Verde-n faţă despre politica monetară "verde"

După ce au rezolvat probleme de importanţă crucială pentru omenire, cum ar fi stabilitatea preţurilor, stabilitatea financiară sau inegalitatea veniturilor, toate pe fondul asigurării condiţiilor pentru creşterea economică sustenabilă, băncile centrale s-au angajat şi în lupta contra schimbărilor climatice.

Din păcate nu este vorba despre nicio comicărie de prost gust, ci este noua "tendinţă" a instituţiilor monetare "independente", care sub această mantie îşi asumă un nou rol în care nu vor "beneficia" de responsabilitate în cazul eşecului.

Iar eşecul este garantat. De ce? Pentru că băncile centrale au oferit, timp de decenii, dovezi mai mult decât suficiente în ceea ce priveşte o abordare simplistă a economiei, care nu ţine seama de caracterul său de sistem complex, sistem populat cu agenţi economici care au voinţă proprie.

Astfel s-a ajuns în situaţia absurdă de astăzi, marcată de dobânzi negative de politică monetară, randamente negative ale obligaţiunilor emise de guverne falimentare şi tiparniţe care au ajuns să funcţioneze permanent pentru a împiedica ajustarea brutală a preţurile activelor financiare către valorile fundamentale din economia reală.

Şi atunci, cum ar putea aceleaşi bănci centrale, închistate într-o paradigmă economică falimentară, să elaboreze politici monetare "verzi" care să includă riscul schimbărilor climatice, când şi aici este vorba despre un sistem complex, ale cărui "reguli" de funcţionare sunt încă departe de a fi înţelese.

Oare tocmai din acest motiv şi-au asumat băncile centrale şi acest rol, pentru că sunt "experte" în sisteme pe care nu le înţeleg, dar pe care doresc să le planifice în mod ştiinţific?

Implicare băncilor centrale în politicile de combatere a schimbărilor climatice, o altă noţiune absurdă, deoarece ar trebuie să fie evident că "singura constantă este schimbarea", a constituit subiect al unei conferinţe recente online organizate de BCE, unde reputatul profesor John Cochrane, de la Universitatea Stanford, le-a vorbit verde-n faţă bancherilor centrali despre politica monetară "verde".

"Consider că această aventură este o greşeală gravă", a declarat profesorul Cochrane despre implicare băncilor centrale în politica de mediu, după ce a subliniat că nu consideră schimbările climatice a fi o problemă falsă sau neimportantă. În opinia sa, BCE, alte bănci centrale şi alte instituţii internaţionale, cum sunt FMI, BIS sau OECD, nu ar trebui să-şi asume implicarea în politicile de climă sau alte cauze sociale fără un mandat clar din partea liderilor care trebuie să răspundă din punct de vedere politic.

Profesorul american a criticat şi faptul că băncile centrale se implică doar într-o anumită parte a politicilor de mediu, respectiv în politicile care forţează băncile să nu mai finanţeze sectorul combustibililor fosili şi să ofere subvenţii unor "proiecte verzi prost definite".

Poate că, de fapt, asta este şi "ideea", deşi nu a fost subliniată explicit. Proiectele prost definite înseamnă "alocarea" cu impunitate a unor fonduri masive în numele salvării planetei către grupuri de interese "norocoase", dar pe spinarea celor care vor deveni tot mai săraci din punct de vedere energetic.

John Cochrane s-a văzut nevoit să critice direct chiar un membru al conducerii executive a BCE, Isabel Schnabel, care declarase anterior că "avem obligaţia, în calitate de supraveghetor prudenţial să protejăm siguranţa şi soliditatea sistemului bancar, inclusiv prin evaluarea corectă a riscurilor legate de expunerile faţă de industriile carbon-intensive".

"Aş dori să vorbesc tare despre împăratul gol: schimbările climatice nu implică niciun risc financiar pentru orizonturi de 1, 5 sau 10 ani pentru care pot fi evaluate realist riscurile", a declarat profesorul Cochrane, care a atacat şi modul în care BCE să pregăteşte să faciliteze finanţarea proiectelor verzi, inclusiv prin tipărire.

Din păcate, nicio tipărire nu poate schimba realitatea fizică a densităţii energetice infime a "soluţiilor verzi", cum sunt centralele eoliene sau cele solare, în comparaţie cu cele clasice şi faptul că înlocuirea pe scară largă a combustibililor fosili cu altceva decât centrale atomice va conduce la un dezastru ecologic.

"O bancă centrală ai cărei lideri nu sunt aleşi prin vot direct trebuie să respecte un contract de fier: libertate de acţiune şi independenţă câtă vreme rămâne în limita mandatului său", a justificat profesorul de la Stanford necesitatea ca băncile centrale să nu devină autorităţi care să decidă cine merită să fie finanţat, iar apoi să forţeze băncile şi companiile să facă acelaşi lucru.

William Nordhaus, profesor la Universitatea Yale şi laureat Nobel pentru economie în 2018 "pentru integrarea schimbării climatice în analiza macroeconomică pe termen lung" a subliniat, în cadrul aceleiaşi conferinţe, că "politicile internaţionale privind mediul au ajuns într-un fundătură după 30 de ani" în condiţiile în care "participarea este voluntară" şi nu există penalizări.

Nici profesorul Nordhaus nu este pe deplin convins că băncile centrale ar trebui să aibă un rol direct în combaterea schimbărilor climatice, deşi acestea reprezintă riscuri pe termen lung. În opinia sa, "un astfel de rol al băncilor centrale poate fi acceptat doar ca un derivat al mandatului dual al acestor instituţii, privind inflaţia şi activitatea economiei reale".

Dar dacă băncile centrale încearcă să-şi asume noua mantie de "Captain Planet" tocmai din cauza eşecului monumental în aplicarea propriului mandat, a cărui acoperire se încearcă şi prin introducerea monedelor electronice, un instrument teribil al societăţii totalitare?

Ironia sorţii ar putea face, totuşi, ca monedele electronice să nu aibă viitor într-o lume alimentată doar de la soare şi vânt din simplul motiv că nu va fi curent.

Înainte cu câteva săptămâni de participarea la conferinţa organizată de BCE, profesorul John Cochrane a fost invitat şi la o sesiune OECD, unde tema a fost " Confronting Planetary Emergencies - Solving Human Problems".

Măreaţă temă, într-adevăr, şi subiect perfect pentru criticile dure ale profesorului american, care a declarat că "urgenţa planetară vine din degradarea şi decadenţa instituţiilor de guvernare".

Cochrane a precizat că "experienţa Covid ne-a făcut martorii unui eşec instituţional monumental", iar urgenţa o reprezintă "restaurarea competenţei de bază a instituţiilor şi depolitizarea lor".

Profesorul de la Stanford a subliniat că erodarea instituţiilor are loc de mult timp, iar "erupţia populismului sau a tendinţelor autoritare de stânga au pornit de la faptul că elitele nu ştiu ce fac, aşa cum au dovedit criza financiară globală, aventurile de politică externă sau criza Covid".

Şi în cadrul sesiunii OECD, profesorul Cochrane a criticat băncile centrale pentru acţiunile lor din ultimii zece ani, în condiţiile în care hazardul moral pe care l-au alimentat au condus la noi programe de salvare, de data aceasta de cinci ori mai mari decât atunci, dar tot fără rezultate.

Despre mişcarea agresivă a Federal Reserve pentru "lărgirea mandatului său", astfel încât să cuprindă "inegalitatea socială şi justiţia în ceea ce priveşte sexul sau rasa", profesorul american spune că se va sfârşi rău, în condiţiile în care toate aceste măsuri sunt de natură politică, iar "dacă băncile centrale intră în aceste ape, atunci trebuie să-şi piardă autonomia, independenţa şi orice încredere în competenţa lor".

"Instituţii internaţionale precum FMI, BIS, Banca Mondială sau OECD sunt eficiente doar dacă au o reputaţie de imparţialitate şi competenţă tehnocrată şi îşi menţin caracterul apolitic", a mai precizat profesorul Cochrane.

Dar nu este, oare, prea târziu pentru "repararea" reputaţiei şi recâştigarea încrederii în aceste instituţii?

Pentru băncile centrale, problema pierderii încrederii în competenţa lor nu există. Chiar dacă se poate argumenta că a existat odată competenţa, deşi starea actuală a lucrurilor arată altceva, încrederea în competenţa acestor instituţii s-a pierdut de mult.

Acum a mai rămas doar o ultimă încercare de asumare a unor puteri dictatoriale, sub acoperirea programelor "verzi", care să le acopere falimentul moral şi să distragă atenţia de la subminarea gravă a coeziunii sociale prin aplicarea unor politici monetare iresponsabile, ale căror efecte în timp s-au dovedit dezastruoase.