Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a vorbit, la reuniunea ministerială NATO care are loc la Bruxelles, despre sprijinul "constant" acordat Ucrainei, arătând, totodată, că România susţine procesul de aderare a ţării vecine, relatează astăzi Agerpres.
Potrivit MApN, ieri, în prima zi a reuniunii, s-a discutat despre evoluţiile situaţiei de securitate din Ucraina, în cadrul unei cine de lucru a Consiliului Nord-Atlantic, la care au fost invitaţi miniştrii Apărării din Suedia şi Finlanda şi ministrul Apărării ucrainean, Oleksii Reznikov.
Au fost exprimate poziţiile naţionale vizavi de solicitarea Ucrainei de aderare la NATO adresată secretarului general, printr-o scrisoare comună a preşedintelui, preşedintelui Parlamentului şi prim-ministrului de la Kiev.
"România continuă sprijinul constant faţă de Ucraina, în aceste vremuri complicate, şi susţine, de asemenea, procesul de aderare a Ucrainei, evocând, în acest sens, deciziile asumate în cadrul Summit-ului NATO de la Bucureşti, din 2008", a indicat Dîncu.
În marja evenimentului, ministrul Dîncu a participat la reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina (Ukraine Defense Contact Group). Reuniunea s-a desfăşurat într-un context politico-militar marcat deopotrivă de succesele militare înregistrate în teren de forţele ucrainene, dar şi de demersurile ilegale ale Federaţiei Ruse de anexare a teritoriilor ucrainene ocupate, a precizat MApN. De asemenea, s-au evaluat progresele înregistrate de la ultima întâlnire organizată în data de 8 septembrie, la Baza Aeriană de la Ramstein.
Vasile Dîncu a participat şi la reuniunea Grupării de tip Naţiune Cadru (Framework Nations Concept-FNC), coordonată de Germania, activitatea fiind prezidată de ministrul german al Apărării. Ministrul Dîncu a reconfirmat angajamentul României în cadrul iniţiativei FNC, evidenţiind progresul solid înregistrat prin efortul comun al statelor participante. De asemenea, a punctat importanţa asigurării coerenţei, interoperabilităţii şi a complementarităţii eforturilor ţărilor participante la iniţiativă, mai precizează MApN.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2022, 18:59)
Oare de sprijinul romanilor
cand vorbeste
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2022, 20:49)
Ba mai terminati cu Ucraina voastra cu tot. Arme, bani la ucrainieni, ne jecmaniti si ne saracitii pe toti din UE. Ce treaba are NATO cu Ucraina? Este Ucraina in NATO? NU. II dau dreptate lui Putin voi ati provocat acest razboi.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2022, 20:50)
Asta sta in fruntea armatei si i-a murit 10 oameni pe timp de pace. Sta in functie mergand peste cadrave.