Veniturile Euronext au urcat cu peste 20%

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 14 august 2006

Piaţa pan-europeană Euronext, care reuneşte bursele din Paris, Bruxelles, Amsterdam şi Lisabona, a raportat, la finele săptămânii trecute, o creştere de 21% a veniturilor sale pe cel de-al doilea trimestru din 2006, datorită sporirii volumului tranzacţiilor. Veniturile bursei au însumat 289,6 milioa-ne de euro, comparativ cu 238,6 milioane de euro în trimestrul al doilea din 2005. În prima jumătate a anului, aces-te venituri au fost de 557,7 milioane de euro, în creştere cu 20,9% faţă de perioada similară din 2005.

Conducerea Euronext arată că rezultatele bune au fost înregistrate în pofida impactului modificărilor pe care le presupune procesul de consolidare în care este implicată bursa pan- europeană, în urma deciziei de fuziune cu New York Stock Exchange (NYSE). Oficialii Euronext declară: "Prima jumătate a acestui an a fost una din cele mai bune din istoria noastră, datorită tranzacţiilor cu nu-merar şi produse derivate".

Veniturile obţinute de Euronext din comisioanele percepute pentru listări au crescut cu 42%, la 14 milioane de euro în trimestrul al doilea, respectiv cu 9,8%, la 22,8 milioane de euro în primul semestru.

Din tranzacţiile cash, piaţa a obţinut câştiguri mai mari cu 54% faţă de anul trecut, care au totalizat 77 de milioane de euro în trimestrul al doilea. Acestea au sporit cu 49% în primul semestru, ajungând la 150,1 milioane de euro.

Din tranzacţiile cu produse derivate, Euronext a câştigat 107,2 milioane de euro în trimes-trul al doilea, cu 24% mai mult decât anul trecut, respectiv 205 milioane în primele şase luni din 2006, în creştere cu 26% faţă de perioada similară din 2005.

NYSE nu-şi majorează oferta pentru Euronext

John Thain, directorul executiv al New York Stock Exchange (NYSE), a declarat că nu va majora oferta pentru Euronext, deşi se pare că rivalul Deutsche Börse a propus mai mult pentru preluarea pieţei europene. Thain spune că, indiferent ce va face Deutsche Börse, Bursa din New York nu îşi va modifica termenii ofertei.

La începutul săptămânii trecute, cei de la "Deutsche Börse" au afirmat că termenii propunerii lor sunt superiori celor ai ofertei NYSE. "Deutsche Börse" a oferit 72,17 euro pentru o acţiune Euronext, comparativ cu 68,82 euro, cât a propus New York Stock Exchange.

Bursa americană a pus ochii pe piaţa din Tokyo

După ce va prelua Euronext, NYSE va încerca să-şi extindă activităţile în Asia. Thain afirmă că ambiţia sa este să construias-că o platformă pe care să fie tranzacţionate în mod simultan active denominate în dolari, euro şi yeni. Potrivit declaraţiilor directorului NYSE, pătrunderea pe piaţa Japoniei ar putea fi o opţiune în următorii 3-5 ani, dar şi China sau India sunt posibile ţinte. John Thain sus-ţine că o alianţă cu Japonia ar fi "următorul pas logic" după fuziunea cu Euronext , însă Bursa din Tokyo trebuie mai întâi să se transforme într-o companie for-profit şi să-şi rezolve problemele tehnice de care s-a lovit în ultima vreme.

În privinţa fuziunii cu Euronext, Thain declară că acţionarii pieţei europene trebuie să-şi dea acordul până la sfârşitul acestui an, iar unirea activităţilor celor două entităţi se va finaliza în primul trimestru din 2007.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb