VESTE BUNĂ DE LA PRODUCĂTORI Preţul pâinii nu va creşte până la finele anului

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 27 octombrie 2009

Preţul pâinii nu va creşte până la finele anului

Avem suficient grâu pentru consumul intern, în condiţiile în care 14% din producţie a fost deja exportată

România are suficient grâu să asigure consumul intern al populaţiei fără să apeleze la importuri până la finele anului curent, susţin reprezentanţii organizaţiilor de producători şi procesatori, consultaţi de BURSA.

În aceste condiţii nici preţurile la produsele de panificaţie nu vor fi majorate, spun procesatorii. "Preţurile produselor de panificaţie nu vor creşte până la finele anului, însă, de la 1 ianuarie 2010, este posibil să apară scumpiri din cauza creşterii altor costuri de producţie", ne-a declarat Aurel Popescu, preşedintele Rompan.

Potrivit producătorilor, din recolta de anul acesta, cifrată după estimările oficiale la peste 5 milioane de tone, ţara noastră mai are suficiente stocuri de grâu, iar o scumpire a produselor de panificaţie este exclusă, cel puţin pentru moment.

Mai mult decât atât, conform patronatului ROMPAN, din recolta de anul acesta s-a exportat, deja, 14% din cantitate, producătorii fiind, în continuare, nemulţumiţi de preţurile de vânzare oferite pe piaţa internă.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), Viorel Matei, susţine că ţara noastră are suficiente stocuri de grâu până la finele anului curent, singura problemă fiind preţul de vânzare, prea mic ca să acopere cos-turile de producţie.

Viorel Matei ne-a mai declarat: "Nu va trebui să apelăm la importuri de grâu până la finele anului, pentru că avem stocuri suficiente. Problema noastră este preţul la grâu, prea mic, oferit de către cumpărătorii de pe piaţa internă, care nu ne acoperă costurile de producţie.

La ora actuală, pe piaţa internă kilgoramul de grâu se vinde, în medie, la un preţ de 0,42 - 0,48 lei, în timp ce, spre exemplu, la export, reuşim să-l dăm la un preţ chiar mai mare decât dublu-1,1 lei".

Potrivit Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie (ROMPAN), din recolta de anul acesta au fost exportate, deja, 700.000 de tone de grâu (furajer şi de panificaţie), dar cu toate acestea, nu sunt motive de îngrijorare privind apariţia unui deficit pe piaţa internă.

Aurel Popescu, şeful ROMPAN ne-a mai precizat: "Nu avem un deficit de grâu pe piaţă şi nici nu vom avea până la finalului lui 2009, cu toate că, în proporţie de 60%-70% din recolta de anul acesta se găseşte grâu furajer, nu de panificaţie. Cu toate că nu stăm grozav, nu există motive de îngrijorare, chiar şi în condiţiile în care sunt zone unde se importă".

În privinţa grâului furajer, Marcel Cucu, membru în Consiliul Director al Ligii Asociaţiei Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) suţine că acesta ar fi, deseori, folosit tot ca grâu de panificaţie: "Cu stocurile de grâu nu vom avea probleme până la finele anului pentru că avem grâu suficient, iar când vine vorba de panificaţie, în multe dintre cazuri, este folosit şi grâul furajer".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb