comerciale Române (BCR) şi UniCredit Bank la "'BBB'' şi al Băncii Transilvania (BT) la "'BB'', cu perspectivă stabilă, potrivit unui comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Perspectivele atribuite BCR, BRD şi BT sunt stabile, în timp ce perspectiva UniCredit este negativă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb