Venituri de 7,5 milioane lei în domeniul serviciilor medicale, anul trecut, la "Interamerican"

A.B.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 februarie 2007

"Interamerican" România a încheiat anul financiar 2006 cu un volum de prime brute subscrise, valabil pentru toate clasele de asigurări, de 53,162 milioane de lei, în creştere cu 14% faţă de perioada similară a anului 2005.

Creşterea cea mai mare, respectiv de 23% faţă de anul 2005, este înregistrată pe sectorul asigurărilor de viaţă. Cuantumul primelor brute subscrise pe această clasă de asigurări a atins valoarea de 27,411 milioane lei.

Din acestea, asigurările de viaţă legate de investiţii au marcat o creştere de 99% faţă de anul 2005, fapt susţinut de evoluţia bună a fondurilor de investiţii administrate de "Interamerican".

Clasa asigurărilor generale a cunoscut o creştere de 5% faţă de anul 2005 şi a subscris un volum de prime în valoare de 25,751 milioane lei, pe fondul abordării prudente a sectorului de asigurări auto, cu daunalitate ridicată, combinată cu o creştere în sectorul asigurărilor de bunuri (în special locuinţe), informează compania prin intermediul unui comunicat de presă remis redacţiei.

Creştere de peste 140% la asigurările de sănătate

Segmentul asigurărilor de sănătate a marcat, anul trecut, o creştere de 141% faţă de anul anterior. Performanţa se datorează politicii de expansiune a reţelei de sănătate Medisystem, în care s-a investit masiv în anul 2006. În prezent, reţeaua Medisystem, din care face parte şi primul spital privat Euroclinic, deţine peste 75 de furnizori de servicii medicale cu peste 1000 de medici generalişti şi specialişti şi asigură acoperire pentru 16 oraşe: Bucureşti, Buzău, Focşani, Iaşi, Cluj, Târgu Mureş, Braşov, Alba Iulia, Craiova, Timişoara, Arad, Oradea, Sibiu, Constanţa, Satu Mare şi Baia Mare.

"Interamerican" România are o solvabilitate peste nivelul minim cerut, respectiv de 230% la asigurările de viaţă, şi de 430% la asigurările generale şi de sănătate. Rezervele tehnice ale companiei au crescut de la 75 milioane lei, la sfârşitul anului 2005, la 87 milioane lei la sfârşitul anului 2006.

În domeniul serviciilor medicale oferite de grupul "Interamerican" România, prin spitalul Euroclinic, au fost înregistrate venituri totale de 7,5 milioane lei în 2006, în creştere cu peste 300% faţă de anul 2005.

"Suntem mândri de rezultatele obţinute. Din datele preliminare pe care le deţinem, în domeniul asigurărilor de viaţă ne situăm între primele patru companii, din punct de vedere al ratei de creştere în 2006, o creştere realizată aproape exclusiv prin eforturile propriei noastre reţele de consultanţi de asigurări. Rezultatele spitalului Euroclinic, de asemenea, confirmă valoarea unei strategii orientate spre calitate fără compromisuri", a declarat Timo van Voorden, CEO şi preşedinte al "Interamerican" România Group.

"Interamerican" este membră a concernului european Eureko, înregistrat la Utrecht-Olanda şi prezent în peste 10 ţări europene. Cu peste 6 miliarde de euro cifră de afaceri în 2005, Eureko este unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Europa, a cărui principală activitate se desfăşoară în domeniul asigurărilor.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb