Harta lumii este plină de puncte roşii. În Europa, Asia, Africa, America de Sud există zone de conflict sau în care tensiunile sunt în creştere. Dovedind că este foarte conectat la problemele curente ale lumii, mai mult decât şi-ar dori anumiţi lideri politici, Papa Francisc nu a evitat acest subiect delicat nici în mesajul său de Paşte. Suveranul Pontif a făcut un apel la pace şi dialog pentru Ţara Sfântă, Peninsula Coreeană, Africa şi Ucraina de la balconul bazilicii Sfântul Petru.
Suveranul Pontif şi-a exprimat speranţa ca dialogul şi respectul reciproc "să prevaleze asupra diviziunii şi violenţei" în Ţara Sfântă, Yemen şi întreg Orientul Mijlociu. În ceea ce priveşte Siria, afectată de ceea ce pare a fi "un război fără sfârşit", Papa Francisc speră că "masacrul în curs să se termine". Papa Francisc a vorbit şi despre Africa, menţionând Sudanul de Sud şi RD Congo, zone profund afectate de foame, conflicte şi terorism.
În ceea ce priveşte Peninsula Coreeană, Suveranul Pontif a făcut un apel la dialog. "Discuţiile de acum să aducă armonia şi pacea în regiune", a adăugat el. Pentru Ucraina, Papa Francisc îşi doreşte pace: "Paşii făcuţi către armonie să fie consolidaţi şi ajutaţi de iniţiativele umanitare". Papa a menţionat şi Venezuela, pentru care îşi doreşte găsirea unor soluţii paşnice pentru crizele politice şi umanitare.
Pontiful s-a rugat pentru pace în întreaga lume: "În acest Paşte, lumina lui Cristos cel Înviat să lumineze conştiinţele tuturor liderilor politici şi militari, pentru a se pune imediat capăt exterminării în curs, pentru ca drepturile omului să fie respectate şi pentru a fi luate măsuri în vederea facilitării accesului la ajutorul de care aceşti fraţi şi surori au urgentă nevoie, asigurând în acelaşi timp condiţii adecvate pentru întoarcerea persoanelor strămutate. Dialogul şi respectul reciproc să prevaleze asupra diviziunilor şi a violenţei. Fie ca fraţii noştri în Cristos, care nu de puţine ori suferă abuzuri şi persecuţii, să fie martori luminoşi ai Celui Înviat şi ai victoriei binelui asupra răului. Implorăm roade ale dialogului pentru peninsula coreeană, astfel încât discuţiile în curs să promoveze armonia şi pacificarea regiunii... Ne rugăm pentru roade ale păcii în Ucraina, în vederea consolidării paşilor în favoarea armoniei şi a facilitării iniţiativelor umanitare de care are nevoie populaţia. Implorăm roadele consolării pentru poporul din Venezuela... Fie ca, prin puterea Învierii Domnului Isus, să afle calea dreaptă, paşnică şi umană pentru a ieşi cât mai repede din criza politică şi umanitară în care este prins şi să nu lipsească primirea şi asistenţa pentru acei fii ai Venezuelei care sunt constrânşi să îşi abandoneze patria.(...) Iubiţi fraţi şi surori, ca şi femeilor care au mers în grabă la mormânt, şi nouă ne este adresat acest cuvânt: «De ce-l căutaţi pe Cel Viu printre cei morţi?»... Moartea, singurătatea şi teama nu mai reprezintă ultimul cuvânt. Există un cuvânt care merge dincolo şi pe care doar Dumnezeu îl poate rosti: este cuvântul Învierii. Cu forţa iubirii lui Dumnezeu, aceasta şterge fărădelegile, spală orice vină, celor căzuţi în păcat le redă nevinovăţia, celor întristaţi bucuria, stinge duşmăniile, aduce înţelegerea, frânge silniciile".
Papa a obişnuit opinia publică să abordeze subiecte sensibile legate de războaie, terorism şi abuzuri împotriva celor slabi.