Valerian Vreme: "Cred că s-a lămurit neimplicarea mea în dosarul Poşta Română"

Elena Deacu
Anticorupţie / 9 iunie 2015

Actualizare 11:15

Fostul ministru al Comunicaţiilor Valerian Vreme a declarat, marţi, după ce a fost audiat la DNA în calitate de martor, că el crede că i-a convins pe anchetatori că nu are nicio implicare în dosarul în care există indicii că a distribuit felicitări electorale prin Poşta Română, în mod ilegal.

"S-au lămurit, cred, lucrurile în privinţa neimplicării mele. Sunt şi dovezi că (felicitările - n.red.) au fost plătite. Au fost făcute de fabrica de timbre de la Poşta Română şi au fost plătite. Eu, personal, le-am plătit. Sunt chitanţele toate, deci aceste aspecte le-am lămurit'', a declarat Vreme, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

---

Fostul ministru al Comunicaţiilor Valerian Vreme a ajuns în această dimineaţă, la ora 9.15, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, transmit surse din presă.

Valerian Vreme a fost citat de procurorii anticorupţie să se prezinte marţi, la ora 10.00.

Acesta este urmărit penal în dosarul Microsoft, dar numele său apare şi într-un dosar care vizează felicitări electorale distribuite prin Poşta Română.

Numele fostului ministru Valerian Vreme apare în dosarul în care procurorii DNA l-au reţinut, în luna mai, pe Marius Constantin Fecioru, fost secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Potrivit unor surse judiciare, în ordonanţa procurorilor DNA se arată că Poşta Română a fost folosită în anul 2011 pentru a distribui 14.280 de felicitări de Crăciun, destinate electorilor lui Valerian Vreme din judeţul Bacău.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb