"Veniţi să luaţi lumină!"

Lumea întreagă aşteaptă o minune, după pandemie şi război ar vrea o mie de ani de pace şi linişte. Aşa ceva nu prea există pe această planetă, dar speranţa cu asta se ocupă, plăsmuieşte lucruri care în general nu se pot.

Cei mai vigilenţi citesc semnele şi le interpretează. Paştele este o perioadă propice pentru a urmări semne şi a vâna minuni. Nu fac excepţie, dar adesea sunt atent mai mult la ce se petrece pe plan local, nu am o privire atât de vulturească încât să mă ocup de global. Când spun local, e chiar local, satul natal. Cercetez şi extrapolez.

La noi în sat, mai ales de Paşte, oamenii cred în minuni şi legende. Două aproape că s-au prăbuşit la ultimul Paşte 100% liber, de dinainte de pandemie. Aşa socotesc mai nou trecerea vremii, înainte şi după pandemie, chiar dacă nu sunt prea sigur dacă acum, când scriu, sunt după. Să revenim la treburile locale.

Ca în orice sat, şi în acesta, "al meu", există oameni cu o sete de nestăvilit. Consăteanul G. face parte din generaţia matură de consumatori, e experimentat, dar nu trecut. Un campion, căruia niciun eveniment, global sau personal, nu-i stinge setea. Aşa am crezut până la Paştele de dinainte de pandemie. În Joia Mare, a prins un izvor cu ţuici, beri şi vinuri gratis şi precum o căprioară s-a adăpat din el până s-a apropiat de comă. Obosit, l-a prins înserarea la o margine de potecă, chiar într-un nămol proaspăt. Nimic nu se compară cu glia natală. Un somn reconfortant de peste 10 ore, învelit cu cerul înstelat şi cuplat prin toţi porii la pământul patriei l-a zdruncinat puţin, astfel că s-a ajuns în situaţia, de neconceput, ca aproape 48 de ore să nu îşi dorească să mai consume nimic. De Paşte, pe seară, chiar a fost surprins servind cu poftă dintr-o o sticlă care conţinea suc de portocale. O adevărată blasfemie în zi mare. Uneori chiar şi oamenilor de fier li se mai face rău de la hidratare sau de la planurile care le scapă de sub control. Aşa e când te crezi mai puternic decât eşti.

Religioşi, oamenii din sat cred în Înviere. În general. Pentru câteva secunde, nişte doamne care l-au prins pe Gheorghiu Dej în fruntea ţării, au crezut că asistă, în direct, la o înviere locală. Un bărbat din sat a decis să ducă o candelă, în primul minut al zilei de Paşte, la mormântul părinţilor. Cu ochii pe flacără, e păcat să se stingă şi să o reaprinzi de la chibrit, a uitat că lumea, inclusiv cimitirul, conţine numeroase capcane. Nu a ratat întâlnirea cu un gărduleţ de fier şi a plonjat lin între două cavouri, exact unde se lucra la o groapă proaspătă. I-a luat ceva să se dezmeticească şi, după un timp, plin de noroi pe faţă, dar cu candela încă aprinsă (îi căzuse "în picioare", chiar pe marginea hăului negru), s-a ridicat din groapă. Impactul vizual a fost total, noroc că are un timbru vocal inconfundabil, aşa că mica asistenţă şi-a dat seama că nu se află în faţa unui înviat din morţi, ci a unui muritor, care încă vrea să mai trăiască. Aşa sunt oamenii, uneori se agaţă de viaţă şi oferă surprize.

Acestea sunt semnele care mi-au "căzut în mână". Ce treabă au cu războiul, cu Putin, cu Ucraina? Încă cercetăm, deşi aş zice că e evident. Cum la fel de clar este că şi când e să ia Lumină, eventual într-o biserică buncăr, Putin va fi umăr lângă umăr cu patriarhul Kiril al Moscovei, la fel ca atunci când în februarie au plecat pe calea Întunericului.

Altfel, să avem parte de pace şi Lumină!