VALERIU GHEORGHIŢĂ: ''Sunt 142.000 de persoane între 12 şi 19 ani inclusiv vaccinate cu cel puţin o doză''

G.U.
Miscellanea / 25 iunie 2021

''Sunt 142.000 de persoane între 12 şi 19 ani inclusiv vaccinate cu cel puţin o doză''

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, vineri seară, că 142.000 de copii şi adolescenţi, cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani, s-au vaccinat, fiind înregistrate două cazuri de miocardită. Este vorba despre doi pacienţi, de 17 ani, care au avut o evoluţie favorabilă, informează News.ro.

Valeriu Gheorghiţă a vorbit, vineri seară, la Digi 24, despre vaccinarea copiilor şi adolescenţilor şi despre reticenţa părinţilor, care poate fi eliminată prin vaccinare.

"În momentul de faţă există acest semnal al miocarditei - inflamaţia muschiului cardiac", a declarat Gheorghiţă, precizând că, la 7 milioane de doze administrate în Statele Unite ale Americii, s-au raportat 300 de cazuri de miocardită.

"Practic, s-a observat că, la un milion de persoane vaccinate din grupa de vârstă 12 - 15 ani, putem evita 5.700 de cazuri noi de îmbolnăviri şi aceste cazuri în perioada următoare s-ar putea să fie generate de tulpina Delta, ele vor genera cazuri secudare foarte multe, când copiii merg la şcoală în colectivitate", a adăugat Gheorghiţă.

Întrebat ce efecte secudare au fost înregistrate în Româna, la copii, preşedintele CNCAV a afirmat: "Sunt 142.000 de persoane vaccinate cu cel puţin o doză, persoane între 12 şi 19 ani inclusiv. Nu au fost multe raportări, majoritatea sunt dureri la locul de administrare, dureri musculare, dureri de cap, dureri musculare, dureri de cap, frebră, frison. Au fost două cazuri de miocardită la tineri de 17 ani care au avut o evoluţie foarte bună".

Gheorghiţă a precizat că micardita este o inflamaţie a muşchiului cardiac care se manifestă prin durere în piept şi uneori poate să fie prezent stare de oboseală, frison, fbră, dureri musculare, notează sursa citată.

"În mod obişnuit avem miocardite, în populaţia generală avem o prevalenţă mare - număr crescut de cazuri la persoanele sub 30 de ani, în general de sex masculin. Ele sunt date de infecţii virale. Infecţia cu SARS-COV 2 poate să dea miocardite la tineri", a mai afirmat Gheorghiţă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Iarăși teza "e drept că se moare, dar multi se fac bine"

    1. teza este sa salvam o suta , ca sa omoram o mie . cum ? in principal prin neacordarea accesului la tratament la boli grave la spitalele de stat si impingerea bolnavilor la privat , dar multi nu au bani .

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb