Grupul ASEE (WSE: ASEECOSEE, ASE) a înregistrat în trimestrul al patrulea al anului trecut venituri din vânzări de 112,9 milioane de euro, în creştere cu 8%, şi un profit net de 11,4 milioane de euro, mai mare cu 41% faţă de perioada similară din 2022, se arată într-un comunicat al Grupului ASEE, remis redacţiei. Pentru întregul an 2023, veniturile companiei au consemnat un avans de 9%, la 363,4 milioane de euro, bazate în principal pe creşterea organică a companiei, transmite sursa.
Cea mai mare creştere a veniturilor din vânzări în ultimul trimestru al anului trecut, în valoare totală de 46 de milioane de euro, a fost generată de soluţiile dedicate, urmată de soluţiile de plată, care au totalizat 49,1 milioane de euro. Veniturile din vânzările de soluţii bancare au înregistrat o uşoară scădere, ajungând la 17,8 milioane de euro, potrivit companiei.
Conform datelor din comunicat, "Rezultatele mai bune ale Grupului ASEE în 2023 se datorează în principal creşterii organice şi, într-o măsură mai mică, achiziţiilor finalizate. Creşterea scalei operaţiunilor în segmentul Soluţii bancare şi schimbările în structura de afaceri a segmentului Soluţii de plată au contribuit la îmbunătăţirea performanţei financiare. În segmentul Soluţii de plată, creşterea veniturilor a fost înregistrată în liniile de afaceri eCommerce şi Procesare, precum şi în liniile care vizează direct punctele de vânzare, cum ar fi reţeaua independentă de terminale de plată (IPD) şi casele de marcat electronice fiscale (ECR). În segmentul Soluţii bancare, venituri mai mari au fost obţinute de toate cele trei linii care compun segmentul, cea mai mare creştere fiind înregistrată de linia responsabilă cu sistemele bancare centrale şi alte software, în principal datorită mai multor proiecte mari de implementare desfăşurate în 2023", a declarat Piotr Jeleñski, directorul general al ASEE & Payten Group.
Profitul operaţional aferent perioadei octombrie-decembrie 2023, după ajustarea efectelor raportării contabile în condiţii de hiperinflaţie, a fost generat de soluţiile de plată, care au crescut cu 2,4 milioane de euro, la 8,2 milioane de euro, conform sursei menţionate. Soluţiile bancare au generat un profit operaţional de 4,3 milioane de euro, în timp ce profitul operaţional al soluţiilor dedicate a scăzut cu 1,4 milioane de euro, adaugă sursa.
• Rezultate pentru întregul an 2023
În 2023, veniturile din vânzări ale Grupului ASEE, după ajustarea efectelor raportării contabile în condiţii de hiperinflaţie, au crescut cu 31,5 milioane de euro sau 9%, la 363,4 milioane de euro, faţă de 2022, anunţă compania. Cele mai mari venituri din vânzări au fost generate de soluţiile de plată (166,5 milioane de euro, în creştere cu 4%), urmate de soluţiile dedicate, unde veniturile din vânzări au urcat cu 16%, la 130,3 milioane de euro. Veniturile din vânzări ale soluţiilor bancare au avansat cu 13%, la 66,6 milioane de euro, potrivit sursei citate.
Profitul operaţional al Grupului ASEE, după ajustarea efectelor raportării contabile în condiţii de hiperinflaţie, a crescut cu 11% în 2023, la 50,7 milioane de euro, în timp ce EBITDA a crescut cu 5%, la 69,5 milioane de euro, se mai arată în comunicat.