Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, ieri, că va avea o întâlnire cu primarii social-democraţi care au câştigat alegerile locale, precum şi cu preşedinţii organizaţiilor orăşeneşti şi comunale din Ilfov, după discuţiile cu aceştia urmând să fie realizat un punctaj privind disfuncţionalităţile din campania electorală.
Marian Vanghelie a explicat: "Vreau să vedem ceea ce mi-au semnalat deja o parte dintre membrii de partid care sunt vechi, de 15-20 de ani, şi ceea ce nu a mers în cadrul campaniei. Vom încerca să creăm o organizaţie puternică, pentru că, din punctul meu de vedere, acolo este o organizaţie care trebuia să câştige alegerile, cu electorat pro -PSD. Important este să putem să ne reorganizăm foarte repede şi să stabilim viitoarele alegeri".
Prezent la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului, liderul PSD Bucureşti a precizat că primarul oraşului Voluntari, Florentin Costel Pandele, nu este o problemă, iar, din punctul său de vedere, victoria acestuia în alegeri merită salutată.
Marian Vanghelie a declarat: "Pentru faptul că a câştigat în Voluntari, Pandele are tot respectul meu. S-ar putea să nu avem întotdeauna puncte de vedere comune, dar asta nu înseamnă cu nu putem să ne înţelegem".
Precizăm că primarul oraşului Voluntari, Costel Pandele şi-a retras demisia din PSD. Decizia sa a venit în urma unei discuţii cu preşedintele PSD Mircea Geoană.