Vicepreşedinte ALDE: "Preşedintele Iohannis a încălcat Constituţia"

M.I.
Politică / 15 octombrie 2017

Vicepreşedinte ALDE: "Preşedintele Iohannis a încălcat Constituţia"

Vicepreşedintele ALDE Steluţa Cătăniciu susţine că preşedintele Klaus Iohannis a încălcat Legea fundamentală prin declaraţiile sale referitoare la prezumţia de nevinovăţie pentru politicieni.

Cătăniciu afirmă, într-o scrisoare deschisă către preşedintele Iohannis, potrivit Agerpes: "Am urmărit cu îngrijorare declaraţia dumneavoastră referitoare la prezumţia de nevinovăţie. (...) Această declaraţie a dumneavoastră scoate în evidenţă o gândire care se situează în afara democraţiei şi a statului de drept şi care ne aduce aminte de o altă declaraţie, la fel de periculoasă, făcută de un fost ministru tehnocrat al justiţiei, care considera drepturile românilor un lux. Este o declaraţie extremă, surprinzătoare chiar, care ar trebui să oblige Parlamentul României la o reacţie".

Ea susţine că şeful statului a uitat de îndatorirea stabilită prin Constituţie de a veghea la respectarea Legii fundamentale "din dorinţa de a distruge cu orice preţ coaliţia de guvernare PSD-ALDE".

Cătăniciu spune: "Conform acestui text, aveţi obligaţia de a respecta principiul fundamental ridicat la rang constituţional, acela al prezumţiei de nevinovăţie. În acest sens, articolul 23 prevede că până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată. Dacă până acum nu aţi înţeles, cred că ar trebui să ştiţi că acesta este şi motivul pentru care drepturile fundamentale şi libertăţile cetăţenilor reprezintă esenţa statului de drept".

Vicepreşedintele ALDE susţine că declaraţia preşedintelui Iohannis referitoare la prezumţia de nevinovăţie echivalează cu "încălcarea gravă" a Constituţiei.

Steluţa Cătăniciu arată: "Domnule preşedinte, vă aduc aminte că aţi jurat cu mâna pe Constituţie că veţi apăra drepturile şi libertăţile românilor, însă declaraţia dumneavoastră reprezintă un atac grav la adresa acestora, la adresa principiilor fundamentale ale statului de drept. Prezumţia de nevinovăţie nu este un moft, aşa cum consideraţi dumneavoastră, ci este un drept fundamental al oricărui cetăţean, un drept pe care, prin declaraţia dumneavoastră, cât şi prin întreaga atitudine, îl călcaţi în picioare. Aceasta nu reprezintă o favoare pe care dumneavoastră o acordaţi cui doriţi, ci constituie unul din principiile fundamentale ale dreptului penal, o garanţie a statului de drept (pe care îl clamaţi în fiecare zi) şi o valoare fundamentală a spaţiului juridic european".

Ea precizează că deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului statuează că "o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie poate să provină nu numai din partea unor judecători sau a unui tribunal, ci şi din partea altor autorităţi publice".

Vicepreşedintele ALDE susţine: "Domnule preşedinte, constat cu tristeţe că aţi moştenit de la Traian Băsescu apetitul pentru lupta împotriva Parlamentului României, precum şi împotriva oricărui politician care nu este «al dumneavoastră». Deşi v-aţi obişnuit aidoma lui, să împărţiţi oamenii politici din România în buni şi răi -«penali»-, în accepţiunea dumneavoastră, doriţi să daţi uitării faptul că aţi avut calitatea de suspect şi învinuit, adică «penal», aproape în întreaga dumneavoastră activitate politică".

Cătăniciu mai arată că şeful statului, "în calitate de învinuit", a avut trei mandate de primar, a acceptat propunerea de a fi nominalizat pentru funcţia de prim-ministru şi a candidat şi la funcţia de preşedinte.

Vicepreşedintele ALDE conchide: "Niciun alt om politic din această ţară nu a beneficiat de atâtea privilegii din partea justiţiei! Evident, după ce aţi câştigat, aţi avut grijă să-i recompensaţi pe cei care v-au netezit drumul. Curtea Constituţională a României avea nevoie de o judecătoare care a dovedit de-a lungul carierei că respectul pentru drepturile omului a fost o prioritate pentru dânsa. Acesta a fost motivul, în mod cert, pentru care din partea dumneavoastră, Livia Stanciu a fost desemnată judecător constituţional. Iar Parchetul General a avut nevoie de Augustin Lazăr! (...) Vă aduc aminte că în «România lucrului bine făcut» sunteţi singurul cetăţean din această ţară care nu poate fi tras la răspundere pentru nicio faptă, mai ales penală".

Un Guvern trebuie să fie format din "oameni curaţi", care nu au niciun fel de probleme, a afirmat, joi, la Craiova, preşedintele Klaus Iohannis.

Iohannis a mai spus: "Persoanele cu probleme penale nu au ce căuta în primul rând al funcţiilor statului, nimic împotriva persoanelor fizice, dar în politică nu funcţionează prezumţia de nevinovăţie aşa cum funcţionează în justiţie. Prezumţia de nevinovăţie funcţionează pentru o persoană care merge în faţa justiţiei, pentru un politician care merge în faţa poporului contează integritatea, adică să nu fie suspectat de nimic".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. aiasta-i cum zice orbu la chior: surdule nu te vezi in oglinda ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb